Provocarea pe care Orange o lansează viitorilor participanți în program are ca scop posibilitatea ca aceștia să testeze 7 Network API-uri dezvoltate de Orange și disponibile în 5G Lab din București și Iași.
Totodată, scopul Network APIs Challenge este și de a genera idei și prototipuri concrete care demonstrează impactul acestora în aplicații reale.
Iar pentru a realiza acest lucru, timp de trei luni, participanții la Challenge vor avea acces la 7 API-uri care respectă protocolul definit de dezvoltatorul internațional CAMARA, un efort global open-source susținut de GSMA și TM Forum, care urmărește să definească standarde deschise pentru Network APIs, interoperabile între diverși operatori de rețele mobile.
Ce e un API?
În esență, toți folosim API-uri zilnic fără să ne dăm seama, pentru că treaba lor e să fie invizibile, dar dacă ar fi să dispară, clar ne-am da seama toți că ee o problemă undeva.
Un API (Application Programming Interface sau Interfață de Programare a Aplicațiilor) este un set de reguli, protocoale și unelte care permite aplicațiilor software să comunice între ele, schimbând date și servicii într-un mod standardizat, ca un intermediar, indiferent de producător, arhitectură sau limbaj de programare.
Prin utilizarea unui API, o aplicație poate accesa funcționalități sau date de la o altă aplicație, fără a fi necesar să știe cum funcționează intern aceasta.
Și vă dau câteva exemple rapide de utilizare a unui API.
- Integrarea hărților într-o aplicație: Google Maps API permite altor aplicații să integreze hărți și servicii de localizare.
- Procesarea plăților: API-urile de la servicii ca PayPal sau Stripe permit magazinelor online să gestioneze tranzacțiile financiare în siguranță, conform cerințelor.
- Accesul la date: Un API poate permite unei aplicații să acceseze date despre prognoza meteo, fiindcă acestea provin de la un serviciu extern.
Cum funcționează? Păi, prin intermediul unui API, o aplicație poate solicita date sau servicii de la alta: API-ul primește cererea, o procesează și extrage datele din sistemul său și trimite rezultatul, ce conține datele solicitate sau confirmarea acțiunii, înapoi către aplicație.
Acest lucru face ca API-urile să fie esențiale pentru dezvoltatori, deoarece le permit să integreze funcționalități (plăți, geolocalizare) în aplicațiile lor fără a construi totul de la zero.
La rândul lor, Network API-urile, adică ceea ce pune la dispoziție Orange către participanții din Challenge, sunt API-uri pentru o rețea telecom, adică un grup de dispozitive conectate care pot comunica între ele. Network API-urile oferă dezvoltatorilor o modalitate standardizată și simplificată de a integra servicii și capabilități 5G în aplicațiile lor.
Ce Network APIs pot fi testate în cadrul competiției organizate de Orange?
Participanții vor fi invitați în cele 2 laboratoare de cercetare Orange din București și Iași, 5G Labs, unde vor avea access la o infrastructură de rețea 5G Standalone, de ultimă generație, prin intermediul căreia vor putea testa API-urile disponibile utilizând terminale compatibile.
Cele 7 API-uri disponibile pentru testare în cadrul competiției sunt:
- află dacă o cartelă SIM a fost schimbată recent într-un terminal, ajutând la detectarea fraudelor și protejarea autentificărilor sau tranzacțiilor.
SIM Swap este foarte bun pentru a preveni fraudele pe care le pot face infractorii cibernetici care, de exemplu, pot prelua contul unui client al unui operator de telefonie mobilă.
Oferă companiilor informații despre dacă o cartelă SIM a fost schimbată recent, fie prin returnarea unui marcaj temporal al ultimei modificări, fie a unui răspuns da/nu pentru o perioadă definită (de exemplu, ultimele 24 de ore).
