XVision a dezvoltat o aplicaţie online care constă într-un sistem de analiză automată a imaginilor de tip computer tomograf (CT) având la bază inteligenţa artificială şi tehnologia „deep learning” şi care poate fi integrată cu sistemele PACS (Picture Archiving Communication Systems) care fac parte din componenta informatică a sistemelor medicale.

Aplicația dezvoltată de XVision, prima de acest tip din România, permite o analiză mai rapidă și ușoară a radiografiilor, medicii putând astfel să interpreteze până la 200 de radiografii pulmonare/zi, cu 20% mai multe decât în prezent.

În urma acestui parteneriat, în procesul de analiză a radiografiilor de torace efectuate în cadrul Medici’s va fi integrat și XVision. Programul software are la bază o suită de algoritmi de inteligență artificială și are scopul de a ajuta medicul radiolog în procesul de analiză și diagnostic, prezentând multiple informații legate de potențialele patologii identificate în radiografie. Venind ca un asistent digital, XVision susține medicul radiolog și ajută la prioritizarea și eficientizarea muncii acestuia.

“Mă bucur să pot folosi în analiza imagistica programul software XVision. Consider că algoritmii de inteligenta artificială ce stau la baza acestei platforme reprezinta un real ajutor în interpretarea radiologica pulmonară.” Dr. Agnes Katona, medic specialist radiologie și imagistică medicală în cadrul Medici’s.

Clinicile Medici’s sunt un jucător important în piața privată de servicii de sănătate din vestul țării. Oferind servicii pentru cca. 400 de companii și cca. 50.000 de abonați.

”Parteneriatul dintre Medici’s și XVision reprezintă un pas important pentru noi în colaborarea cu sectorul privat. Ne bucurăm să avem alături parteneri precum Clinicile Medici’s ce susțin performanța în actul medical și sunt deschiși către integrarea noilor tehnologiilor ce vin atât în beneficiul pacienților, cât și al medicilor.”, Ștefan Iarca, co-fondator XVision.

Inteligența artificială vine în ajutorul medicilor radiologi sustinandu-i în procesul de diagnosticare și ducând calitatea actului medical la un nivel superior pentru pacient. Medicina și tehnologia sunt două domenii complementare la intersecția cărora se află soluții inovative ce pot veni atât în ajutorul pacienților, cât și al medicilor. Xvision își propune să fie un liant între aceste domenii, dorind să ajute sistemul medical să beneficieze de acest avantaj tehnologic.

XVision a adus în premieră tehnologia sa la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” din Timișoara la începutul acestui an. Dacă ești curios să afli cum arată pitch deck-ul XVision atunci o poți face aici.