Un proiector poate reprezenta o investiție pe termen lung pentru cineva care dorește să-și transforme sufrageria într-un veritabil Home Cinema, dar și pentru cineva care vrea să ia oriunde filmele și serialele preferate, poate chiar și cele mai bune prezentări de business. Epson EF-100B se adresează mai degrabă celor din cea de-a doua categorie, fiind un proiector foarte compact, cu luminozitate mare și durată de viață foarte crescută.

Design

Primul lucru pe care îl observi la proiectorul Epson EF-100B este designul. Are o eleganță aparte și se potrivește în decorul elegant al unei sufragerii, într-un birou destinat ședințelor, chiar și pe măsuța unei cabane de vacanță. Există și un model alb, însă noi l-am testat pe cel negru cu accente aurii.

În față vedem lentila și un grilaj oblic, elegant, în partea de sus avem o serie de butoane pentru reglaj de imagine și volum, precum și butonul de alimentare, iar în spate, sub un capac învelit cu material textil, descoperim un port HDMI, un cablu microUSB și portul de alimentare.

Form-factorul foarte compact este cel mai mare atuu al acestui videoproiector. Are mai puțin de 25 de centimetri pe lungime și lățime și cântărește numai 2,3 kilograme. E ușor de băgat într-un rucsac și de transportat în vacanță sau la birou, dintr-o cameră în alta, de pe un perete pe altul.

Serile de film nu mai trebuiesc organizate doar la tine acasă, ci orice prieten cu un perete liber suficient de mare poate fi gazdă, cu condiția să aduci tu cinematograful.

Iar ca bonus, merită menționat și faptul că EF-100B poate fi folosit pentru a proiecta imagini pe tavan, datorită formei sale care îi permite să stea și vertical.

Imagine și sunet

Înainte de a vorbi mai pe larg despre experiența de vizionare, să vedem ce specificații are proiectorul Epson EF-100B. Este un proiector laser, cu tehnologie 3LCD, iar asta îi aduce o serie de atuu-uri: e mai silențios, se încinge mai puțin, oferă o luminozitate mare și o durată de viață enormă. Mai exact, lampa proiectorului EF-100B ar trebui să țină 10-14 ani de folosire.

Luminozitatea este de circa 2.000 de lumeni și am folosit proiectorul și pe timp de zi, iar rezultatele au fost bune spre foarte bune. Desigur, noaptea avem parte de cea mai bună experiență, la fel ca în cazul oricărui proiector, însă am fost plăcut surprins de acest model de la Epson, având în vedere că nu l-am folosit în combinație cu un ecran special (care reflectă lumină și îmbunătățește considerabil calitatea imaginii), ci pe un perete alb, simplu.

Rezoluția este 1280x800, iar imaginea poate ajunge la o diagonală maximă de circa 3 metri. Rezoluția pare mică - și poate fi - dar calitatea per total depinde de distanța față de care privești imaginile și de diagonala pentru care optezi. La dimensiunea maximă a imaginii și la o distanță relativ mică, vei observa pixelii. Dar dacă proiectezi o diagonală de aproximativ 2 metri și privești de la 3 metri, claritatea este bună. Unul dintre minusuri este lipsa zoom-ului - dacă vrei să schimbi dimensiunea imaginii va trebui să o faci mutând proiectorul mai departe sau mai aproape de suprafața de proiecție.

Culorile sunt vii, saturate, chiar dacă nu sunt cele mai precise, iar contrastul este destul de ridicat. Negrul nu este foarte intens, dar depinde cu ce așteptări vii față de un astfel de dispozitiv. Dacă nu ai avut de-a face cu proiectoare high-end până acum, nu vei observa aceste detalii.

Am urmărit mai multe filme și seriale și am avut parte de o experiență plăcută. De regulă consum conținut pe un Smart TV 4K cu diagonală de 139 de centimetri, dar a meritat să renunț la niște pixeli pentru o diagonală dublă. Nu zic că nu aș fi preferat o rezoluție full HD, ci doar rezoluția pare mai bună decât e.

În ceea ce privește sunetul, proiectorul vine cu difuzor incorporat și calitatea e mai mult decât decentă. Te poți uita la film în sufragerie fără să simți nevoia să conectezi un sistem secundar, dar nu vorbim despre difuzoare potrivite pentru o petrecere. Poți conecta la Epson EF-100B o boxă bluetooth mai puternică sau poți folosi mufa jack pentru a conecta un sistem 2.1.

Concluzii și ultime mențiuni

Epson a lansat și o versiune cu Android TV a acestui proiector, care vine cu un stick special, conectat la HDMI, pentru o experiență de vizionare smart, iar acest lucru îi crește considerabil portabilitatea, însă și prețul este un pic mai mare. În această perioadă, la eMAG, modelul testat de mine costă circa 3.499 de lei și îi poți atașa un Chromecast sau alt stick media pentru o experiență smart completă.

Ce primești pentru acești bani? Un proiector foarte elegant și portabil, care te va ține o viață, un gadget luminos și destul de puternic, capabil să proiecteze diagonale mari în spații relativ restrânse.

Există proiectoare cu rezoluții mai mari, dar care vin cu luminozitate mai mica și portabilitate mai scăzută, există proiectoare cu rezoluție mai mare, luminozitate mai bună, dar și prețuri mai ridicate sau proiectoare cu rezoluție mai bună, preț similar, dar durată de viață mai lungă. Epson EF-100B aduce un mix interesant care merită mai ales dacă vrei un dispozitiv de entertainment pe care să îl scoți din sertar când vin prietenii să vadă meciul și pe care să îl iei cu tine în vacanță.