Astfel, potrivit REGnet, numărul de societăți cu răspundere limitată înmatriculate în România în perioada octombrie-decembrie 2018 a crescut cu aproximativ 43% în raport cu numărul de firme – SRL. înmatriculate în aceeași perioadă a anului 2017, însă în ce privește municipiul București acesta a înregistrat pentru prima dată după 2014 o scădere de aproximativ 3,76%.

[VIDEO] Totul despre Start-Up Nation 2018/2019. Răspunsurile specialistului

”Potrivit datelor statistice de la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului s-a înregistrat o creștere a numărului de înmatriculari în perioada octombrie-decembrie 2018 față de anii anteriori în ce privește societățile cu răspundere limitată, creștere ce ar fi putut fi determinată de programul Start-up Nation, însă pe de altă parte programul ar fi putut influența și o scădere a înmatricularilor la nivelul municipiului București˝, spune Cristian Barcan, fondator al REGnet.ro, companie specializată în înființări și modificări de SRL și PFA.

Numărul de înmatriculari al societăților cu răspundere limitată în perioada octombrie – decembrie 2018

Potrivit specialiștolor REGnet, este pentru prima dată după anul 2014 când la nivelul municipiului București s-a înregistrat o scădere (de aproximativ 3,76%) în ce privește numărul de înmatriculari de SRL. Acest lucru este posibil și pentru că, în cadrul finanțărilor oferite prin Start-Up Nation 2018, guvernul a ales să promoveze zone ale țării în care numărul de IMM-uri este foarte scăzut - număr de IMM la nivel județean/100 locuitori < 4.

Județele care au înregistrat cele mai importante creșteri procentuale în perioada octombrie-decembrie 2018 față de aceeași perioadă din 2017 au fost:

- octombrie: Tulcea (+175,61%), Bistrița-Năsăud (+128,99%), Sălaj (+125%).

- noiembrie: Sălaj (+280,43%), Alba (+182,67%), Bistrița-Năsăud (+164,29%).

- decembrie: Vrancea (+323,68%), Ialomița (+309,09%), Teleorman (+300%).

Descarcă documentele necesare pentru a le analiza din acest link. Click pe tot rândul.

Start-Up Nation - domenii de activitate

Domeniile de activitate care au înregistrat cele mai importante creșteri procentuale în perioada octombrie-decembrie 2018 față de aceeași perioadă din 2017 au fost:

- octombrie: Transporturi pe apă (+1.150%), Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor (+800%), Fabricarea produselor textile (+600%).

- noiembrie: Tipărire și reproducerea pe suporți a înregistrărilor (+2.425%), Transporturi pe apă (+1.600%), Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie (+1.600%).

- decembrie: Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie (+2.800%), Fabricarea produselor textile (+2.750%), Tipărire și reproducerea pe suporți a înregistrărilor (+2.275%).

Start-Up Nation 2018/2019 - înscrieri deschise

Perioada de înscrieri pentru Start-Up Nation 2018/2019 este încă deschisă până pe data de 12 februarie 2019, așa că mai aveți ceva timp pentru a vă depune dosarul pentru a începe o afacere cu finanțare guvernamentală – valoarea finanțării este de 200.000 de lei. Înscrierile se fac online.

Accesează aici aplicația de înscriere în programul Start-Up Nation 2018.