O știre recentă anunță faptul că studenții Imperial College Business School din Londra au lansat primul fond de investiții al instituției de învățământ, de care se ocupă chiar ei. Au la dispoziție 100.000 de lire sterline, iar fondul a fost inițiat de masteranzii programelor de Investment and Wealth Management și Financial Accounting.

Scopul acestora este de a aduce idei noi și mai multă diversitate în sectorul de venture capital. De asemenea, vor putea să testeze ceea ce au învățat și să aibă o bază de pornire pentru viitoarea carieră.

Studenții vor fi asistați în conducerea acestui fond de un comitet format din profesori ai colegiului, dar și din reprezentanți din zona de venture capital.

Potrivit reprezentanților colegiului, studenții nu vor beneficia de profitul realizat de pe urma investițiilor, toți banii urmând să fie reinvestiți.