Cercetarea compară trei grupuri: foști participanți la program, persoane aflate înainte de accesarea serviciilor și un grup reprezentativ pentru populația generală, format din persoane care nu au participat la programe de educație financiară. Studiul utilizează indicatori și repere metodologice ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), prin rețeaua internațională de educație financiară OECD/INFE.

Cercetarea „Banometru - 10 ani. În papucii tăi financiari” a fost realizată de Claudia Petrescu, cercetător științific la Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române, și Raluca Șandru, cadru didactic la Facultatea de Business a Universității Babeș-Bolyai, cu contribuția Silviei Mișu, director de Dezvoltare și Inovare al Asociației Educație pentru Viața Reală (AEVR).

Studiul Banometru: diferențe în planificarea financiară și economisire

Datele arată că 43% dintre respondenții din populația generală urmăresc cel puțin parțial un buget, față de 52% dintre foștii participanți Banometru. La intrarea în program, proporția era de 33%.

În privința economisirii pentru obiective pe termen lung, 66% dintre foștii participanți declară că pun bani deoparte, comparativ cu 42% din populația generală și același procent înregistrat la începutul programului.

Aproape jumătate dintre foștii participanți dispun de rezerve financiare suficiente pentru cel puțin trei luni, față de un sfert dintre persoanele aflate înainte de intrarea în program.

Capacitatea de a acoperi cheltuieli neprevăzute diferă între grupuri. Dintre foștii participanți, 44% declară că pot suporta fără dificultăți o cheltuială neprevăzută de 2.400 de lei, față de 28% înainte de participare.

În cazul banilor disponibili la sfârșitul lunii, procentul este de 62% pentru foștii participanți, comparativ cu 47% la intrarea în program și 56% în populația generală.

Diferențele apar și în percepția asupra siguranței financiare. Aproximativ 70% dintre foștii participanți consideră că acțiunile actuale contribuie la siguranța lor financiară viitoare, față de 45% în populația generală și 51% înainte de participare.

În același timp, 82% dintre foștii participanți declară că au întreprins cel puțin o acțiune concretă pentru creșterea veniturilor, comparativ cu 44% dintre persoanele care nu au participat niciodată la un asemenea program.

Evaluarea propriei evoluții financiare indică un scor mediu de 5,81 din 10 în rândul foștilor participanți, față de 5,02 pentru populația generală și 4,36 la intrarea în program.

Silvia Mișu, director de Dezvoltare și Inovare al AEVR, a declarat: „Evaluarea arată că aceste dimensiuni nu funcționează izolat. În Banometru știm că atunci când îți înțelegi banii, îți anticipezi cheltuielile și iei deciziile înainte să le ia presiunea în locul tău, câștigi mai mult decât bani rămași în cont: câștigi control și spațiu de respirație.”

Banometru a ajuns la aproximativ 350.000 de participanți în 10 ani

Banometru a fost lansat în 2016 de AEVR, cu susținerea ING Bank România, pentru persoanele care întâmpinau dificultăți financiare și probleme legate de datorii. Programul gratuit include sesiuni individuale de consiliere financiară, instrumente practice, educație financiară și sprijin comunitar.

În cei 10 ani de activitate, programul a ajuns la aproximativ 350.000 de participanți și a furnizat 15.569 de ore de consiliere financiară. Pentru 70% dintre beneficiari, Banometru a reprezentat primul contact cu educația financiară.

Între 2021 și 2026, participanții au raportat peste 8,18 milioane de lei mobilizați, dintre care 3,86 milioane de lei reprezintă datorii rambursate, 2,49 milioane de lei economii constituite și 1,84 milioane de lei venituri suplimentare.

„Pentru noi, cea mai importantă concluzie este că schimbarea se produce când respecți ritmul fiecăruia și ideea lui referitoare la binele propriu. Schimbarea se vede în acțiunile de zi cu zi”, a declarat Corneliu Ionescu, președinte și fondator AEVR și inițiatorul Banometru.

ING Bank România a susținut programul pe parcursul celor 10 ani, astfel încât accesul la educație financiară și consiliere să rămână gratuit, indiferent de veniturile sau situația financiară a participanților. Banometru face parte din programele de educație financiară ale băncii, alături de inițiative pentru școli, universități și comunități vulnerabile.

Alexandra Maier Ranetti, Sustainability Manager la ING Bank România, a declarat: „Am inițiat Banometru pornind de la nevoia pe care am observat-o în rândul clienților și, probabil a multora dintre noi: cea a unei relații mai echilibrate cu banii.”