Acest articol este susținut de către Banca Transilvania, partener și anul acesta în proiectul Start-Up Nation, lansat de Ministerul Mediului de Afaceri. Poți afla mai multe detalii despre oferta lor de aici.

---

Adrian Bărnuț a terminat Facultatea de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică din Cluj-Napoca în 2005, iar zece ani mai târziu obținea și titlul de Inginer Sudor Internaţional/ European, aceasta fiind a doua lui specializare. În 2016, a început doctoratul cu specializarea în sudură, tot în cadrul Universității Tehnice din Cluj.

După absolvirea facultății, a lucrat într-o companie ca manager de mentenanță, unde spune că a început să aibă oameni în subordine îndată după angajare și, respectiv, după absolvirea facultății.

Apoi, a lucrat la o multinațională din Satu-Mate, Toner, o companie de componente electronice. După aceea, a lucrat ca șef de turnătorie și șef de producție la o multinațională care producea componente turnate din aluminiu. În cele din urmă, a ajuns să lucreze într-un grup de companii cu diferite activități specifice, cum ar fi prelucrări mecanice, confecții metalice, produse ppentru electrocasnice. Acolo a început ca manager de calitate și a ajuns până în poziția de manager adjunct, fiind al doilea om în companie.

A luat calea antreprenoriatului la începutul anului 2018, după ce a reușit să pună deoparte bani adunați din investiții bursiere.

„Am investit foarte mult la bursă, începând din 2004 și până în 2018, iar apoi s-a ivit ocazia să cumpăr niște utilaje second hand de la o turnătorie de aluminiu. Având experiență în turnarea aluminiului, mi-am zis că aș putea să le cumpăr, să le recondiționez și să mă apuc de lucru”, povestește el, despre cum a apărut BSA Aluminium.

Compania înființată se ocupă cu produse turnate din aluminiu pentru industria automotive, industria electrocasnicelor și pentru produse de construcții.

Din investiții pe Apple și Tesla, la o firmă cu produse turnate din aluminiu

„Am avut foarte mulți bani investiți la bursă și, sincer, eram bun, eram peste media indicelui BET [indicele de referință al pieței de capital]; am ajuns să fac investiții și pe bursa externă, cumpărând acțiuni la Apple și Tesla. Dar simțeam că nu muncesc.”, își amintește Adrian.

„Mă trezeam la 5 dimineața, stăteam pe net, citeam toate ziarele financiare, aveam o mulțime de aplicații pentru știri economice, dar simțeam că nu muncesc, simțeam că nu fac bani. Mi-am zis că mie îmi place munca și sunt obișnuit cu munca grea, așa că atunci când s-a ivit ocazia să cumpăr utilajele, am făcut-o”, mai povestește el.

A început să lucreze cot la cot cu un bărbat ieșit la pensie, care muncea pentru el câte patru ore. Între timp, a ajuns să se extindă, acum are 5 angajați și intenționează ca până la finalul anului să ajungă la 17-18 angajați, targetul fiind ca până la finalul lunii iulie numărul angajaților să fie crească până la 13, iar cifra de afaceri afaceri să ajungă la un milion de lei la sfârșitul anului.

Adrian Bărnuț spune că până acum a investit în BSA Aluminium aproape 300.000 de lei sau poate chiar mai mult.

Degeaba faci produse dacă nu sunt bune și degeaba faci calitate dacă nu ai volum.

Beneficiar Start-Up Nation pentru dezvoltarea afacerii

Pentru ca să se poată dezvolta, Adrian a apelat la un credit pentru nevoile curente ale companiei, de la Banca Transilvania. „Având în vederea dezvoltarea explozivă a afacerii și fondul accesat prin programul Start-Up Nation, știam că o să am nevoie de bani ca să plătesc salariile angajaților, pentru că există o decalare între momentul livrării și momentul încasării facturii, care poate dura de la 30 până la 90 de zile, așa că am apelat la un credit.”

