Lectură de 1 min

Orange implementează rețea LoRaWAN pentru smart city în București și Iași

Abonează-te pe  
Orange Business Services vine în sprijinul autorităților și companiilor care activează în sectorul public prin extinderea rețelei LoRaWAN (Long Range Wide Area Network), esențială pentru dezvoltarea proiectelor de oraș inteligent.
Orange implementează rețea LoRaWAN pentru smart city în București și Iași

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Comunicațiile de tip LoRaWAN sunt destinate proiectelor IoT (Internet of Things - Internetul lucrurilor), unde este necesară conectarea unor senzori sau dispozitive cu un consum redus de energie, care livrează cantități mici de date și care, de multe ori, sunt greu accesibile. Astăzi, LoRaWAN are acoperire completă în București și Iași, iar rețeaua este prezentă în alte 6 localități din țară.

LoRaWAN completează portofoliul Orange Business Services (OBS) ce cuprinde deja o platformă dedicată obiectelor conectate și proiectelor IoT, Live Objects, cât și tehnologia LTE-M. Astfel, OBS oferă tuturor companiilor și instituțiilor publice o gamă completă de soluțiii și servicii destinate dezvoltării proiectelor care necesită comunicații M2M (machine to machine - echipament la echipament).

“Tehnologia este, înainte de toate, un instrument prin care ne îmbunătățim calitatea vieții, devenim mai eficienți energetic și, pe termen lung, reducem pierderile și costurile. De exemplu, datele pe care le obținem prin proiectele de măsurare a calității aerului, implementate cu infrastructura de comunicații LoRaWAN®, ne ajută să conștientizăm problema poluării în marile orașe și chiar să identificăm sursele acesteia. În același timp, monitorizarea și controlul inteligente ale consumului de apă ori ale rețelei de iluminat public, prin senzori conectați la LoRaWAN®, dau posibilitatea companiilor de utilități să gestioneze mai bine fluxurile de consum, necesarul de echipamente ori resurse umane aducând, prin scăderea pierderilor, economii în buget.” spune Florin Popa, Director Business to Business Orange România

Rețelele LoRaWAN funcționează pe o bandă liberă de 868 MHz având avantajul că o singură stație poate acoperi suprafețe de 15 - 20 km. Astfel, sunt necesare mai puține stații de tip LoRa Gateway pentru a construi infrastructura IoT a unui întreg oraș.

LoRaWAN are o arhitectura asemănătoare cu cea a rețelelor celulare, însă este o alternativă la conectivitatea celulară de tipul 2G sau 3G în proiectele în care este necesară o acoperire mai mare și transferul unui volum mic de date către dispozitive cu o autonomie energetică crescută. Acest tip de rețea răspunde unor cerințe esențiale în proiectele IoT: comunicare bidirecțională, securitate completă, mobilitate și servicii de localizare.

Rețeaua LoRaWAN de la Orange are gateway-uri deja instalate în București, Iași, Popești-Leordeni, Brăila, Cluj-Napoca, Timișoara, Baia Mare și Buzău.

În 2018, la Alba Iulia, Orange România a implementat prima rețea de tip LoRaWAN într-un proiect de iluminat public, ajutând la dezvoltarea orașului inteligent de astăzi.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: