În ultimii ani, o constantă a gamingului a fost lansarea a următorului FIFA și a următorului joc Call of Duty. După părerea mea, menținerea unui astfel de ciclu de lansare nu este sustenabilă și calitatea jocurilor este aproape garantat să scadă. Sau în unele cazuri să fie eliminate elemente importante, precum campania din Black Ops 4.

În ultimii 5 ani am jucat fiecare titlu din seria Call of Duty, campania unde era cazul și am petrecut o lună, două jucând și multiplayerul. Având asta în vedere, pot spune că Modern Warfare 2 este unul din titlurile mai bune din serie cu o campanie decentă, grafică bună și un multiplayer suficient de atrăgător.

Campania Call of Duty: Modern Warfare 2

Dacă ești fan al unor seriale precum Reacher sau Jack Ryan atunci ar putea să-ți placă oferta single player de anul acesta deoarece are aceeași atmosferă. Revedem personaje emblatice ale seriei precum Ghost sau Captain Price, iar varietatea misiunilor este destul de mare, iar durata este una acceptabilă (în jur de 6 ore).

Totul pornește de la faptul că un terorist a pus mâna pe niște rachete periculoase, chiar americane și echipa pe care o conduci în misiuni trebuie să găsească aceste rachete și să dezvăluie cum și de ce rachete americane au ajuns în mâna teroristilor. Campania include lupte subacvatice, asalturi explozive în stilul Call of Duty, dar și misiuni mai stealth, specifice unor serii precum Splinter Cell sau misiuni de sniping. E un mix bun și scriitura este decentă, însă probabil nu o să te dea pe spate. O misiune inedită, din punctul meu de vedere, a fost cea numită Prison Break, iar la un moment dat trebuia să-l instruiesc pe Ghost când să iasă din întuneric și pe cine să ucidă. A fost altceva și a fost și incitant.

La nivel de prezentare jocul arată excelent și-mi plac mult efectele de depth of field și grain, iar astfel experiența de gaming se apropie mai mult de una cinematică. Dacă vrei un exemplu poți să găsești misiunea din Amsterdam pe YouTube pentru a vedea nivelul de foto-realism. Ceea ce mă duce la următorul meu gând.

Știu că Activision-Blizzard face mulți bani din multiplayer, dar tare mi-aș dori un Call of Duty single player făcut ca la carte, o campanie de 15-20 de ore de gameplay cu multe misiuni, scriitură bună, întorsături de situație și imersiune cât cuprinde indusă de o grafică frumoasă și un sunet de calitate.

Multiplayer

Probabil asta nu se va întâmpla niciodată deoarece modelul actual de business și de joc este mult prea profitabil. Apropo de asta, am petrecut și vreo 5 ore în multiplayer mi-a plăcut ce am văzut și o să mai joc meciuri atunci când timpul permite. Primul lucru care mi-a plăcut a fost faptul că jocul pare să fie unul mai tactic și îi pedepsește mai mult pe cei care fug ca bezmeticii și sar din loc în loc cu pușca în mână. Genul ăsta de gameplay nu mi-a plăcut niciodată, iar Modern Warfare 2 pare să mai taie din elanul celor care vor să joace așa.

Time to Kill pare să fie puțin mai lung decât cel din Vanguard și dacă greșești poate mai ai șansa să recuperezi. Hărțile sunt interesante și au un flow mai bun, însă în unele moduri de joc tot mi se pare că locurile în care reapari în luptă sunt ciudate și te trezești cu inamici în spate. Groundwar pare să fie mai interesant anul acesta și pare un mod de joc pentru cei care au cumpărat Battlefield 2042 și care au fost dezamăgiți de ce a oferit. Hărți mari, acțiune cât cuprinde, iar vehicule precum tancurile sau elicopterele pot face ravagii, însă pot fi și eliminate destul de ușor.

Gunplay-ul este fun, să împuști și să elimini adversarii este distractiv și ca de obicei evoluezi și poți debloca alte arme, vizoare etc. Există clasicele moduri de joc precum team deathmatch, dar și noi moduri precum Prison Rescue sau Knock Off, ce par distractive și mai tactice deoarece nu există respawn, însă am jucat prea puțin ca să pot să trag o concluzie.

Era să uit de un mod multiplayer care mie îmi place foarte mult și este o premieră pentru seria Call of Duty, third-person shooter mode. Este foarte distractiv, aduce o gură de aer proaspăt multiplayerului și în acest mod cred că joc și mai bine. Mă bucur că au decis introducerea acestui mod și sper să-l păstreze și pe viitor.

Ca un fan casul al acestor jocuri pot spune că Modern Warfare 2 este un titlu bun, însă care se adresează tot celor interesați de PvP, de joc competitiv și este mai puțin pentru cei care vor o experiență de război/shooting imersivă cu o campanie singleplayer.