Acum lucrurile stau bine, având deja lichidități, dar atunci știa că urmează o perioadă în care ar putea avea probleme cu încasările, „având în vedere că mi s-a triplat peste noapte capacitatea de producție, pentru că practic asta s-a întâmplat”, din spusele antreprenorului, având în vedere că, potrivit lui, în ultimele două luni ale acestui an a avut activitate cât toată cifra de afaceri din mai anul trecut, când a început să factureze, și până anul acesta în aprilie.

El spune că anul trecut a luat lucrurile treptat, dar între timp a început să primească foarte multe comenzi și investește mult în echipamente.

Pe lângă fondurile Start-Up Nation, are investiții în derulare în valoare de circa 45.000 de euro pentru echipamente care îl vor ajuta să-și crească productivitatea și calitatea produselor livrate, „pentru că ambele merg în paralel – pentru că degeaba faci produse dacă nu sunt bune și degeaba faci calitate dacă nu ai volum”, este de părere Bărnuț.

Tot din credite a cumpărat utilaje de prelucrări mecanice și pentru finisarea produselor pe care le livrează care o să-i îmbunătățească calitatea și, care, de asemenea, o să-l ajute să reducă din consumul la utilități. „Folosesc foarte mult aer comprimat, care este cel mai scump combustibil din cauza consumului mare de curent necesar pentru producerea sa.”, explică el.

Motivul pentru a ales să se ocupe cu produse turnate din aluminiu este acela că sunt foarte puține firme în acest domeniu. „Tot timpul aveam ideea să-mi fac afacerea mea și am căutat un domeniu de nișă. Nu vreau să-mi fie luat în nume de rău, dar merg pe stradă și văd că sunt foarte multe saloane de machiaj sau coafură și e clar că acolo clientela e limitată.”, remarcă antreprenorul.

El spune că a căutat să găsească o nișă unde sunt foarte puțini producători, iar produsele sunt la mare căutare, iar industria automotive este una dintre acestea, pentru că folosește tot mai mult aluminiu - pentru radiatoare, pentru baterii, pentru ca mașinile să fie cât mai joase folosește mult aluminiu.

Am găsit nișa asta și am tăbărât pe ea; am început să muncesc cot la cot cu muncitorul meu, lucrăm câte 14-16 ore pe zi, fără sâmbete, fără duminici.”

Clienți și oportunități de piață

Anul acesta a avut primul export de produse în Spania și urmează să caute clienți în Franța, pentru că vrea să facă un mix între beneficiari – o parte dintre clienți să fie din România și o parte clienți externi, „ca să nu țin toate ouăle într-un singur coș”, după cum afirmă Bărnuț.

El spune că a semnat deja un contract de intermediere cu o companie din Franța care caută genul de produse pe care le oferă el.

Are trei clienți constanți. Lucrează cu o companie din România care produce electrocasnice, are un contract cu RAAL Bistrița, care produce radiatoare de aluminiu, și mai are un client din Spania, de la care primește comenzi de 2-3 ori pe an.

În ceea ce privește mixul acesta dintre clienți locali și externi, Bărnuț spune că, „din păcate sau din fericire pentru noi, din ceea ce observ eu, Occidentul și-a pierdut foarte mult din capacitatea industrială pe care o avea pentru semifinite, semifabricate, iar eu am această oportunitate să găsesc clienți ca să livrez produse. Știu că nu sunt produse cu valoare adăugată mare, dar oferă volum, pentru că, de exemplu, în Franța sau Germania, nu prea sunt turnătorii de aluminiu, motiv pentru care toți externalizează acest tip de producție.”, remarcă antreprenorul.

Experiența din multinaționale pentru antreprenori

Așa cum povesteam la început, Adrian Bărnuț a avut ocazia să lucreze anterior în multinaționale, unde a învățat să ia decizii rapide și bune sub stres. „Cred că acesta este avantajul meu, având în vedere că lucrez în producție – dacă se strică utilajul, trebuie să fiu mereu pregătit, iar la asta m-a ajutat experiența din multinaționale.”

