Înscrierile pentru cele 5 burse oferite de NETOPIA Payments burse sunt deschise până pe 10 octombrie (inclusiv), iar câștigătorii vor fi selectați pe baza unor criterii precum inovația, potențialul de creștere și motivația antreprenorilor.
Aceste burse sunt destinate antreprenorilor cu afaceri online active de cel mult șase luni sau celor aflați în etapa de lansare a unui business. Prin această inițiativă, NETOPIA Payments, companie lider în procesarea de plăți online în România, sprijină antreprenorii la început de drum, oferindu-le acces la educație în e-commerce și la resursele necesare pentru a-și dezvolta afacerile.
Despre programul unde cresc afacerile online:
eComm Accel, dezvoltat în colaborare cu idEA, este un program intensiv creat pentru a sprijini dezvoltarea rapidă și sustenabilă a afacerilor din e-commerce.
Pe parcursul celor 4 luni participanții vor beneficia de resurse esențiale pentru lansarea cu succes a unui magazin online: training-uri dedicate, mentorat și acces la o rețea vastă de experți și investitori, toate menite să îmbunătățească performanțele afacerilor și să accelereze creșterea veniturilor.
Hambar: producătorii români pot ajunge să livreze în UE cu ajutorul fostului CEO Tazz. Pariul pe un startup cu oameni, nu cu AI
La finalul programului, antreprenorii vor avea un business optimizat, cu acces la instrumente și parteneri de top, precum și oportunități de finanțare.
„Suntem dedicați să susținem noile generații de antreprenori români, în special în aceste etape critice de început, când resursele sunt limitate. Prin aceste burse, dorim să oferim acces direct la cunoștințele și suportul necesar pentru a crește rapid și sustenabil magazine online de succes. Vrem să îi încurajăm să fie curajoși, să inoveze, și să profite de oportunitățile pe care le aduce mediul digital,” a declarat Felix Crișan, CEO NETOPIA Payments.
Calendar eCommAccel:
- DemoDay - 21 Noiembrie
- Modulul 1 - 16 - 18 Octombrie
- Kick-Off & Începerea programului - 16 Octombrie
- Modulul 2 - 6 - 8 Noiembrie
- Suport Post Absolvire - 21 Noiembrie 2024 - 21 Februarie 2025
Despre burse:
Bursele oferite de NETOPIA Payments acoperă integral costurile de participare la program (un bilet de acces ar ecostul de 249 euro) și sunt destinate antreprenorilor care demonstrează o motivație puternică de a-și dezvolta afacerea în mediul online, dar și o nevoie de susținere în e-commerce.
Proiect legislativ care cere IMM-urilor să aibă un avocat pentru anumite acte | RBL avertizează asupra unor costuri de peste 100 de milioane de euro anual
Candidații pot aplica aici, până la data de 10 octombrie (inclusiv), completând un formular scurt, care include o descriere succintă a afacerii sau planului de afaceri, precum și un video scurt de prezentare al aplicantului.
Procesul de selecție se va desfășura în baza unor criterii, precum gradul de inovație, potențialul de creștere al afacerii și nivelul de angajament al candidaților.
Echipa de juriu, formată din Matei Dumitrescu (fondator IdEA), Felix Crișan (CEO NETOPIA Payments) și Horia Grozea (Sales & Business Development Director NETOPIA Payments), va evalua înscrierile și va selecta câștigătorii.
Câștigătorii vor fi contactați telefonic și prin email cel târziu pe 13 octombrie. Pe 14 octombrie, numele acestora vor fi publicate pe pagina oficială și pe conturile de social media ale idEA și NETOPIA.