Ca și posibilități de utilizare ale acestui API notăm detectarea și prevenirea fraudelor în domeniul bancar – util pentru detectarea comportamentelor neobișnuite – și detectarea și prevenirea tentativelor de fraudă prin resetarea parolelor – un schimb recent de SIM poate indica un risc de fraudă prin preluarea contului, iar furnizorul de servicii de telefonie poate adapta măsurile de securitate pentru a răspunde unui astfel de scenariu.
- confirmă identitatea unui utilizator comparând detaliile sale cu date verificate de operatorul mobil, reducând riscul de furt de identitate.
Și acest API este util tot pentru zona de cybersecurity și de prevenire a tentativelor de fraudă.
KYC Match permite furnizorilor de servicii de telefonie să verifice identitatea unui utilizator prin compararea datelor furnizate cu informațiile de încredere de la operatorul său de telefonie mobilă.
Informațiile pot include numărul de telefon, numele, codul poștal, adresa, data nașterii, adresa de e-mail. Nu se returnează informații personale de identificare, cum ar fi CNP-ul.
Ca și modalitate de utilizare, KYC Match poate fi folosit pentru diminuarea riscurilor de furt de identitate. Implementarea unor măsuri solide de securitate cibernetică este esențială pentru combaterea fraudei cu identitate sintetică și a phishing-ului.
API-ul de Geofencing le permite developerilor să creeze aplicații care pot detecta atunci când dispozitivele mobile intră sau ies din zone geografice predefinite, oferind notificări imediate și permițând o gamă largă de servicii bazate pe locație.
Această funcție este ideală pentru urmărirea mișcării activelor sau a utilizatorilor, îmbunătățirea securității prin monitorizarea în timp real a bunurilor sau persoanelor de mare valoare sau activarea campaniilor de marketing bazate pe locație.
Câteva alte use case-uri ar mai fi:
- de securitate: monitorizați activele sau persoanele dintr-o zonă securizată și alertați imediat autoritățile dacă perimetrul este încălcat.
- managementul flotelor: urmăriți vehiculele pentru a vă asigura că respectă rutele stabilite, primind alerte dacă se abat sau intră în zone restricționate.
- detectați operațiuni cu drone: preveniți intrarea dronelor în spații aeriene restricționate sau în alte zone interzise, asigurând operațiuni sigure și conforme.
- confirmă dacă un dispozitiv se află în interiorul sau în afara unei zone specifice pentru servicii bazate pe locație.
Device Location Verification ajută la implementarea unor servicii precise bazate pe locație, putând să confirme dacă un dispozitiv se află într-o zonă geografică specificată.
Cererea trimisă către API include zona țintă, definită ca un cerc cu un centru specificat (latitudine și longitudine) și o rază sau un prag de precizie. Răspunsul API confirmă dacă locația detectată de operatorul rețelei mobile se încadrează în intervalul de precizie solicitat.
La ce poate fi folosit acest API:
- Detectarea fraudelor în ecommerce: verifică dacă dispozitivul clientului se află într-o locație așteptată pentru a preveni tranzacțiile suspecte.
- Confirmarea locației pentru servicii de ride-sharing: confirmă locația în timp real a utilizatorului pentru a îmbunătăți acuratețea și siguranța preluării.
- Campanii personalizate de marketing: declanșează promoții atunci când un client intră într-o locație specifică, cum ar fi un magazin sau un mall.
- verifică dacă un dispozitiv mobil este conectat la rețea (prin date, SMS sau deloc).
API-ul Device Reachability Status permite interogarea stării de conectivitate a unui dispozitiv mobil (conectat la date, conectat prin SMS sau neconectat).
API-ul dezvăluie dacă dispozitivul este accesibil prin SMS, date (internet mobil) sau ambele, permițând decizii mai bune de comunicare sau de gestionare a serviciilor bazate pe disponibilitatea dispozitivului în timp real.
Acest API poate fi folosit pentru:
- Servicii de urgență: o aplicație de urgență verifică starea de conectivitate a unui membru al echipei de intervenție critică. Dacă dispozitivul este accesibil prin SMS, sistemul trimite o alertă SMS, asigurându-se că destinatarul primește mesajul chiar și în cazul unor probleme de conectivitate la date.
