Pavel Vopařil a lucrat în conducerea editurii Economia și a portalului Centrum.cz dar și pentru firma de consultanță McKinsey. El vine din poziția de venture partener în grupul de investiții Miton, ce deține printre altele și Bonami. Anul trecut, Miton a devenit cel mai mare jucător de pe piața cehească după vânzarea site-ul cu reduceri, Slevomat.

„Bonami este locul unde clienții noștri vin să caute inspirație atunci când vor să-și înfrumusețeze viața. Prin urmare, pregătim pentru ei o serie de schimbări în sortimentul nostru, dorim să îmbunătățim experiența generală a clienților și, de asemenea, să ne adaptăm piețelor în care ne desfășurăm activitatea", a afirmat noul CEO Pavel Vopařil. „Colaborez de fapt cu David la Bonami de peste un an, așa că am ajuns să cunosc bine atât compania cât și angajații. De aceea cred că tranziția se va realiza ușor.”, a adăugat acesta.

David Šiška a lucrat la Bonami încă de la fondarea companiei, iar pentru o perioadă de trei ani a fost CEO. După încheierea mandatului, la finalul lunii mai, el va continua alături de grupul Miton cautând noi oportunități pentru portofoliul actual, precum și noi investiții. De asemenea, va fi implicat în activitatea Bonami ca acționar minoritar și membru în consiliul administrativ.