În 2026 FOMO are loc între 20 și 24 mai la București. Festivalul de antreprenoriat și creativitate are loc timp de cinci zile în mai mult de șase locații principale, dar pe lângă acestea creează evenimente care sunt realizate de comunitate. Printre speakerii principali de la Sala Palatului se numără Chris Do, Codie Sanchez, Vishen Lakhiani, Mika Hakkinen, Jack Delosa sau Julie Smith.

Festivalul așteaptă și anul acesta aproape 3.000 de participanți, iar din echipa extinsă de organizare, în care intră colaboratori și voluntari sunt astăzi peste 1.400, în creștere de la 1.018 anul trecut.

Urmărește podcastul în format video pentru a afla toate detaliile. Dă play, lasă-l deschis în browser și ascultă interviu.

Principalele idei pe care le vei afla din acest interviu:

  • FOMO (Festival of Modern Owners) are loc pe 20-24 mai 2026 și se extinde spre 6 scene tematice
  • Evenimentul se adresează unui public larg: freelanceri, antreprenori, artiști, investitori, manageri și echipe din corporații
  • Conceptul de „modern owner” desemnează antreprenorul care construiește sisteme funcționale, echipe eficiente și aduce valoare industriei, acest statut fiind un proces continuu și o schimbare culturală
  • Un aspect esențial este combaterea singurătății antreprenorilor prin crearea unei comunități active și sprijin reciproc
  • Evenimentul va include scene tematice precum HoReCași entertainment, Digital Nomad și Remote Work, finanțe, legal și reinventarea vieții
  • Ce înseamnă scop în afaceri? Viziunea lui Robert Graur
  • Echipa de organizare este structurată pe straturi, cu lideri care coordonează colaboratori și furnizori specializați
  • FOMO este mai mult decât un festival: este o platformă de educație antreprenorială alternativă
  • În perspectiva viitorului, FOMO are potențial de extindere internațională, însă cu atenție la particularitățile culturale ale fiecărei piețe

Ca și în 2025, FOMO nu e doar la Sala Palatului. E, de fapt, o colecție de evenimente conexe timp de o săptămână pe diferite tematici. Aceasta a fost viziunea lui Robert Graur de la început, inclusiv de a promova ideea de antreprenor modern, acest „modern owner”, unul care muncește pentru bani, fără îndoială, dar și pentru un stil de viață.

La nivel de conținut, FOMO se adresează unor subiecte mari pe care le acoperă pe diferite scene, de la content creation, HoReCa, entertainment, digital nomads, noi moduri de muncă. Robert Graur menționează că vor fi 15 subiecte mari despre care se va discuta pe diferite scene în cadrul Festival of Modern Owners în 2026.

Extindere la șase locații principale pentru FOMO 2026

„Vom avea șase locații secundare în 2026 față de cinci anul trecut. Ne extindem și în zona de experiențe și domenii, pentru că va fi o zonă dedicată HoReCa și una pentru entertainment. Vrem să avem o amprentă cât mai mare și să atingem un public mai larg din zona de antreprenoriat și freelancing”, spune Robert Graur.

Audiența FOMO a pornit de la antreprenori și freelanceri, dar se extinde, așa cum zice și Robert. Vin artiști, investitori, oameni care lucrează în corporații, șefi de departamente. „Lucrurile pe care le înveți la FOMO nu țin doar de cum să faci reclame mai bune. Țin despre cum să comunici mai bine. Aducem psihologi care să fie aplicați pe problemele antreprenorilor”, explică Robert Graur.

Oameni într-un context

Una dintre ideile din spatele FOMO este ca cei care vin să simtă că se află într-un context, unul în care să descopere oameni ca ei, cu probleme și cu moduri în care au schimbat lucrurile.

„Vrem să-ți spunem că ești parte dintr-o comunitate, să creăm acea legătură în care să poți învăța de la alții. Noi îi spunem peer to peer learning care e diferit față de alte evenimente”, mai spune cofondatorul FOMO.

