De aceea, casa de brokeraj XTB România a decis să aducă laolaltă 3 astfel de specialiști pentru a dezbate ”Investițiile în Crypto pe înțelesul tuturor”. Evenimentul online va avea loc pe data de 2 februarie, ora 19.00. Luca Dezmir și Vasile Oniță (Ike) vor dezbate alături de Cătălin Chivu subiecte precum: Bitcoin – istorie, prezent și perspective, cum abordezi monedele virtuale, ca Investitor, Trader sau Dezvoltator, modalități de protecție când prețurile monedelor virtuale scad, oportunități și diversificarea portofoliului de investiții.
În acest context, Claudiu Cazacu, consulting strategist în cadrul XTB România, declară: „Sub stindardul Bitcoin, întreg tărâmul monedelor virtuale a fost readus în atenție pe parcursul ultimelor luni. După o perioadă de conducere clară, în care a atins niveluri duble față de vârful anterior din 2018, Bitcoin a lăsat mai mult loc monedei virtuale aflate pe locul al doilea, Ethereum (ETH), cu o capitalizare de 145 de mld. dolari (de aproape 4 ori mai mică decât cea a Bitcoin, de 581 de mld. dolari, date valabile miercuri 27 ianuarie, la ora 12). Moneda ETH, după ce a atins noi vârfuri, a început, însă să alunece la rândul său.”
„Piața monedelor virtuale este în continuă schimbare. Pentru viitorul mediu și îndepărtat, dincolo de nevoia de active alternative de refugiu, sau de optimismul unor entuziaști ai tehnologiei, ori de goana speculativă a unor participanți după câștiguri rapide, este esențial să urmărim cadrul de reglementare. În funcție de parametrii acestuia, rezultatul poate fi foarte diferit, un an de acum înainte. Comentarii recente, nu tocmai favorabile, dinspre FMI și Ministerul de Finanțe din SUA au temperat entuziasmul și par a induce o tendință corectivă, dar piața ar putea rămâne foarte influențabilă în urma unor schimbări de percepție la nivelul autorităților, în orice sens, pe termen scurt”, avertizează Claudiu Cazacu.
La rândul său, Luca Dezmir, autor și trainer, explică: „La ora actuală, ne aflăm într-un punct de inflexiune important, în dezvoltarea pieței Bitcoin și a criptomonedelor. În ultimele șase luni au fost cumpărați sute de mii de Bitcoini, de către jucători instituționali și firme, mai ales americane, listate pe Nasdaq, ceea ce a dus la creșterea numărului de portofele ce conțin peste 1.000 de Bitcoin. Mai mult, firma MicroStrategies (MSTR - care se ocupă cu consultanță de business) a achiziționat recent Bitcoin de 10 milioane de dolari (o achiziție relativ minoră). Și au anunțat că vor organiza o conferință online cu titlul "Bitcoin for Corporations", ca să ajute companiile să dezvolte și să implementeze strategii de investiție in Bitcoin. Acest trend de pătrundere a Bitcoin în zona corporate e dublat de evoluția explozivă a sectorului DeFi (Decentralized Finance), care se bazează pe blockchain și contracte inteligente, folosite la servicii financiare. Sumele tranzacționate de contractele inteligente au crescut de la cateva sute de milioane la începutul lui 2020, la peste 13 miliarde la sfârșitul anului trecut, marcând un start foarte bun pentru acest domeniu care se prefigurează a fi pe termen mediu și lung un challenger de temut pentru piața împrumuturilor și a altor servicii financiare, controlată in acest moment de sectorul bancar.”
„După cum se observă, trăim vremuri interesante, în care nu ne mai putem permite, ca investitori de retail sau ca firme, să ignorăm piața Bitcoin și a criptomonedelor. Putem intra acum în acest sector, pentru a obține un avantaj competitiv, sau putem aștepta și vom intra forțat, peste câțiva ani, atunci când oportunitățile au trecut și vom fi cazați în ultimele vagoane atașate la acest tren de viteză”, consideră Luca Dezmir.
Ike Oniță, analist și observator al ecosistemului crypto, fondator goanadupabitcoin.ro, spune: „Odată cu finalul anului, s-a închis ciclul 3 al ecosistemul crypto. A fost cu adevărat o aventură! În 2021 începe ciclul 4, care până acum ne-a surprins pe toți cu performanțele înregistrate. Pentru prima dată, asistăm la fenomenul FOMO (fear of missing out) la nivel instituțional, iar autoritățile de reglementare devin tot mai prietenoase. Ne așteaptă un an incendiar, plin de evenimente.”
Iar Cătălin Chivu, analist piețe financiare, declară: „La peste 12 ani de la lansarea Bitcoin și a tehnologiei blockchain aflate la baza celei mai populare criptomonede (odată cu emailul trimis de Satoshi Nakamoto, pseudonim care ascunde numele creatorilor sistemului), și la aproape 11 ani de la Pizza Day (adică prima tranzacție oficială, când s-au cumpărat două pizze cu 10.000 Bitcoin), domeniul monedelor digitale revine în prim plan mai entuziast ca niciodată. Ca de obicei, fanii au argumente pentru creșterile spectaculoase (politica FED, persistența incertitudinii, fluxuri de smart money, implicarea unor nume importante, noi căi de acces, etc), dar sunt și multe voci care așteaptă ca bula să se spargă, văzându-le fără valoare.”
„Singura certitudine de până acum este volatilitatea ridicată, cu variații de 15% în anumite zile, însă având în vedere la ce valori s-a ajuns (40.000 dolari) sau se vehiculează (150.000 dolari) pentru Bitcoin, este clar că ne așteaptă o perioadă plină de oportunități pentru investiții și speculații pe piața cripto.”, apreciază Cătălin Chivu.