Categoriile care au înregistrat cea mai mare creștere sunt Ciclismul, cu o pondere de aproximativ 22%, dar cele mai dinamice categorii au fost Schi, Outdoor și Echipamente Conexe, care au generat aproape două treimi din creșterea vânzărilor față de aceeași perioadă a anului trecut.

Majorarea vânzărilor în primele șase luni ale anului a fost generată de extinderea rețelei de magazine, precum și de creșterea interesului pentru activitățile sportive în general.

”Pentru întreg anul 2022, vizăm vânzări totale de 50 de milioane de lei, o creștere cu 31% față de 2021 și un profit net de 2,5 milioane de lei. Rezultatele înregistrate în primul semestru al anului sunt în linie cu așteptările noastre, având în vedere creșterea notorietății brandului Sport Guru din ultimii ani, determinată de investițiile continue realizate în extinderea gamei de produse și servicii pentru clienții noștri”, a declarat Mircea Rasovan, cofondator și CEO al Sport Guru.

Magazinele au vândut mai mult ca online-ul

La nivel de venituri, în primele șase luni ale anului, vânzările realizate în cadrul celor cinci magazine ale companiei au reprezentat 59% din totalul vânzărilor, în timp ce vânzările din online au contribuit cu 29%.

Totodată, alte venituri și vânzări realizate de canalul de distribuție al Sport Guru, prin care sunt vândute produse în principal către clienți „key accounts”, vânzători de retail independenți și magazine online, au reprezentat aproximativ 12%. În prima jumătate a anului, Sport Guru a deservit aproape 40.000 de clienți, o creștere cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În ceea ce privește vânzările din cadrul magazinelor fizice, deschiderea magazinului Sport Guru din Plaza Romania a contribuit semnificativ la accelerarea vânzărilor companiei în București, care au crescut cu 35% față de anul precedent. Magazinul din Plaza Romania este în prezent magazinul cu cea mai mare suprafață de vânzare din rețeaua Sport Guru (750 mp), dar locația din bulevardul Unirii continuă să genereze cele mai mari vânzări ale companiei, datorită notorietății dobândite de la deschiderea acestuia în 2015.

La nivelul celorlalte două magazine din țară – Brașov și Cluj, au fost înregistrate, de asemenea, vânzări în creștere semnificativă în primele șase luni din 2022. Vânzările din Brașov au avut o creștere de 69% comparativ cu semestrul I din 2021, iar magazinul din Cluj a înregistrat vânzări mai mari cu 7% față de primul semestru al anului trecut.

1-2 magazine noi pe an

În cea de-a doua parte a anului, Sport Guru a realizat investiții în suplimentarea spațiului central de depozitare din București cu încă 380 mp. Lucrările au fost finalizate în luna august, depozitul ajungând la o suprafață de aproape 1.300 mp.

Compania are în vedere să continue să investească în extinderea rețelei de magazine începând cu anul viitor, obiectivul fiind să deschidă 1-2 magazine în fiecare an, până în 2025. Pentru realizarea acestor investiții, Sport Guru analizează diverse oportunități de finanțare, inclusiv o potențială listare la Bursa de Valori București în perioada următoare.