Rezultatele studiului - realizat prin analiza căutărilor efectuate în Google - au fost prezentate în compania reprezentanților Vola.ro (Matei Psatta) și Blue Air (Raluca Pauna).
În primul rând, înainte de a intrat în detalii privind destinațiile preferate ale românilor, merită menționat faptul că în 2016 au căutat considerabil mai multe informații despre potențiale vacanțe și că au făcut asta mai mult de pe mobil. Mai exact, numărul căutărilor legate de (potențiale) destinații a crescut cu 20% față de 2015, numărul căutărilor legate de hoteluri a crescut 13%, iar căutările legate de zboruri au crescut cu 28%. În total, 44% dintre căutările legate de turism și vacanțe au făcute de pe mobil, în creștere cu 60% față de anul anterior.
Căutările cele mai mobile sunt cele legate de taxiuri (72% din totalul căutărilor efectuate), vreme (49%) și citybreak-uri (47%). Rămânând la subiectul "căutări de pe mobil", merită menționat faptul că românii își folosesc smartphone-urile mai mult decât vecinii din țările apropiate. Cu 44% dintre căutări efectuate de pe mobil, românii stau mai bine decât cehii (32%), maghiarii (33%), polonezii (32%) și slovacii (33%).
Țările aflate la cea mai mare căutare
La capitolul destinații, românii sunt destul de previzibili în ceea ce privește vacanțele. Când vine vorba despre turismul extern, ei caută multe informații despre țări precum Grecia, Italia și Spania. Pe ultimul loc în topul realizat de Google se află Turcia, iar asta este dintr-un motiv neplăcut. Psatta și Pauna spun că interesul scăzut față de unele țări se datorează și atentatelor teroriste din ultima vreme.
Pauna a dat exemplu atentatul de anul trecut de pe aeroportul din Bruxelles. Reprezentanta Blue Air a vorbit despre cum compania a reușit să nu anuleze niciun zbor, redirecționându-le pe toate către un aeroport din apropiere și transferând pasagerii prin intermediul unor autocare. Din punctul acesta de vedere, România stă bine. "Frica de atentate este mai mare decât frica de corupție", spune, în glumă, Matei Psatta, de la Vola.ro.
Lista cu cele mai căutate orașe din străinătate este în felul următor: Londra, Roma, Madrid, Paris și Barcelona. Psatta s-a arătat surprins de numărul celor care achiziționează bilete din Londra spre București și retur în ultima perioadă, popularitatea orașului crescând foarte mult. Pentru Blue Air, Roma rămâne cea mai populară destinație, explică Raluca Pauna, de la Blue Air.
Românii, turiști în propria lor țară
Turismul intern rămâne, totuși, mai popular pentru români, potrivit datelor puse la dispoziție de către Google. Ponderea dintre căutările care țin de destinațiile interne/ cele externe este de 53% versus 47%. Orașele cele mai căutate în acest sens sunt București, Timișoara, Constanța și Cluj Napoca.
Când vine vorba despre căutările efectuate din străinătate legate de România, ponderea acestora este de 27% (versus 73% căutări interne). Cele mai multe căutări se fac din Italia, Germania, Marea Britanie și Spania. Cele mai căutate orașe în acest caz sunt București, Constanța, Brașov și Cluj Napoca.
În mod ciudat, și Eforie Nord se află pe lista celor mai căutate orașe. Reprezentanta Blue Air susține că există o explicație pentru acest lucru: străinii sunt interesați de turismul balneoterapeutic și caută informații despre apele din Eforie.
Prietenii și rudele, cel mai bun "hotel"
Când vine vorba despre planificarea vacanțelor în străinătate, românii fac predominant căutări legate de destinație și de transportul aerian. Căutările legate de hoteluri au o pondere mică (4,38% din total).
O posibilă explicație ar fi că oamenii apelează direct la site-uri specializate (Booking.com, Airbnb), dar mai există un fenomen: Matei Psatta spune că foarte mulți români se rezumă la a-și cumpăra biletele de avion, urmând să-și petreacă sejururile acasă la rude sau prieteni.
Toate informațiile din raportul Google privind turismul sunt disponibile mai jos.
RO Travel - Calatorii in Romania - Raport Google by Octavian Palade on Scribd