Lectură de 4 min

PREVIEW Android Q și EMUI 10 pe Huawei P30 Pro: schimbări subtile, dar de impact

Abonează-te pe  
Android 10 a ajuns pe Huawei P30 Pro, sub forma EMUI 10, deocamdată doar în versiune BETA. Noi am avut acces la noul sistem de operare, iar acestea sunt primele noastre impresii despre el.
PREVIEW Android Q și EMUI 10 pe Huawei P30 Pro: schimbări de impact

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Abonează-te aici la canalul nostru de YouTube. Vezi în avanpremieră review-urile noastre publicate dimineața acolo și nu uita să-ți activezi notificările ca să fii anunțat.


Huawei a trecut printr-o perioadă destul de agitată, datorată în mare măsură războiului economic dintre SUA și China, război care a avut drept victimă colaterală compania-gigant din Shenzen. După ce Huawei a fost pusă, de către Trump, pe lista neagră a entităților cu care companiile americane nu pot colabora, printre utilizatori s-a stârnit un val de panică. Aceștia erau îngrijorați că dispozitivele lor nu vor mai primi actualizări și că vor rămâne pe versiunea veche de Android.

Lucrurile s-au rezolvat între timp, iar Huawei ne demonstrează că nu a stat degeaba în perioada asta și că își dorește să fie printre primii producători de smartphone-uri care aduc cea mai nouă versiune de Android către utilizatorii săi. EMUI 10 a ajuns la noi în versiune BETA, specială pentru review, dar va ajunge peste câteva luni și la restul utilizatorilor de smartphone-uri Huawei.

EMUI 10 / Android 10 pe Huawei P30 Pro

Interfața Huawei, cu toate că a fost mult timp criticată pentru aspectul ei, a adus multe noutăți în ecosistemul Android. Unele dintre ele au fost adoptate și de către Google și integrate în versiunea ”vanilla” a celei mai recente iterații de Android.

Aici vorbim despre Dark Mode, dar și despre navigarea prin gesturi, inclusă chiar de la versiunea anterioară, lucruri pe care EMUI le avea cu mult timp înainte. Dar vorbim despre ele mai în detaliu imediat. Să discutăm un pic despre lucrurile care să văd la prima deschidere a unui smartphone cu EMUI 10.

În primul rând, în meniul de setări, observăm spațiul mult mai aerisit. E mult alb între setări, iconițele sunt mai mari ca înainte, textul e mai clar delimitat și numele meniului e mai mare. Inspirația Huawei a venit de la revistele print și aspectul este considerabil mai plăcut. Iconițele sunt toate rotunde, pentru a accentua interfața nouă, iar unele lucruri au fost regrupate pentru un control mai facil.

Și meniul de setări rapide/notificări a fost modificat. Acum, la un swipe în jos din partea de sus a ecranului, descoperim iconițe rotunde, foarte mari. Al doilea swipe desfășoară tot meniul de setări rapide - acum avem la dispoziție și descriere sub fiecare iconiță în parte, dar și toate setările. Notificările sunt și ele mai aerisite - aspectul este unul curat, futurist, modern.

Tot la capitolul ”modificări subtile de interfață” mai notăm și secțiunea de ”Contacts” ușor schimbată. S-a renunțat la tema axată pe munți și peisaje din natură pentru una mai minimalistă, cu mai mult spațiu de respiro.

Camera pe Huawei P30 Pro cu EMUI 10

Una dintre cele mai importante modificări cu care Android 10 și EMUI 10 vor veni pe Huawei P30 Pro și pe alte smartphone-uri ale companiei afectează aplicația de cameră foto. Interfața de cameră a renunțat la ”skeumorphism”, adică la acea interfață care imita pielea de pe un aparat foto Leica.

Acum, aplicația seamănă foarte mult cu cea de pe dispozitivele Honor, cu o interfață mai puțin încărcată și mai unitară. Fonturile sunt și ele mai plăcute și lucrurile au fost ușor reorganizate. Acum, modurile ”Smooth”, ”Standard” și ”Vivid” sunt puse laolaltă cu restul filtrelor live, un upgrade pentru cei care preferă fotografia cu astfel de efecte.

Dark Mode și navigarea prin gesturi în Android Q pe Huawei P30 Pro

Huawei are un istoric bogat în navigarea prin gesturi. Pe Huawei P8 și P9, de exemplu, utilizatorii puteau să folosească gesturi limitate pe senzorii de amprente de pe spate. Pe P10 și P20 Pro, tot butonul de amprenta (de data aceasta pozitionat pe față) era folosit pentru navigare completă (home, back, task manager).

Încă de la Huawei Mate 20 Pro, Huawei a introdus o schemă de navigare prin gesturi care a eliminat complet nevoia de a folosi butoane virtuale. O schemă similară de control introduce și Google în Android Q. Dacă ai deja un Huawei P30 Pro, lucrurile rămân exact la fel ca înainte - swipe de jos în sus pentru home, swipe de jos și ținut un pic degetul pentru multitasking și swipe de pe oricare laterală pentru back.

Huawei nu va adopta gesturile oficiale ale Google (care implică și o mică bară la baza ecranului), ci le păstrează pe ale sale în EMUI 10.

Acum să vorbim un pic și despre Dark Mode. Dark Mode pe smartphone-urile Huawei există de ceva timp. E o funcționalitate care potențează mult display-ul OLED, care ajută la economisirea bateriei și care obosește mai puțin ochii. Google va aduce Dark Mode în Android Q și acum se vor putea bucura și utilizatorii altor branduri de smartphone-uri.

Totuși, în EMUI 10, Dark Mode pe Huawei arată diferit decât arăta până acum. În loc de un negru pur, sunt folosite multe tonuri de gri. Acestea sunt cumva ajustate automat, în funcție de lumina ambientală, pentru a oferi cea mai bună experiență de citire. Dark Mode funcționează nativ în toate aplicațiile Huawei și se va răspândi și la aplicații terțe odată ce dezvoltatorii vor include această opțiune în programele lor. Am fost plăcut surprins să observ că browserul Chrome are acum taburile înegrite, dar și că aplicația implicită de Browser e complet adaptată la Dark Mode. Practic, din Browser, orice site accesezi, acesta va fi afișat în tonuri de gri (excepție făcând imaginile), iar textul va fi transformat din negru în alb, pentru un contrast bun și o experiență mai comodă pentru ochi.

Concluzie EMUI 10 / Android Q pe Huawei P30 Pro

Câteva lucruri sunt clare după testarea Android Q sub forma EMUI 10 pe Huawei P30 Pro:

  • Că utilizatorii nu au de să își facă griji privind actualizările - Huawei lucrează la ele, vor veni pe canale oficiale, probabil mai repede decât pe dispozitive de la alți producători.
  • Că Huawei nu are de gând să renunțe definitiv la ecosistemul Android. Chiar dacă a lansat oficial Harmony OS, se vede că gigantul din China continuă să lucreze cu Google pentru a îmbunătăți experiența de utilizare pe toate device-urile sale.
  • Că EMUI, cu toate că a fost mult timp o interfață criticată pentru aspectul său, a adus o serie de noutăți înainte ca acestea să fie disponibile direct de la ”sursa” sistemului Android.
  • Că EMUI pe Huawei P30 Pro oferă una dintre cele mai bune experiențe de utilizare de pe piață la momentul actual. Fără lag, cu autonomie mare, cu design mai intuitiv și mai plăcut, chiar și în versiune beta.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: