Creșterea estimată anul acesta ia în calcul o dezvoltare organică a companiei, diversificarea portofoliului de produse, îmbunătățiri aduse produselor comercializate deja, extinderea internațională, dar și o prezență mai activă pe piața din România.

Ținta pentru 2022 a STAR STONE vine pe un trend ascendent, compania înregistrând anul trecut afaceri de peste 5,5 milioane de euro, mai mari cu peste 25% față de anul anterior, cea mai mare creștere înregistrându-se la accesoriile pentru gard, la piatra decorativă și la cel mai nou produs lansat: bolțarii Traverstone® Block, (un produs inovator care scurtează cu până la 90% timpul necesar construirii unui gard) și care, deși pus pe piață la finalul anului trecut, a reușit să genereze 6% din cifra de afaceri a companiei.

Planul de investiții STAR STONE pentru 2022 ia în calcul un buget de 1,1 milioane de euro și vizează extinderea pe plan local, dar și în Europa.

STAR STONE este compania cu cea mai rapidă creștere din industria de construcții din România, în perioada 2017 – 2020, și a fost inclusă de Financial Times și anul acesta în Top 1.000 cele mai performante companii europene*.

„În primul trimestru, vom finaliza investițiile începute în 2021, și anume: vom pune în funcțiune o linie nouă de producție deservită de o stație de betoane de ultimă generație, cu sistem de dozare a culorilor inclus, vom investi în lansarea de noi produse, urmând ca din a doua jumătate a anului să direcționăm investițiile pentru creșterea capacităților de producție, să mărim spațiile de depozitare, să îmbunătățim procesele de logistică și vom adăuga în portofoliu game noi de produse, pe segmentul de prelucrare a metalelor, complementare produselor de bază”, mai spune Cristian Pop.

Compania va continua dezvoltarea și extinderea rețelei de distribuție din România care, în momentul de față, numără aproximativ 300 de distribuitori și selleri, printre care rețelele Dedeman și Hornbach.

Prezentă pe piața din România încă din 2008, STAR STONE a intrat în 2019 și pe piața din Ungaria, iar în 2020 și în Belgia, cele două piețe externe generând anul trecut 10% din cifra de afaceri a companiei (Ungaria 8% și Belgia 2%).

STAR STONE urmărește pentru anul în curs consolidarea și dezvoltarea rețelei de distribuție din Ungaria și extinderea în 3 noi țări, punând bazele rețelei de distribuție în Austria, Slovacia și Cehia.