Ce înseamnă asta? Practic că înveți de la oameni ca tine, nu neapărat de la cei care sunt la un nivel foarte înalt și pare că nu poți empatiza cu ei.

„Nu te mai simți singur când vezi că ai oameni în jurul tău. Oameni care împărtășesc aceeași viziune și poți colabora cu ei. Iar după eveniment să poți scoate Linkedin sau Instagram și să-i contactezi dacă ai nevoie de cineva”, mai spune Robert.

O caracteristică a modern owner-ului, antreprenorul modern prezentat de Robert, e faptul că nu se uită înspre limite tradiționale. De exemplu, un antreprenor modern deschide ușa spre colaborări, nu doar spre angajări, spre comunicarea cu freelancerii pentru proiecte.

Cum devii modern owner cu problemele de azi

FOMO promovează conceptul de modern owner, dar lumea din jur are dificultăți. Că am vorbit despre pandemie, crize economice, războaie la graniță și în Orientul Mijlociu, uneori antreprenorii par că nu au timp niciodată și trebuie să fie la firul ierbii, să salveze afacerea. Din acest motiv, unii nu-și dau timp și pentru a învăța unii de la ceilalți.

Robert consideră asta o capcană.

„De ce vrei să faci business? Întrebarea asta trebuie să-ți explodeze în cap și să răspunzi la ea. Dacă vrei să le faci pe toate, să le știi pe toate, stai în operațional, demonstrează angajaților că tu ești cel mai deștept. Atunci îți vei consuma tot timpul. Dar afacerea e un vehicul care te duce din punctul A în punctul B. Și dacă te gândești la asta, lucrurile sunt diferite”, menționează Robert.

L-am întrebat pe Robert dacă el e modern owner. Și spune că a fi modern owner nu înseamnă un final de drum, ci un lucru permanent în mișcare. În fiecare zi trebuie să-ți amintești să lupți cu anumite instincte.

„Am o viziune despre cum ar trebui să fie lucrurile. Dar e un proces. Trebuie să creezi sisteme de business funcționale, cu valoare adăugată pentru tine și echipa ta, pentru industria unde activezi. Luptăm cu un aspect cultural, dar trebuie să aduni în jurul tău oameni cu aceleași principii și cu aceeași abordare”, spune Robert Graur.

Cum aduni oameni în jurul tău? Niciodată cu o definiție fixă. Uneori ai nevoie de 80% personalitate și 20% skilluri, alteori invers.

„La sfârșitul zilei antreprenoriatul sau munca e despre tine. Ai câteva ore pe zi, ce vrei să faci c ele? Vrei să ai beneficii financiare, dar vrei să și conteze, să ai sens”, explică Robert.

Nu are o viziune radicală asupra antreprenoriatului cu orice preț. De asta toată lumea e bine primită la FOMO. „Dacă ești angajați și îți place ce faci este superb. La FOMO nu e despre antreprenoriat, ci despre viață. E festivalul oamenilor care devin mai buni, știi? Despre a găsi vehiculul prin care poți să fii fericit”.

Cum devii un modern owner?

Se pot transforma antreprenorii, oare? Pot deveni ei modern owneri. Robert menționează că există o limită. O limită a echipelor de 7-8 angajați. Compania în sine poate avea 1.000 de angajați, dar antreprenorul, managerul trebuie să aibă mereu o echipă apropiată de 7-8 oameni care să coordoneze mai departe departamente. Robert consideră că dacă cineva zice „am 50 de angajați ai mei” se înșală. Pentru că pentru un antreprenor echipa de bază trebuie să fie cea de manageri care să coordoneze mai departe ceilalți colegi. „SRL-ul are 700 de angajați, nu tu. Tu ai 7-8 oameni apropiați cu care te consulți și pe care-i coordonezi”, explică Graur.