Potrivit Patronatului Comercianților și Servisanților de Case de Marcat din România, în acest moment sunt 800.000 de case de marcat care au nevoie să fie schimbate, însă procentul în care au fost schimbate este foarte mic – sub 10%.

Începând cu 1 septembrie pentru retailerii mari și mijlocii, respectiv 1 noiembrie pentru cei mici, ANAF va începe să aplice amenzi în caz de neconformare. În acest context, românii de la Alfa Software, o companie de IT cu capital privat românesc, cu o vechime de peste 20 de ani pe piață, vin în ajutorul business-urilor de retail.

Schimbarea unei case de marcat vechi cu una nouă cu jurnal electronic poate fi un motiv pentru modernizarea sau chiar schimbarea softului de vânzare.

Pentru că noile case de marcat să fie exploatate la capacitate maximă, marii retaileri au nevoie de infrastructură software corespunzătoare, respectiv de o soluție de business ERP (Enterprise Resource Planning) care să facă legătura între fluxul de aprovizionare, politicile de prețuri și de fidelizare ale clienților și casele de marcat.

Sistem integrat dedicat sectorului de retail

Sistemul Integrat ASiS ERP dedicat sectorului de retail a integrat comunicarea cu noile case de marcat și imprimantele fiscale. Alfa Software este producătorul sistemului integrat ASiS (Alfa Software Integrated System), bazat pe un concept propriu, care funcționează 100% online, de pe orice dispozitiv mobil (laptop, tableta, telefon cu IOS sau Android). Soluția ASiS ERP este un sistem informatic special proiectat pentru a oferi suport tuturor sectoarelor de business dintr-o companie, prin standardizarea proceselor decizionale sau productive.

ASiS ERP funcționează în prezent cu echipamentele fiscale Datecs, Tremol, Zeka, Activa, SamForce precum și cu alte modele. Utilizarea noilor imprimante fiscale, care au o rola de hârtie cu o lățime mai mare permite:

  • Imprimarea facturilor direct din AMEF
  • Imprimarea unui cod de bare prin care imprimantele devin mai mult decât simple instrumente fiscale și pot fi folosite inclusiv la: retururi de marfă, livrare/ picking din depozit (Warehouse Management System – WMS), management de documente sau emiterea de vouchere promoționale în scopul fidelizării clienților.

Alfa Software a integrat deja casele de marcat pentru clienții din retail, printre aceștia aflându-se lanțul de magazine Agil Timișoara, Grupul Sazy Miercurea Ciuc, retailerul de materiale de construcții Multicom Zalău, retailerul de materiale de construcții Auto Alex Moldova Nouă. Până la acest moment zeci de mii de bonuri au fost deja emise cu noile case de marcat și aplicația de retail ASiS ERP.

Alfa Software are sediul central in Cluj-Napoca, punct de lucru în Zalău și distribuție națională prin distribuitori.

Compania este furnizor de soluții ERP simple și practice, modulare și customizabile, care cresc randamentul business-ului prin digitalizare. Echipa de programatori care dezvoltă și implementează sistemul ASiS are experiență de peste 10 ani pe produs.

În prezent, compania are peste 600 de clienți și dezvoltă sisteme ERP pentru 5 verticale majore de business: producție, servicii, utilități, distribuție și retail. Printre principalii clienți ai companiei se numără Unicarm, Cramele Recaș, Endaca, Arobs, Ortoprofil, Brantner Servicii Ecologice, Brantner Veres, Salubris, Agil, Collini Com (Banat Bun).