Bond Mobility creează biciclete electrice care prind viteza de circa 50 de kilometri/oră, cofondat de Raoul Stockle, Kirt McMaster, Corinne Vogel, Nick Muller și Horace Dediu.

Compania a fost fondată în 2017 și a primit 20 de milioane de dolari într-o investiție de tip Series A condusă de producătorul de componente din industria mobilității Denso (o companie japoneză).

Potrivit unui comunicat de presă dat publicității de cei de la Denso, compania ”va folosi tehnologia Bond pentru a accelera modelului său MaaS – Mobility as a Service”.

Horace Dediu s-a născut în România, în 1968, iar după ce părinții săi au emigrat în Statele Unite a urmat liceul în Medford, Massachusetts. Are diplome în computer engineering și business administration (ultima obținută la Harvard), a lucrat pentru Nokia, iar din 2010 a fondat Asymco.

Bond Mobility, care operează în Elveția sub denumirea Smide, pune la dispoziția utilizatorilor un sistem de bike-sharing în care aceștia pot să-și închirieze biciclete electrice prin intermediul aplicației mobile. În acest moment biciletele sunt disponibile în Zurich și Berna, planul fondatorilor startup-ului fiind de a intra pe piața din Statele Unite.

Aceștia și-au propus să-i convingă pe șoferi să-și lase mașinile acasă și să aleagă varianta de transport cu bicicleta pentru a reduce poluarea și pentru a se mișca mult mai rapid prin orașe.