Rebel Ventures, noua divizie de investiții a RebelDot, a fost dezvoltată la inițiativa lui Tudor Ciuleanu și Kocsis Andras, cofondatorii RebelDot, din dorința de a se implica și participa la dezvoltarea industriei tech autohtone.

„Un concept deja familiar companiilor de dezvoltare software - tech for equity - este modul prin care RebelDot se implică activ în dezvoltarea startupurilor. În felul acesta, aducem un plus de valoare relațiilor tranzacționale cu care este deja obișnuită piața de investiții din România. Este un tip de colaborare care pune împreună mai bine de 14 ani de expertiză și o echipă de peste 150 de developeri, designeri și manageri de produs, alături de fondatori, pentru a-i susține îndeaproape în dezvoltarea unui business care să răspundă nevoilor de pe piață”, spune Tudor Ciuleanu, CEO RebelDot.

Compania RebelDot, prin divizia de investiții Rebel Ventures, se adresează companiilor aflate la început de drum și echipelor de developeri care au tehnologia ca și componentă principală de business și vizează acele colaborări cu startupuri care vin cu soluții simple și inovatoare la problemele de zi cu zi ale clienților lor, în special în zona de healthcare, telemedicină, energie verde, fintech și blockchain.

„Rebel Ventures este un proiect pornit din dorința de a susține mediul de start-up local. Astfel, compania RebelDot poate fi implicată în diverse businessuri, fără a fi nevoită să acopere toate ariile ce vizează lansarea unui produs software. Cluj-Napoca este un oraș recunoscut la nivel global pentru talentul IT de care dispune și avem un număr impresionant de companii care apelează la noi pentru a le ajuta prin consultanță, la implementarea aplicațiilor pe care le dezvoltă. Prin Rebel Ventures, vrem să ne asigurăm că startupurile locale beneficiază de aceeași consultanță tehnică. Este aportul pe care vrem să îl aducem în comunitatea de tech locală. În același timp, nu excludem investiții internaționale în startupuri care ne abordează și reușesc să ne capteze atenția”, mai spune Tudor Ciuleanu.

Odată cu lansarea noului mecanism de investiții, RebelDot aduce la cunoștință publicului proiectele în care s-a implicat până în prezent, una din principalele investiții fiind în Eventmix, platforma globală self-service, lansată in anul 2020 de către antreprenorii în serie Sergiu Biriș și Andrei Dunca. Eventmix este o platformă ce permite realizarea de evenimente, hibride si virtuale, simplu si rapid, fără a necesita experiență sau cunoștințe tehnice.

În același timp, Eventmix devine cea mai recentă investiție a RebelDot și se alătură altor startupuri locale și internaționale, precum Visidot, UNL Global, We.Vestr Compleye, Venture Rock și The Bridge care au beneficiat, în trecut, de investiții din partea companiei clujene.

RebelDot este o companie românească de dezvoltare de software din Cluj-Napoca, ale cărei produse digitale susțin branduri locale și internaționale în accelerarea procesului de digitalizare și inovare. Cu o vastă experiență în dezvoltarea de aplicații web și mobile, pentru un portofoliu de peste 50 de companii din multiple industrii, RebelDot este un partener loial ce sprijină atât companii de tip enterprise, cât și start-up founderi, aflați la început de drum, oferind servicii de consultanță și implementare, de la stadiul de idee, și pana la cel de lansare și mentenanță a produsului digital.

În cei aproximativ 4 ani de la momentul lansării, RebelDot a ajuns, în prezent, la o echipă de peste 150 de ingineri, designeri și manageri de produs care lucrează într-un mod hibrid, din mai multe colțuri ale țării, dar și din străinătate, RebelDot având filiale atât în Cluj-Napoca și Oradea, cât și în Copenhaga.