Miza competiției Startup Avalanche de la Techsylvania este 100.000 de euro, dintre care jumătate sunt cash, iar cealaltă reprezintă valoarea beneficiilor. Evenimentul va avea loc între 10 și 11 iunie.
În cadrul Startup Avalanche. 15 startup-uri din toată lumea vor fi selectate pentru a veni cu ideea lor în fața investitorilor, pentru a-și prezenta produsul și pentru a interacționa cu aceștia. Printre membrii juriului de numără angels și investitori de la fonduri de renume, precum Softbank Vision Fund, Baidu Ventures, Round 13 Capital, Braintrust, Kompas Digital, EQT Ventures, Angular Ventures, First Serve Partners, Phaze Ventures, Launchub, Oceanic Partners și alții.
Înscrierile se fac aici până pe 22 aprilie.
De ce să te înscrii la Startup Avalanche
Startup-urile acceptate în competiție vor primi îndrumare și suport în construirea și pregătirea pitch-ului, vor avea ocazia să interacționeze cu speakerii și vor primi bilete la conferință, printre alte beneficii.
Vezi aici care au fost finaliștii ediției 2018 Techsylvania Startup Avalanche.
În cadrul ediției din 2018, cele 15 startup-uri, selectate dintre peste 280 de aplicatii, și-au prezentat proiectele cu soluții orientate către diverse industrii, precum inteligență artificială, drone, HoReCa, agricultură, HR, călătorii, IoT sau medtech.