De la decretarea stării de urgență și în contextul prelungirii acesteia până la jumătatea lunii mai, florăriile locale, cu prezență exclusiv offline, au de suferit.

Pe lângă măsurile evidente, de distanțare socială, care au un impact direct asupra numărului de clienți, floriștii trebuie să facă față și altor provocări, de la aprovizionarea limitată, până la reorganizarea activității și menținerea fluxului de comenzi în condițiile lipsei unui magazin online, sau posibilității de a face plata altfel decât cash.

„Din păcate, la nivel de piață, foarte puține florării – aproximativ 20%, aflate mai ales în orașe mari - au și prezență proprie în online, iar tranzitia din offline către online nu se poate face la fel de rapid ca în cazul altor business-uri, dat fiind specificul și perisabilitatea produselor. În acest context, am decis să extindem rețeaua de parteneri, încercând astfel să mai scădem din presiunea la care sunt supuse florăriile locale și venind totodată în sprijinul clienților care ne solicită pentru comenzi în toată țara, a declarat Marina Popescu, director general Floria.ro.

Floria.ro are în prezent peste 110 parteneri la nivelul întregii țări, dintre care sub 10% au decis să-și suspende activitatea in această perioadă, parte din decizia de a continua venind din faptul că platforma Floria.ro a asigurat un flux constant de comenzi.

Partenerii Floria.ro beneficiază de poziționarea premium a platformei la nivel de piață, de o infrastructură solidă, de sistemul de plată a comenzilor – exclusiv online, care asigură astfel și livrarea contactless, în condiții de siguranță. Floria.ro livrează în 2 ore de la confirmarea comenzii oriunde în țară, prin intermediul partenerilor. Orașele în care cererea depășește uneori posibilitatea de livrare sunt Călărași, Slobozia, Roman, Focșani, Slatina și Târgu Jiu.

Grupul Floria operează florăria online Floria.ro, rețeaua de florării Floria, divizia pentru evenimente si amenajari peisagistice, distribuție de flori și plante către retailul de tip IKA, precum și vânzări engros.

Rețeaua de florării Floria cuprinde 7 florării: 5 în București, în Piața Dorobanți, bd. Ion Câmpineanu, Afi Cotroceni, Băneasa Shopping City, Plaza România, precum și o florărie în Aeroportul Otopeni și una în Ploiești.