Programul Start-Up Nation are, în acest an, o finanțare de 1,7 miliarde de lei, care asigură, în temeiul legii, suportul activității a 10.000 de noi firme înființate după 31 ianuarie 2017.

În programul Start-Up Nation sunt peste 19.000 de aplicanți, iar evaluările au loc chiar acum. Cei care vor primi acordurile de finanțare vor face primii pași în antreprenoriat. Astfel, cei care au nevoie de finanțare necesară lansării afacerii până în momentul în care statul le va livra banii în cont, pot apela la un credit punte. Pentru Start-Up Nation, antreprenorii vin cu acordul de finanțare din partea statului și pot primi suma necesară pe care o plătesc chiar în momentul plății.

Pachetul BT Start-Up Nation

Printre băncile care oferă credite punte se numără și Banca Transilvania, care a creat un pachet special pentru antreprenorii care vin cu acordurile de finanțare. Poți beneficia de ofertă pe site-ul oficial, dar află detalii mai jos.

Creditul punte, pe care antreprenorii îl pot utiliza până intră banii de la stat, cu o dobândă fixă de 3,9% pe an, un comision de acordare de 0,75% din valoarea creditului, perceput la data efectuării primeri trageri din credit, iar comisionul de gestiune lunară este de 0,08% din valoarea creditului.

Perioada de finanțare maximă este de 18 luni, dar nu mai târziu de data încasării finanțării din partea statului. Astfel, în momentul în care ați primit suma de la minister, veți plăti și creditul înapoi. De asemenea, cheltuielile financiare aferente creditelor sau garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de investiții acceptate în cadrul programului reprezintă cheltuieli eligibile și vor fi suportate de ajutorul nerambursabil, dacă au fost bugetate ca atare in proiect.

Pe lângă creditul în sine, Banca Transilvania vine și cu oferte bonus pentru antreprenorii la început de drum. Astfel, antreprenorii cu o firmă nouă, adică cei din Start-Up Nation, pot beneficia de pachetul Contul Primul An Gratuit. Pachetul are efect de la data deschiderii contului, până la aniversarea de un an de la fondarea firmei create în vederea acordării ajutorului de minimis Start-Up Nation, dupa aceasta perioadă fiind accesibil pachetul de cont curent “Nelimitat in reteaua BT”.

Contul Primul An Gratuit te scutește de câteva comisioane și cheltuieli: deschiderea și gestionarea contului curent, abonament gratuit la BT24 (internet banking și mobile banking), comision 0 la plățile interbancare și intrabancare prin BT24, comision 0 la plățile și încasările intrabancare și interbancare cu cec și bilet de ordin și comision 0 la încasările intrabancare și interbancare cu ordin de plată.

În plus, pachetul contine si facilitatea Go Online, creata special de Blugento și Banca Transilvania pentru realizarea unui magazin online. Prin aceasta facilitate se oferă antreprenorilor din Start-Up Nation, posibilitatea realizarii site-ului de prezentare cu magazin online și servicii de marketing pentru promovarea online, in mai putin de trei zile.

Educație pentru startup-uri prin BT Club

Pentru că mare parte din cei care vor primi finanțări din partea statului sunt la început, există și oportunități educaționale pentru ei.

Astfel, cei care vor lua un credit punte de la Banca Transilvania se înrolează într-un program gratuit dedicat Start-Up Nation în cadrul BT Club și au acces gratuit la cursuri, training-uri și consultanță în mod nelimitat.

Pentru a profita de ofertă poți să aplici online. Îți trebuie doar CUI-ul firmei, numele companiei, mail-ul, telefonul, numele și prenumele și vei fi contactat pentru a discuta posibilitatea acordării unui credit punte.