De asemenea, în ceea ce privește profitul net, în 2022 compania a înregistrat o creștere aproape în linie cu veniturile, de 23% față de 2021, până la 5,6 milioane de lei, o apreciere cu 11% față de profitul net prezentat în bugetul aferent anului 2022.

„Suntem încântați de rezultatele înregistrate la nivelul anului 2022, în special pentru că am reușit să depășim bugetul planificat. A fost un an plin de evenimente, un an în care am pus accentul pe implementarea strategiei de dezvoltare prezentata în memorandum, capitalizând proprietate intelectuală și consolidând echipele de business development. Ponderea veniturilor recurente în totalul cifrei de afaceri, un indicator important cu ajutorul căruia evaluăm stabilitatea operațiunilor companiei, s-a menținut în jurul valorii de 35%, ceea ce în contextul proiectelor de organizare și a investițiilor, reprezintă o realizare importantă”, a declarat Radu Scarlat, Președinte al Consiliului de Administrație Bento.

În 2022, la nivel de venituri din exploatare, Divizia Dezvoltare Software (DEV) a contribuit cu 47%. În cadrul DEV, veniturile aferente serviciilor de dezvoltare și implementare a proiectelor software au avut o contribuție de 65% la cifra de afaceri, iar veniturile aferente serviciilor de mentenanță și evoluție, care au un caracter recurent, au contribuit cu 35% la cifra de afaceri.

Cea de-a doua linie de business, IT, Infrastructură și Cloud (IT), alcătuită atât din servicii, precum implementare, integrare si suport, cât și din revânzare echipamente și software, a contribuit cu 53% la veniturile din exploatare generate în 2022.

„Suntem deosebit de bucuroși si mândri de realizările echipei, 2022 fiind unul dintre cei mai dinamici ani din istoria noastră, și mulțumim pe această cale colegilor pentru sprijinul și eforturile depuse în obținerea unor rezultate remarcabile. Privind înainte, intrăm într-o perioadă interesantă pentru evoluția companiei noastre, 2023 fiind anul în care își vor face apariția primele efecte ale eforturilor de dezvoltare începute anul trecut, pe de-o parte, cât și anul în care demarăm un nou set de proiecte de organizare și comunicare. Totodată, o preocupare importantă a echipei de management este stabilirea de noi parteneriate strategice menite să manifeste pentru organizația noastră un ecosistem generator de lead-uri”, a declarat Vlad Bodea, Membru Executiv Consiliu de Administrație, cofondator Bento.

Printre proiectele de referință ale anului 2022 se numără semnarea unui parteneriat important cu Clarke Energy România privind implementarea Bento FSM, ce prevede automatizarea proceselor operaționale de teren aferente activității companiei, finalizarea implementării Bento Grânar în cadrul Comvex, simplificând și automatizând toate operațiunile de recepție, depozitare și gestiune a stocurilor de cereale, precum și implementarea Bento MDM în cadrul Grup Feroviar Român (GFR).

Totodată, în ultimul trimestru din 2022, compania a semnat un contract semnificativ cu Adrem Engineering în cadrul unui proiect al cărui beneficiar final este Operatorul de Măsurare a Energiei pe Piața Angro, entitate organizatorică ce face parte din Transelectrica. În cadrul proiectului, Bento va livra o soluție IT complexă compusă din hardware plus software și va executa servicii asociate.

Cel mai de impact eveniment din 2022 este însă semnarea contractului aferent proiectului de finanțare câștigat în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC 2014-2020). Sub numele "Platforma pentru Transformare Digitală Modulară în Mediul Enterprise și Sectorul Public", proiectul are o valoare de aproximativ 25 de milioane de lei, dintre care circa 15 milioane reprezintă fonduri nerambursabile.

La finalul acestui proiect, Bento va avea în portofoliu - pe lângă aplicațiile software deja existente, proprietate intelectuală proprie, superior dezvoltate și prezente în piață - și o platformă software comună care va include module suplimentare și care va funcționa integrat, fiind promovată ca o familie de produse. Demararea acestui proiect este astfel complementară cu planurile de dezvoltare deja stabilite și prezentate în memorandumul de listare, efectul final fiind unul de îmbunătățire a randamentului preconizat.

Bento este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 16 martie 2022, fiind una dintre puținele companii de tehnologie din România care dezvoltă produse software proprii. În prezent, capitalizarea companiei este de 54 milioane de lei. Produsele și soluțiile furnizate de Bento sunt utilizate de companii locale și internaționale care activează în domenii diverse, precum utilități (energie, apă, petrol și gaze), agricultură, inginerie industrială, media, FMCG, asigurări, producție de alimente.