Apelul pentru depunerea de proiecte în cadrul FRIEND CCI a fost lansat. Perioada de aplicare este de 2 luni, iar termenul limită de aplicare este 30.09.2023. Toate detaliile despre aplicare și condițiile de eligibilitate sunt prezente în acest anunț.
FRIEND CCI este un proiect de tip Eurocluster unde sunt implicate mai multe entități din Europa, care lucrează împreună pentru ca fondurile alocate să ajungă la cât mai multe companii din industriile creative și culturale.
Bugetul total al proiectului este de 1.442.542,36 EURO. Din acești bani, suma de 1.076.000,00 EURO este acordată sub formă de fonduri directe către IMM-uri din Franța, România, Spania, Italia, Germania.
Detalii finanțare:
Această sumă este împărțită în două apeluri de finanțare. Primul apel, cel abia lansat, dispune de o valoare de finanțare de 538.000,00 Euro, iar al doilea apel ce va avea startul în Noiembrie 2023, va avea aceeași valoare, sau o altă valoare, în funcție de numărul de aplicanți la primul apel.
Finanțarea se acordă în procent de 100% pentru fiecare IMM care beneficiază de fonduri, practic acest apel nu necesită co-finanțare din partea afacerilor care aplică.
Fiecare IMM care obține finanțarea va trebui să se înscrie cu un proiect eligibil, dezvoltat în cadrul unui consorțiu de minim 2 și maxim 5 firme, asociații sau organizații.
Dacă proiectul este aprobat pentru finanțare, acesta va putea primi între 20.000 și 50.000 de euro. Ce puțin 20% din bugetul de finanțare trebuie alocat IMM-urilor din sectorul industriilor culturale și creative.
Care sunt criteriile de eligibilitate pentru IMM-uri
- Aplicanții trebuie să fie persoane juridice
- Aplicanții trebuie să fie stabiliți în state membre ale UE, inclusiv teritorii de peste mări
- Aplicanți stabiliți în afara UE (țări din SEE și țări asociate COSME parte a Programului privind piața unică)
Condiții obligatorii pentru consorții
- Un consorțiu poate avea de la 2 până la 5 firme, stabilite în țările eligibile menționate.
- Fiecare consorțiu trebuie să aibă cel puțin un IMM cu cod CAEN ce corespunde industriilor culturale și creative.
- Consorțiul trebuie să aibă cel puțin un partener din alt sector de activitate, iar coordonatorul de proiect trebuie să fie din Italia, Franța, Spania, Germania sau România.
Fiecare IMM poate aplica pentru finanțare o singură dată, în calitate de beneficiar, dar se poate înscrie și în calitate de furnizor de servicii.
- Ce înseamnă furnizor de servicii în cadrul FRIEND CCI? - dacă reprezinți o companie ce oferă servicii de digitalizare, training sau consultanță te poți înscrie pentru a oferi soluții pentru proiectele câștigătoare ale finanțării. Aplică aici.
Cum puteți aplica la finanțare?
Pentru a aplica la finanțare este nevoie să te înscrii pe clustersubmissionplatform.eu și să aplici direct pentru Apelul de finanțare disponibil aici. Puteți consulta și ghidul de finanțare și anexele pentru a crea un pcare să aibă mai multe șanse de a obține până la 50.000 euro fonduri nerambursabile.