Au fost selectate doar 40 de startup-uri din întreaga lume, iar TPS Engage este singura companie cu origini românești din proiect.
Programul dezvoltat de Coreea de Sud va asigura TPS Engage cu suportul tehnic și financiar pentru dezvoltarea business-ului în Asia, iar în primă fază în Seul, cu scopul stabilirii unei companii cu sediul în Coreea de Sud. Prima fază a programului durează patru luni, iar în urma deciziei fiecărui startup si a juriului local, companiile vor primi suport și pentru următoarea perioadă.
„Asia a fost dintotdeauna o piață extrem de interesantă pentru noi, însă știam că avem nevoie de suport local pentru a ne putea dezvolta cu viteza pe care ne-o dorim și pe care am reușit s-o atingem în România și CEE. Din fericire, Coreea de Sud e în poziția perfectă pentru a ne oferi acest suport. Urmează o perioadă extrem de interesantă atât pentru noi, cât și pentru industria de outdoor digital – absolut totul se va schimba în următorii ani”, a declarat Matei Psatta, co-fondator și CMO TPS Engage.
De curând, românii de la TPS Engage au anunțat includerea a două noi rețele de profil din Serbia, devenind astfel cel mai mare marketplace de publicitate din Europa Centrală și de Est.