RBC încheie un parteneriat strategic cu compania Tailent pentru a oferi împreună retailerilor angajați digitali care eliberează, reorganizează, ajută oamenii să aibă mai mult timp, oferindu-le posibilitatea să își concentreze atenția pe activitățile principale sau să ofere suport consistent fluxului operațional.

”Parteneriatul nostru strategic cu Tailent abordează direct nevoia de a eficientiza procesele operaționale, de a reduce cerințele de resurse și de a crește viteza de lucru. Utilizarea roboților software face acest lucru posibil. Și asta deoarece pot prelua presiunea volumului mare de activități tranzacționale, task-uri repetitive şi eliberează angajații, care au astfel posibilitatea să se concentreze pe activitățile cu valoare adăugată, cum ar fi experiența de cumpărare a clienților. Tot know-how-ul acumulat de RBC de-a lungul a 31 de ani ne ajută acum să implementăm și să adaptăm cu cel mai înalt nivel de profesionalism tehnologia Tailent pentru clienții noștri,” a spus Bogdan Gross, Director Inovare & Consultanță RBC.

De la managementul lanțului de aprovizionare la analiza vânzărilor, retailul este una dintre industriile strategice cele mai încercate de dinamica pieței, în special în ultimii ani și care se află sub o presiune imensă în ceea ce privește resursele interne, atât cele umane cat si cele materiale. Industria de retail are nevoie de soluții cat mai eficiente de digitalizare și automatizare, adaptate la realitatea curentă.

Tailent Automation Platform este un instrument inovator de automatizare a proceselor operaționale.

Roboții Tailent ajută companiile din retail să fie mai agile, să poată răspunde rapid la solicitările de pe piețe precum deschiderea de noi canale de vânzare (curieri, livrare, magazine de proximitate), optimizarea managementului lanțului de aprovizionare, negocierea contractelor sau găsirea de noi furnizori, ceea ce în general generează o necesitate crescută de resurse.

Angajații digitali sunt asistenți fideli omologului lor uman, având grijă de munca repetitivă obositoare, creând un mediu de lucru mai relaxat, concentrat pe creativitate și productivitate.

”Retailul este o industrie cheie în economie ce are nevoie în fiecare zi de optimizare, iar roboții Tailent reprezintă o forță de muncă digitală care preia munca grea din back-office-ul companiilor și o transformă în productivitate, reducere de costuri și noi oportunități de business bazate pe expertiza oamenilor eliberați de task-urile redundante și repetitive. Colaborarea noastră dă deja roade, unul dintre cei mai importanți retaileri din Romania folosind deja roboți Tailent dezvoltați de RBC pentru optimizarea fluxurilor de business. Am descoperit la RBC o echipă puternică, profesionistă, cu care avem multe sinergii, cu expertiză relevantă în industrii cheie. Împreună construim în primul pas accesul abordabil și facil al companiilor de retail din România la tehnologia noastră de RPA,” a adăugat Mario Popescu, Co-Founder & CEO Tailent.