Cumpărăturile online la eMAG au evoluat semnificativ în 2018, iar clienții au plasat cu 40% mai multe comenzi decât în anul precedent. ”Pe măsură ce ritmul de viață devine tot mai alert, consumatorii vor să câștige timp, ceea ce duce la apariția unor noi servicii de livrare care să se plieze pe aceste nevoi, cum ar fi livrarea planificată sau lockerele de tip EasyBox, care sunt amplasate în proximitatea consumatorului. Stilul de viață se reflectă și în modalitatea de plată, astfel că vedem o creștere a plăților online cu cardul, care se remarcă prin simplitate și beneficii legate de retur, eliminând totodată grija cash-ului”, a spus Eugen Popescu, director de marketing eMAG.
În 2018, mai mult de jumătate (57%) dintre comenzi au fost plasate de pe dispozitive mobile.
Consumatorii aleg livrarea planificată a comenzilor
Ca răspuns la nevoia crescută a clienților de a-și planifica timpul cât mai eficient, eMAG inovează constant în modalități care să îmbunătățească experiența de livrare.
Astfel, în 2018, clienții eMAG din București au putut să aleagă ziua și intervalul orar de livrare, în funcție de agenda proprie, prin intermediul serviciului de livrare planificată.
Tot ca răspuns la nevoile clienților de a-și stabili agenda proprie fără a mai aștepta curierul, în noiembrie 2018, eMAG a început dezvoltarea în București a rețelei de lockere EasyBox, care sunt amplasate în principiu outdoor, în zone cu trafic ridicat. Acestea se adresează clienților eMAG care doresc să ridice personal comenzile, indiferent de oră, iar anul acesta rețeaua EasyBox se va extinde și în alte regiuni din țară.
Comoditatea, sursă de creștere a plăților cu cardul online
În 2018, numărul de tranzacții cu cardul online pe platforma eMAG a crescut cu 53%, tendință care este de așteptat să se mențină și anul acesta. Această metodă de plată sigură și rapidă le oferă clienților mai multă flexibilitate, prin simplificarea procesului de cumpărături online și permit returnarea rapidă a banilor în cazul în cazul returului produsului.
În acest context, 33% din numărul total de tranzacții cu cardul este realizat prin intermediul cardurilor de credit, iar una din zece tranzacții în rate este plătită cu cardul de cumpărături eMAG de la Raiffeisen Bank.
Online-ul aduce produsele la sate
Pe fondul creșterii penetrării internetului mobil, eMAG estimează că în 2019 va continua să crească numărul de comenzi plasate din zona rurală. Utilizatorii au observat că economisesc timp și bani dacă aleg să cumpere online: în 2018, numărul de comenzi plasate din zonele rurale a crescut cu 50%, comparativ cu anul precedent.
”Odată cu creșterea gradului de adopție a tehnologiei, asistăm la democratizarea comerțului, întrucât cumpărăturile în zonele rurale cresc în ritm accelerat. În sfârșit, omenii au acces la produse, nemaidepinzând de limitările comerțului tradițional”, a spus Eugen Popescu.
Produsele fashion și articolele de bricolaj, în centrul atenției
În 2018, categoriile de produse cu cele mai mari creșteri la eMAG au fost: fashion, articole de bricolaj, mobilă și saltele sau jucării și articole pentru copii și este de așteptat ca această tendință să continue și în 2019.
”În contextul unor evoluții economice favorabile, oamenii își reamenajează casele, astfel că vânzările la articole de bricolaj și mobilă înregistrează creșteri importante. Oamenii își doresc să aibă de unde să aleagă, iar în online gamele sunt mult mai variate decât în magazin și de aceea se orientează către online”, a mai spus Popescu.
Prin intermediul platformei eMAG, consumatorii au acces la peste trei milioane de produse.