Conform site-ului aradon.ro, DSP Arad lucrează de mai multe luni la un proiect menit să degreveze personalul de volumul mare de muncă din cadrul anchetelor epidemiologice. Practic, au ajutorul startup-ului românesc Wisevoice, ei au implementat un robot care folosește inteligența artificială și sună zeci de persoane în același timp. Dacă vrei, e ca robotul de la liniile automate de la bancă.

Robotul pune întrebările de bază, pentru ca specialiștii DSP Arad să adauge doar detaliile foarte importante și complexe și să poată tria mai bine cazurile. Robotul a fost denumit „Florina”. Momentan e în teste și ar putea fi funcțional dacă legislația ar permite acest lucru.

După ce confirmă identitatea celui pe care-l sună, robotul adresează o serie de întrebări pentru stabilirea contactților direcți, mai are întrebări despre împrejurările în care ar fi fost posibilă infectarea și primele simptome.

Conform directorului DSP Arad, într-o postare pe Facebook, robotul sună în 10 minute aproximativ 300 de pacienți și apoi scoate la imprimantă informațiile. Gradul de realizare a anchetelor e de 75-80%.

„Robotul Florina folosește inteligența artificială, el poate să sune într-un timp scurt, câteva sute sau mii de persoane și să facă o anchetă epidemiologică exact după întrebările pe care noi le folosim. Practic, creșterea numărului de cazuri duce la nevoia unei astfel de alternative în direcțiile de sănătate, pentru că aplicația apelează în 15 minute, în cazul nostru, 300 de pacienți. Pentru un număr de zece medici acest lucru ar dura o zi întreagă. Și tot ceea ce face acest robot, se stochează în format electronic, nu mai trebuie completate manual fișele pentru fiecare caz în parte. Robotul are un grad de eroare foarte mic, noi putem urmări toate datele și indicatorii, iar la persoanele care nu finalizează ancheta, de exemplu, putem interveni uman. Avem însă nevoie de legislație ca să putem să folosim acest robot. Și, practic, acesta este viitorul și normalitatea, să mergem mai departe, să nu rămânem la stadiul de hârtii”, explică dr. Horea Timiș, directorul DSP Arad pentru aradon.ro.

start-up.ro a discutat de-a lungul timpului cu startup-ul Wisevoice. Compania fondată de Leo Mart folosește inteligența artificială pentru a construi roboți vocali ce pot înțelege discursul uman.

”Noi la Wise Voice realizăm technologie prin care facem mașinile să înțeleagă limbajul omenesc. În prima parte a businesslui ne-am axat în special pe limba română pentru că, deși multe companii au dezvoltat același tip de tehnologie în alte limbi, exista acest gol în piață. Nu exista această tehnologie în limba română, și noi ne-am axat să facem natural language processing, sau natural language understanding, pentru limba română. Astfel. am creat primul asistent vocal în limba română, care este funcțional pe dispozitivele Allview, prezent pe sute de mii de dispozitive astăzi în piață, și ulterior dezvoltând această tehnologie pentru zona de enterprise, pentru zona de business to business”, a declarat Leo Mart.

Poți vedea interviul lui Octavian Palade cu Leo Mart în această discuție de la începutul anului 2020, după participarea Wisevoice la acceleratorul InnovX-BCR.