Dincolo de premiile acordate celor mai buni dintre cei mai buni oameni de tech, CESA este și o metodă de a conecta și susține ecosistemul antreprenorial din regiune.
România are propria etapă națională, organizată de 4 ani de Impact Hub. În acest an, țara noastră va fi și gazda finalei regionale, iar cele mai bune startup-uri din regiune vor veni la București în toamna acestui an.
”Discutăm de mai mult timp cu partenerii noștri despre posibilitatea de a organiza și găzdui finala regională la București. După 3 ani în care ne-am ocupat doar de etapa națională și având în vedere și dorința noastră de a contribui la dezvoltarea antreprenoriatului în România, a fost un pas oarecum natural. Credem că e important să punem România tot mai mult pe hartă, și nu doar în industrii de tech”, ne-a precizat Oana Groza, project manager Central European Startup Awards.
Creștem prin puterea comunității
Din punctul ei de vedere, pentru comunitatea antreprenorială CESA este o foarte bună oportunitate de a se reuni, de a profita de oportunități de colaborare, de a învăța și de a crește. În ceea ce-i privește pe câștigători, participarea în cadrul acestei competiții este o modalitate de a obține recunoaștere pentru munca lor.
”Pentru noi, în particular, este vorba despre a ne întări poziția de conector și suporter al ecosistemului, pe plan local și național”, spune Oana, care este și communication coordinator în cadrul Impact Hub Bucharest.
Central European Startup Awards (CESA) este o competiție desfășurată în 10 țări: Austria, Polonia, Cehia, Slovacia, România, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia și Ungaria.
Se adresează startup-urilor ale căror produse sau servicii se bazează pe soluții tehnologice inovatoare și pune în centrul atenției antreprenorii și startup-urile care contribuie la progres, care propun schimbări și soluții, care se diferențiază prin impact, creștere și inovație.
”Pentru un startup care participă, cred că un mare câștig este acela de a ajunge în fața unor oameni care au cunoștințele de a decide dacă este în locul potrivit pentru a fi declarat ”cel mai bun” sau dacă mai are de muncit”, adaugă Oana.
Anul acesta, impactul va fi cu atât mai mare cu cât la gala de premiere vor fi peste 400 de participanți și din România și internaționali, toți conectați la ecosistemul antreprenorial.
După cum spuneam, competiția este adresată startup-urilor care integrează în produsele/serviciile lor tehnologii inovatoare, la nivel de hardware sau software, cu o vechime de maximum 5 ani, care aduc impact și au înregistrat creșteri în ultimul an.
CESA 2019 - categorii în care poți face nominalizări
Există categorii care acoperă industriile tech (de la fintech la AI la health tech, blockchain, smart city, best acclerator, best social impact startup, IoT), dar și categorii adresate altor tipuri de jucători din piață (spații de coworking, investitori, acceleratoare sau female role models).
Oricine se poate autonominaliza sau propune un participant, gratuit, pe www.impacthub.ro/cesa. Este foarte important ca, pentru a intra în competiție, un participant să accepte invitația primită pe mail după nominalizare și să finalizeze aplicația.
”Până la 2 august se pot face înscrieri la cele 16 categorii din competiție - în acest proces avem sprijinul unor ambasadori, oameni cu experiență care ne recomandă startup-uri și ne sunt alături în promovarea competiției. Apoi, va urma o etapă de shortlisting, în care împreună cu advisorii noștri vom selecta câte 5 finaliști/categorie”, povestește Oana.
Etapa finală este cea de jurizare, care se întâmplă paralel cu votul public. La sfârșitul lunii septembrie vor fi anunțați câștigătorii fazelor naționale din fiecare din cele 10 țări din CEE.
Aceștia vor trece iar printr-un proces de jurizare și vot pentru a se alege câștigătorii regionali, care vor fi anunțați pe 21 noiembrie, la Radisson Blu Hotel.
”Vizibilitatea de care se bucură finaliștii și, mai ales, câștigătorii, șansa de a ajunge la nivel regional și global și oportunitățile care vin odată cu trecerea în etapele următoare celei naționale, extinderea rețelei de contacte, recunoașterea, toate acestea sunt avantajele pe care le oferă CESA startup-urilor tech, dar și altor jucători”, mai spune Oana Groza.
Impact Hub este partenerul național încă din 2016, iar 2 dintre startup-uri au fost premiate și la nivel regional în 2018: Instant Factoring și Mondly.
De-a lungul timpului, la competiția națională au mai fost premiați UiPath Romania (3 premii în 2017 - Startup of the Year, Founder of the Year și Best AI Startup), URADMonitor (laureat la categoriile Best IoT Startup și Best Smart City Solution), dar și Mira Rehab (câștigător al competiției globale în 2016 la categoria Best Social Impact Startup).
Găsești lista categoriilor pentru care poți face nominalizări și în acest material. Sau dă-mi un mail pe [email protected], până pe data de 31 iulie, cu propunerile tale și voi nominaliza pe site-ul competiției antreprenorii, investitorii, hub-urile și startup-urile de la noi care merită să fie recunoscute și peste hotare.