Și nu doar atât, datorită înscrierii în programul Scale-UP 1000 și apartenenței la comunitatea scale-uperilor creată de programul fondat de Onețiu, un procent semnificativ de antreprenori și-a crescut veniturile și chiar profitabilitatea, datorită colaborării și susținerii reciproce. Potrivit datelor oferite de Onețiu:
- 53% dintre antreprenorii din Scale-UP 1000 și-au crescut afacerea în 2020, în ciuda contextului dificil.
- În ceea ce privește numărul de angajați, 24% dintre antreprenori au reușit să își mențină echipele și să își păstreze numărul de angajați și în anul pandemic 2020.
- În plus, 46% dintre antreprenori și-au mărit echipa, deci numărul de angajați, în 2020.
- Un procent de 13% din comunitatea Scale-Up 1000, care numără peste 500 de membri, nu a suferit modificări majore în privința cifrelor de afaceri, menținându-și businessul la nivelul anului 2019.
- De asemenea, 5% dintre antreprenorii din Scale-UP 1000 au demarat un nou business în 2020, alături de cel pe care îl conduceau deja, ceea ce înseamnă că au identificat oportunități în piață chiar și în context de criză.
Antreprenorii din Scale-UP 1000 s-au întâlnit și au dezvoltat împreună soluții pe care le-au pus în aplicare cu succes, obținând creșterile menționate. În total, în cele 18 sectoare de activitate au fost generate 70 de acțiuni utile de care pot beneficia și alți antreprenori care se înscriu în program. Printre acestea se numără activitățile de producție, zona alimentară și băuturi, transporturi și logistică, textile/confecții/încălțăminte, publicitate/mass-media, comerț, turism/hoteluri/restaurante, educație și formare profesională, sănătate/igienă/ servicii sociale, organizare evenimente/servicii corporate, construcții, imobiliare etc în care deciziile practice implementate, în funcție de domeniu, au făcut diferența dintre blocaj și creștere. De la orientarea către producția de materiale necesare în această perioadă (în producție), reorientarea spre B2C și home delivery (în industria alimentară), reorientarea către produse medicale & producție brand propriu cu vânzare online (textile), scăderea prețurilor pentru a debloca stocuri, crearea de magazine online, cazarea persoanelor carantinate sau în izolare de către hoteluri, cu susținerea statului (industria hotelieră), la dezvoltarea de programe, antrenamente, consultații online, acestea sunt doar câteva dintre acțiunile întreprinse, inclusiv cu sprijinul comunității Scale-UP 1000. Mai multe detalii despre acestea, cei doritori pot afla din webinarul special „Devino mai puternic prin criză”.
„Tot ceea ce facem noi este bazat pe expertiza noastră practică și pe învățarea unor aspecte teoretice care să se potrivească cu realitatea pieței. Scale-UP 1000 este despre lucruri aplicate și aplicabile și despre informație, cunoaștere și experiență, toate împărtășite cu ceilalți. Aceasta este puterea comunității noastre – 500 de oameni care sunt foarte buni, care contribuie și care învață continuu unii de la ceilalți. Orice antreprenor care în acest moment simte că e singur, că este blocat, că nu are soluții sau susținere și își dorește o conectare cu o comunitate activă, își dorește să învețe și să schimbe lucruri în organizația lui, oricine poate începe acum. Noi îl invităm și îl așteptăm în Scale-UP 1000”, declară Cristian Onețiu.
În prezent, comunitatea Scale-UP 1000 numără peste 500 de antreprenori, cu afaceri de mărimi diferite, de la sute de mii, la milioane de euro. Majoritatea businessurilor antreprenorilor din Scale-UP 1000 se încadrează în zona de B2B (Business to Business), dar sunt și afaceri B2C (Business to Consumer) sau B2G (Business to Government). Cele mai bine acoperite domenii de activitate pentru afacerile antreprenorilor din programul Scale-UP 1000 sunt cele de producție 19,7%, comerț 18,2%, construcții 14,5%, Food & Beverage 9,1%, tehnologia informațiilor și comunicații 8,3%, sănătate, igienă, servicii sociale 7,6%, transporturi și logistică 5,3%, organizare de evenimente 4,5%, mass-media și advertising 5,4% și 7,4 procente - diverse alte domenii activitate.
Scale-UP 1000 este primul program structurat de educație antreprenorială la distanță, validat pe plan antreprenorial în România de rezultatele fondatorului ei, Cristian Onețiu și acreditat CPD (Continuing Professional Development), standard internațional de educație profesională continuă.
Trainer certificat de International Distance Education Certification Center – USA, Cristian a structurat programul în 6 module care conțin în total 72 de materiale video și peste 20 de ore ce acoperă toate informațiile de care un antreprenor are nevoie pentru a-și scala afacerea, 26 de materiale de lucru si exerciții, un pachet premium cu 57 de documente de business și 17 fișe de post.
În plus, cei care se înscriu în program beneficiază și de un webinar cu întrebări și răspunsuri frecvente din partea comunității cu Cristian Onețiu, de acces la cursul online Vânzări 5X și de un certificat de absolvire Scale-UP 1000.