Nu stau să mă vait, ci știu să găsesc soluții la orice probleme apărute. Acesta este cel mai bun lucru pe care l-am învățat în multinaționale.

Despre antreprenori se spune că, cel puțin la început, se merge pe principiul one-man show, adică sunt buni sau învață să facă de toate. În cazul lui Adrian, avantajul a fost că,lucrând în multinaționale, a intrat în contact cu foarte multe departamente, ajungând să câștige experiență în mai multe domenii, de la mentenanță la programarea producției și logistică, iar toate acestea, acumulate de-a lungul anilor le pune acum în practică pentru afacerea lui.

Provocări în antreprenoriat

Cu toate acestea, s-a confruntat și el cu diverse provocări, la fel ca oricare alt antreprenor. „Provocările au fost foarte mari, din cauza faptului că, neavând experiență în domeniu, presupuneam că voi face o investiție într-un echipament care costă 1.000 de euro, dar care costa, de fapt, 3.000 de euro.”

Am mai făcut greșeala pe care o fac mulți antreprenori și anume că am investit foarte mulți bani în echipamente, în loc să am o creștere organică.

„Oricum, pot să spun că creșterea mea este explozivă, având în vedere că în ultimele două luni ale acestui an am făcut cât toată cifra de afaceri din mai anul trecut, când am început să facturez, și până anul acesta în aprilie, și mai am potențial de creștere de 40% până în septembrie. De asemenea, am investit în utilaje sau echipamente care nu îmi aduceau productivitatea la care speram eu și poate puteam folosi banii aceia entru salarii; la un moment dat a trebuit să mă împrumut inclusiv de la mama, ca să plătesc salariul domnului care mă ajută. Am avut probleme și cu încasările de la clienți.”, povestește Adrian.

Chiar dacă uneori a fost mai dificil să asigure salarii angajaților, el spune că nu a fost greu să găsească oameni, pentru că știe să-i recompenseze pe măsură. „Am început să recrutez și, sincer, fur angajații altor companii, pentru că foarte multe companii își plătesc prost angajații. Fiind inginer și intrând în contact cu mai multe firme, știu cam ce salarii oferă fiecare și încerc să dau salarii peste medie, ca să vină să lucreze la mine, iar atunci toată lumea e fericită. Nu-mi fac mari probleme din cauza forței de muncă, pentru că dacă știi să tratezi omul cu respect, îi oferi un salariu decent, care să reflecte munca depusă, găsești și forță de muncă.”, afirmă el cu certitudine.

Obiective BSA Aluminium

„Vreau să închei anul acesta cu un milion de lei cifră de afaceri, să ajung la 18 angajați care să lucreze în două sau chiar trei schimburi și să încep să automatizez producția, lucru pentru care am făcut o investiție în achiziția unor utilaje, din fonduri proprii, care să-mi crească capacitatea de producție cu vreo 30-40% și să scadă nevoia forței de muncă. De asemenea, vreau să găsesc clienți pe piața externă. Vreau să furnizez produse în diferite industrii, dar m-aș axa mai mult pe industria electronică în viitorul apropriat, pentru că și acolo sunt volume și prețuri bune, pe lângă industria automotive.”, conchide antreprenorul Adrian Bărnuț.

---

Acest material face parte dintr-un proiect realizat în colaborare cu BT, alături de ”Dicționarul de Afaceri”, Banca Transilvania fiind un partener de încredere al antreprenorilor români. În ultimii ani s-a implicat activ pentru a face educație financiară clienților săi și nu numai. BT Club este Clubul Întreprinzătorilor Români și organizează constant evenimente pentru antreprenori, pe teme diverse, în toată țara. Banca Transilvania este parteneră și anul acesta în proiectul Start-Up Nation și oferă pachete speciale și credite-punte. S-au alăturat demersului nostru pentru a vorbi pe limba antreprenorilor de orice vârstă.