3D Print Curriculum este unul dintre proiectele selectate în programul ”Idei Țara lui Andrei”, demarat de OMV Petrom. Dumitru Pop este fondatorul inițiativei care are ca scop instruirea elevilor și studenților în operarea imprimantelor 3D. Acesta a vorbit cu start-up.ro despre ce l-a determinat să investească în educarea tinerilor și despre ce așteptări are de la proiect.
Dumitru Pop este profesor de fizică la Liceul Tehnologic Voievodu Gelu din Zalău și asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Acesta e pasionat de domeniu din tinerețe și spune că nu are nici un regret despre drumul profesional pe care a ales să-l urmeze: ”Mi-a plăcut foarte mult materia asta, m-a atras de când eram mic. Am absolvit Facultatea de Fizică din Cluj în 1987. Acum când am trecut de vârsta de 50 de ani, mă uit în spate și sunt mulțumit de ce am realizat și de drumul pe care l-am ales”.
”Proiectul meu își propune să redacteze o programă școlară care să permită celor fără un backround în inginerie să tipărească 3D, mici obiecte. Practic, vrem să creăm cursuri pentru elevi și studenți în care să-i învățăm cum să opereze o imprimantă 3D. O mare parte din proiect implică utilarea completă a unui laborator. Elevii care le vor folosi vor începe cu asamblarea kitului imprimantei pentru a o înțelege mai bine. Nu pot să spun că tot proiectul a fost ideea mea. Am urmărit de-a lungul timpului și alte proiecte de training, unele dintre ele începând chiar de la nivelul gimnaziului”.
Printare 3D pentru copii
Profesorul nu caută să monetizeze acest proiect, ci își propune doar pregătirea elevilor pentru un domeniu emergent pe piața muncii: ”Imprimanta 3D face parte din domeniul mecatronicii. Scopul nostru e să deschidem un laborator și o mică programă școlară, să mai adăugăm o materie entru liceele tehnologice. În funcție de feedback-ul primit de la elevi am decis să continui. Primul kit de imprimantă l-am cumpărat din banii mei și l-am prezentat acum doi ani, la programul ”Școala Alfel”. Elevi fără pregătire în acest domeniu au învățat într-o săptămână cum se folosește. Imprimanta e foarte utilă și dă dovadă de un puternic randament socio-economic”.
Despre cum a decis să contribuie la dezvoltarea acestui domeniu în România, Dumitru Pop spune că totul a început cu un prieten de-ai săi care avea nevoie de o piesă pentru o combină agricolă și nu o găsea pe piață: ”Aveam un prieten căruia îi trebuia o componentă pentru un utilaj agricol. Mi-am dat seama că e mult mai ieftin să o printez 3D, el nici n-o găsea pe piață. Acum un an am mai cumpărat un kit de imprimantă, momentan dețin două. Am primit de la OMV Petrom o finanțare de 15.000 de euro ca să continui ce am început”.
Laborator echipat hardware și software
Licențele software sunt o problemă destul de serioasă prin prisma faptului că unele bune sunt foarte scumpe: ”Vrem să adăugăm proiectului aplicația CAD, însă licențele sunt foarte scumpe. Am putea opta și pentru alte programe mai slabe însă nu ne-ar satisface complet nevoile. Cand vom demara laboratorul vrem să avem bine puse la punct atât partea de software, cât și partea de hardware. Ne gândim ca după aceea să intrăm chiar în zona de open source”.
Kiturile imprimantelor sunt importate din China și sunt asamblate chiar de către profesor: ”Noi importăm kit-urile din China, iar de asamblare mă ocup chiar eu. La un moment dat mă interesasem de un proiect al unor profesori din Anglia. În timpul liber, ei au decis să își deschidă o firmă de imprimante 3D. La scurt timp, au fost forțați să închidă deoarece în China sunt produse pe o scara mult mai largă și sunt mult mai ieftine. Cred că și la noi se întâmplă la fel, e foarte greu să concurezi cu chinezii”.