Află opiniile specialiștilor din comunitatea start-up.ro
Textele publicate în categoria Subiectiv sunt responsabilitatea autorilor, fiind opinii asumate de aceștia. Dacă vrei să afli mai multe opinii ale specialiștilor, urmărește categoria Subiectiv.
Urmărește specialiștii!
Zi de zi descopăr noi programe care promit productivitate mai mare. De-a lungul timpului am încercat tot felul de produse, dar m-am oprit la doar câteva. Am zis să împart cu voi câteva din uneltele mele de productivitate.
Într-adevăr, unele sunt utile poate doar jurnaliștilor sau celor care scriu mult - profesioniști în comunicare sau marketing. Unele sunt universale. Într-adevăr, sunt și câteva programe care funcționează doar pe Mac, dar le-am găsit alternative de multe ori și pe Windows.
OP-ED pe start-up.ro - Claudiu Jojatu despre 24 de tool-uri pe care le folosește zilnic.
Am ales șase unelte pe care le folosesc în mod constant și vreau să le recomand și cititorilor start-up.ro.
Franz
Am descoperit Franz pe Product Hunt acum câteva luni și mi-a devenit o unealtă indispensabilă rapid. În activitatea mea am foarte multe programe deschise pe desktop: Skype, Facebook, multe tab-uri în browser, o aplicație de mail, Slack și altele. Franz le integrează pe toate într-o singură interfață și sunt mai ușor de administrat. Folosesc Franz pentru a comunica pe Facebook Messenger, pentru WhatsApp (deși nu sunt un hard user), Skype, Telegram (deși nu îl folosesc aproape deloc), Slack, Gmail-ul personal și mail-ul de muncă. Reușește să integreze interfețele web foarte bine și are și alte servicii disponibile: WeChat, HipChat, Hangouts, TweetDeck, SteamChat sau Outlook. Încercați-l. E gratuit, e disponibil atât pentru OS X, cât și pentru Windows.
Simplenote
Multă vreme în cariera mea am folosit Evernote. Apoi am trecut la Mac și am continuat să folosesc programul acesta de notițe pentru a-mi scrie articolele și pentru a nota lucruri. Mi-a plăcut faptul că salvează automat notițele în Cloud, în timp ce colegii mei pierdeau texte prin Word. Cu toate acestea, de vreo doi ani Evernote a început să-mi meargă foarte prost - sincronizarea mânca foarte multe resurse, iar curând calculatorul era aproape blocat. De curând, Evernote și-a schimbat planurile și nu îl mai poți sincroniza pe mai mult de două dispozitive în varianta gratuită. Am trecut pe Simplenote, o aplicație extrem de simplă pentru a scrie lucruri. Nu ai formatare, dar nu mă interesează acest lucru și poți sincroniza cu Windows și dispozitivele mobile. De asemenea, ai word count in documente și le poți distribui către prieteni printr-un link web.
Quip
Quip a fost instalat mai mult ca un moft, dar a devenit curând al doilea program pentru scriere. De ce am două programe care fac aproape același lucru? Quip e mai complex - permite formatare, poți invita și colegi să editeze în timp real. Dacă ai folosit Evernote ca hard user înainte, Quip e mai alternativă decât Simplenote. Îmi place că pot organiza lucrurile în foldere tematice și pe culori, că pot vedea istoria schimbărilor. Folosesc Quip ca să îmi transcriu interviurile, de exemplu, iar în Simplenote scriu articolele de pe urma lor. Folosesc Quip și Simplenote în paralel. Ambele programe funcționează bine și nu consumă foarte multe resurse.
Polymail
V-am zis că folosesc Franz și pentru mail-ul de muncă, dar nu îmi convine în mod special interfața de la Google Inbox care mi se pare destul de lentă. De asemenea, având Mac, nu folosesc aplicația standard de mail pentru că se mișcă destul de lent, e plină de bug-uri. Am folosit pentru șase luni Nylas N1, o aplicație extraordinară de mail, dar ei au trecut pe o variantă plătită și versiunea free nu mai are atâtea feature-uri. Am găsit Polymail, exclusiv pentru Mac, care are toate feature-urile Nylas - fonturi reușite, interfață excelentă, posibilitatea de a marca mesajele importante, amânarea unor mesaje, trimiterea la o oră ulterioară (dacă vrei să programezi un mail pentru dimineață, ca să fii în fruntea listei) sau poți primi confirmare de primire, foarte folositoare pentru a ști dacă destinatarul a văzut mesajul.
Opera for OS X
Știu că e doar un browser, dar e o misiune foarte complicată să găsești unul bun și care să nu-ți sugă resursele. Eu am renunțat la Chrome de acum 3 ani, indiferent de ce feature-uri are. Am trecut la Mozilla, dar mi se pare că se mișcă destul de lent. Am încercat și Maxthon, care-mi plăcea pe Windows, dar datele mele nu erau în siguranță. Am rămas la Opera, surprinzător. Se mișcă foarte bine, e rezistent la multe tab-uri și are funcții în regulă - Ad Block incorporat, diverse alte progrămele asociate. Are și mici probleme însă. Eu nu îmi închid MacBook-ul noaptea. Stă practic pe standby vreo lună, până când are nevoie de un restart. După o perioadă de activitate, Opera nu mai poate da play la videoclipuri. Quit și reopen și merge perfect.
Slack
Am folosit un pic Slack pentru a mă coordona cu colegii, dar în ultima vreme am cam renunțat la el pentru că mi se pare că-mi complică viața mai mult decât mi-o simplifică. Poate dacă aș avea o echipă mai mare ar avea sens - mai ales pentru funcția de chat în echipe și proiecte. Mie personal Slack mi se pare complicat, dar o bună alternativă la Yahoo Messenger sau alte programe de chat. Cam atât.
Messages on OS X
E o aplicație pe care o folosesc atunci când am iPhone. Mi-am conectat iPhone-ul la MacBook și atunci când primesc un telefon pot prelua apelul în FaceTime (nu ia din costul de net, ci rămâne aceeași conexiune a telefonului) sau pot scrie SMS-uri prin Messages. Ai nevoie de o conexiune validă la internet. Pentru că uneori nu am timp să stau să tastez pe telefon și sunt destul de bătrân încât să nu-mi placă acest lucru, prefer să dau mesaje de pe laptop atunci când am ocazia. În plus, nu trebuie să-mi iau ochii de la ecran când muncesc.
Pentru cei care au Android, o variantă este Pushbullet conectat la browserul Opera. Ai alte recomandări? Povestește-ne ce programe folosești și cum te ajută.