Revolut, platforma financiară globală cu peste 10 milioane de utilizatori în întreaga lume, a încheiat o rundă de finanțare serie D în valoare de 500 de milioane de dolari, investițiile obținute de companie până în prezent ajungând astfel la 836 de milioane de dolari.
Noua rundă de finanțare a fost condusă de fondul american de investiții în dezvoltare TCV, cu participarea unui număr de investitori existenți, care au investit și în trecut în Revolut. Cea mai recentă rundă de finanțare crește valoarea companiei la 5,5 miliarde de dolari.
Revolut - priorități după runda de finanțare
Noul capital a fost obținut datorită cererii ridicate, indicatorilor buni de engagement și performanței financiare robuste de anul trecut. În 2019 Revolut a înregistrat o creștere cu 169% a numărului de utilizatori, numărul utilizatorilor activi zilnic a crescut cu 380%, iar veniturile s-au majorat cu 354% față de 2018.
Banii din cea mai recentă rundă de finanțare vor fi folosiți pentru îmbunătățirea experienței utilizatorilor și pentru a dezvolta în continuare oferta de retail și business din piețele existente, cu o atenție sporită asupra dezvoltării de produs care va accelera creșterea utilizării zilnice a conturilor. Planurile de viitor includ lansarea de servicii de creditare pentru utilizatorii retail și business, extinderea conturilor de economii cu dobândă în afara Marii Britanii, precum și îmbunătățirea serviciului de asistență pentru utilizatori și lansarea de operațiuni bancare în Europa.
Dezvoltarea abonamentelor Premium și Metal este o altă prioritate pentru Revolut, acestea fiind o sursă importantă de venituri pentru companie, înregistrând o creștere cu 154% anul trecut. Conturile Revolut Premium și Metal includ o varietate de beneficii pentru consumatori, printre care se numără schimbul valutar nelimitat, acces în lounge-urile din aeroporturi, tranzacționare de acțiuni fără comisioane și asigurare de călătorie.
Plățile cu cardul sunt statistic mai sigure decât cele cu cash-ul, dar există încă o reticență a multor oameni. Din acest motiv am pornit în dărâmarea miturilor despre carduri în noul proiect editorial, realizat alături de Revolut, numit „Cavalerul Cardului Negru”.
Revolut va continua să investească în extinderea echipei sale în diferite piețe. Compania are acum peste 2000 de angajați, iar anul trecut a făcut o serie de numiri în funcții cheie pentru a întări echipa de conducere.
Revolut în 2020: lansarea operațiunilor bancare în Europa
Anul trecut, Revolut l-a numit pe Martin Gilbert, fost executiv la Standard Life Aberdeen, ca Președinte al Consiliului de Administrație. Caroline Britton, fost partener de audit în cadrul Deloitte, și Bruce Wallace, fost Chief Operations Officer la Silicon Valley Bank, au fost numiți Directori Non-Executivi.
”Misiunea noastră este să construim o platformă financiară globală - o singură aplicație în care utilizatorii noștri își pot gestiona întreaga viață financiară, în fiecare zi, iar această investiție demonstrează încrederea investitorilor în modelul nostru de business. Pasul următor pentru noi este lansarea operațiunilor bancare în Europa, creșterea numărului de utilizatori care folosesc aplicația zilnic și atingerea profitabilității. TCV are un istoric în a oferi sprijin fondatorilor care transformă industriile în care activează la nivel global, așa că suntem încântați să semnăm acest parteneriat cu ei și ne pregătim pentru etapa următoare a călătoriei noastre”, a declarat Nikolay Storonsky, Fondator & CEO - Revolut.
”Suntem încântați să devenim partenerii lui Nik, Vlad și ai întregii echipe Revolut. Folosind o serie de tehnologii moderne și cu o atenție deosebită asupra satisfacției utilizatorilor, Revolut a construit o experiență excepțională pentru clienții săi, care depășește orice pot să ofere băncile tradiționale. Abia așteptăm să sprijinim echipa în parcursul ei de a transforma Revolut în una dintre cele mai mari companii de servicii financiare din lume”, a declarat John Doran, General Partner - TCV.
Revolut a procesat peste 1 miliard de tranzacții în valoare totală de peste 130 miliarde de dolari, de la lansarea din 2015.
Revolut România - peste 1 milion de utilizatori
La începutul lunii februarie, oficialii fintech-ul britanic Revolut anunțau faptul că au depășit pragul de 1 milion de utilizatori în România, după o creștere de 400% în a doua jumătate a anului 2019.
Fintech-ul britanic a înregistrat o creștere record pe piața locală și a deschis în medie 3.300 de noi conturi zilnic în ultima jumătate de an. Utilizatorii apreciază simplitatea produsului, precum și funcționalitățile sale de siguranță sporită, care îl transformă într-unul dintre cele mai sigure produse financiare disponibile pe piață la momentul actual.