- Platforme de customer support: o platformă de suport pentru clienți verifică accesibilitatea prin SMS înainte de a trimite un mesaj sau un tichet de suport. Dacă dispozitivul este accesibil doar prin SMS și nu prin date, comunicarea se va face exclusiv prin SMS.
- îmbunătățește temporar performanța rețelei (lățime de bandă/ latență) pentru anumite activități din aplicație, asigurând experiențe fluide în scenarii cu cerere mare precum streaming sau gaming.
Quality on Demand este un API menit să măsoare calitatea rețelelor. Permite solicitarea unei îmbunătățiri a performanței rețelei — ideal pentru a asigura o experiență fluidă în timpul apelurilor video, streaming-ului sau tranzacțiilor cu prioritate ridicată.
Acest API abstractizează complexitatea tehnologiilor de rețea, cum ar fi sistemele 4G/5G, permițând dezvoltatorilor să se concentreze pe îmbunătățirea experiențelor utilizatorilor pentru aplicațiile care necesită comunicații de rețea de înaltă calitate.
Poate fi folosit pentru:
- Mașini autonome: conectivitatea vehiculului.
- E-commerce: îmbunătățirea ratei de conversie a achizițiilor.
- Discuții online, conferințe în mobilitate, chirurgie la distanță, instruire la distanță.
- vezi cât de aglomerat este un loc folosind date anonimizate din rețeaua mobilă, pentru a îmbunătăți planificarea și targetarea în marketing, transport și dezvoltare urbană.
Population Density Data permite accesul la niveluri de aglomerație în timp real sau prognozate în zone specifice pentru a sprijini o planificare mai inteligentă, marketing și decizii de răspuns în situații de urgență.
Cu ajutorul acestui API, dezvoltatorii pot prelua date privind densitatea populației pe km², oferind informații la diferite intervale de timp, bazate pe trei valori cheie: (1) Populația minimă, (2) Populația medie și (3) Populația maximă.
Așadar, poate fi folosit pentru:
- Planificări urbane: autoritățile analizează modelele de distribuție a populației pentru a identifica zonele care necesită îmbunătățiri ale infrastructurii, cum ar fi transportul public și facilitățile medicale.
- Evenimente: organizatorii de evenimente estimează dimensiunea mulțimii și planifică logistica, inclusiv securitatea și alocarea resurselor.
- Pentru situații de urgență: echipele de intervenție în situații de urgență distribuie resursele în funcție de densitatea populației, asigurând prioritate zonelor cu cea mai mare nevoie.
Cum pot fi testate API-urile?
Acum că am aflat detalii despre cele 7 API-uri pr care Orange la pune la dispoziție în cadrul Network APIs Challenge și câteva dintre use case-urile în cadrul cărora aceste pot fi testate și folosite cu succes, e momentul să aflăm și cum pot fi acestea testate în cadrul competiției.
Orange pune la dispoziție un Playground care le oferă dezvoltatorilor un mediu interactiv pentru a explora, testa și integra API-uri software fără complexitatea utilizării unei rețele reale.
De asemenea, va fi disponibil și un Sandbox, adică un mediu securizat și izolat pentru testarea sau rularea programelor și codului, împiedicându-le să aibă un impact negativ asupra sistemului principal.
Prin acest Sandbox Orange le oferă dezvoltatorilor acces la un mediu de testare 5GSA dedicat, care reproduce condițiile din lumea reală — ajutând la validarea cazurilor de utilizare, accelerarea dezvoltării și creșterea încrederii înainte de trecerea în producție.
Pentru cei care doresc să descopere potențialul Network APIs și să înțeleagă cum pot integra aceste capabilități în propriile soluții digitale, Orange România va organiza un webinar pe 25 septembrie. Sesiunea online va include demonstrații tehnice, explicații detaliate despre procesul de onboarding și o serie de showcase-uri internaționale care explică aplicabilitatea concretă a API-urilor în domenii precum securitate, media sau IoT.