Friddi este un brand românesc, născut din pasiunea pentru înghețată artizanală și din respect pentru ingrediente naturale. În laboratorul Friddi echipa produce gelato și sorbetto artizanale, tiramisu, torturi din înghețată, biscuiți tradiționali italieni (cantuccini), și alte câteva prăjituri complementare cafelei.

Gelateria a fost deschisă în iulie 2019 de Ciprian Sălceanu, Alexandru Becuț și Simona Retevoescu, care a intrat în acționariat la sfârșitul lui 2019, după deschidere, în spațiul Landmark din București. Am povestit mai multe despre acest punct zero al gelateriei artizanale din București în articolul de aici. Acum am vrut să știm cum face echipa Friddi să-și creeză și să-și crească o comunitate, iar pe acest subiect ne-a ajutat Ciprian Sălceanu, unul dintre fondatori.

Comunitatea oamenilor din ”bulă”

Și pentru el, comunitatea este acel grup de persoane care aderă la un set de valori și principii comune. Și au simțit asta și în cazul Friddi, încă din primele zile de deshidere a gelateriei, când au văzut că la ei vin oameni din ”bulă”: ”oameni cu aceleasi atentie si interes pentru gustul bun, alimentația sănătoasă și experiențe memorabile.”

Iar aici valorile de brand sunt foarte importante pentru a nu dezamăgi comunitatea: ”sinceritatea, autenticitatea și dorința de a ne ține departe de compromis sunt niște elemente pe care comunitatea noastră le simte și le apreciază”. Ciprian crede că la închegarea comunității a contribuit și locația, care a adus un plus experienței savurării produsului final, un loc cu o terasă centrală, generoasă și ferită de zgomot.

Ca în orice raport de cerere-ofertă, Friddi a avut și lecții învățate de la comunitatea sa. De aici și-a extras sfaturile pentru o organizare mai bună a fluxului de servire, recomandări de gusturi pe care oamenii și le doresc, dar și idei precum un sistem de vouchere care să adreseze zona de corporate și beneficii salariale.

”Atunci când apreciază un brand, comunitatea încearca să contribuie la îmbunătățirea lui. Este foarte important ca antreprenorul să fie atent și să transforme ideile și sugestiile în avantaje de care întreaga comunitate să beneficieze.”

Ciprian a învățat din propriul sfat și echipa Friddi a aplicat sfaturile primite de la comunitate: ”de-a lungul timpului am schimbat multiple lucuri și continuăm să ne menținem aceeași atitudine receptivă la ideile clienților. Una din cele mai recente schimbări a fost reorganizarea spațiului interior de servire, astfel încât să putem oferi mai multe locuri în interiorul locației pentru perioada când terasa devine impracticabilă datorită temperaturilor”.

Mai mult, și aromele din vitrine ascultă de comunitate. Friddi are 24 arome permanent disponibile în ofertă, indiferent de anotimp. De-a lungul timpului, comunitatea le-a făcut multe recomandări, înghețata de lavandă sau de măr copt cu scorțișoară sunt doar 2 exemple născute din ideile clienților și care au prins bine în gelaterie.

Comunitate cu parteneri de business

Pe lângă comunitatea care le trece pragul, afacerea are și programul Friddi Friends, unde a legat o altfel de comunitate, cea de business în care alte locații se pot aproviziona cu înghețată de la ei și o pot oferi clienților. Acest program propagă experiența Friddi, folosind un alt canal, cel al partenerilor care au valori comune cu nava mamă a înghețatei artizanale.

Lansat acum 2 ani, în momentul de față în cadrul programului Friddi Friends se regăsesc peste 10 parteneri printre care și Freshful, Real Foods, Ototo.

”Comunitatea noastră acordă o atenție deosebită la gust și la calitatea ingredientelor utilizate, precum și la experiența pe care o primesc atunci când ies în oraș”, adaugă Ciprian. Și le place foarte mult comunitatea creată în jurul Friddi, cu care au un dialog continuu, deschis si sincer, astfel încât clientul să îi simtă cât mai aproape.