ODA poate înlocui mesele principale dar vine și cu opțiunea de deserturi proteice și cafea. Mâncarea gătită tabletată ODA poate fi furnizată și în pachete cu ajutoare alimentare pentru situații speciale și de urgență, precum: crize medicale (pandemii), dezastre naturale, rezerve alimentare de stat, tabere de refugiați sau zone izolate.

Utilitatea ODA acoperă mai multe paliere. În ceea ce privește sănătatea consumatorilor, aceste tablete rezolvă problema excesului alimentar care duce la obezitate, boli de sistem, afecțiuni care pot fi controlate foarte bine datorită raportului nutrițional echilibrat al tabletelor ODA și al numărului de calorii foarte bine determinat.

Acestea pot fi personalizate și în funcție de gusturile și nevoile utilizatorului.

În cazul persoanelor care muncesc multe ore de la birou, precum și a persoanelor care au activitate foarte susținută și nu au timpul necesar pentru o masă corectă, consumând de regulă hrană nesănătoasă, bogată în carbohidrați, zahăr, sare dar mai ales E-uri, ODA vine să rezolve aceste probleme printr-o hrană curată, dozată nutrițional corect, păstrând gustul și aroma mâncărurilor gătite dar mai ales oferind avantajul că nu are nevoie de preparare, apă, ustensile, farfurii sau alte accesorii de bucătărie, nu impune condiții sau temperaturi speciale de păstrare, norme de igienă pentru consum sau spații tip bucătării; de exemplu, o pungă de două (2) kg poate asigura necesarul de trei mese, desert si cafea pentru 30 zile la o persoană.

Un interviu video realizat cu Mădălina Ilie și povestea pe larg a startup-ului Manna Foods, românii care pun țara noastră pe harta inovației mondiale în printarea alimentară 3D, găsiți aici.

Totodată, tabletele ODA se pot dovedi un ajutor alimentar pentru zone izolate și post-dezastre naturale; hrană de luptă, buncăre, rezerve alimentare ale statelor (beneficiază de termen de valabilitate foarte lung în raport cu alimentele utilizate acum în astfel de situații). Au marele avantaj că datorită unui raport foarte bun de Kcal/greutate, pot fi ușor de transportat în orice loc, pot fi aruncate chiar din elicoptere sau avioane fără a se deteriora, suportând orice condiții de mediu (pot rămâne sub apă timp îndelungat fără a fi afectate).

Tabletele ODA au aplicabilitate și în segmentul de explorare spațială, pentru antrenamente, misiuni și zboruri comerciale spațiale (pot rezista chiar și expuse direct în spațiul cosmic).

Startup-ul a dezvoltat prototipul ODA în mai multe rețete culinare, acoperind astfel, multe gusturi fiind în etapa de atragere de finanțare pentru producția în serie și lansarea soluției pe piața din România și internațională.

”Încâ de la început, am avut în vedere câteva aspecte foarte importante raportate la stilul de viață actual, unul dinamic, în care timpul trebuie foarte bine gestionat pentru task-urile zilnice. Astfel, prin acest concept, am avut în vedere gustul, echilibrul nutrițional și posibilitatea personalizării în funcție de câțiva factori, precum: vârstă, ocupație, status medical chiar și background cultural. Am dorit de asemenea să aducem un produs inovativ în segmentul ready-to-eat care să fie ușor de consumat, sănătos, sățios, ușor de transportat, gata de consum, fără a fi nevoie de niciun fel de preparare și timp sau efort alocat pentru această operațiune și poate cel mai important, am dorit să nu existe deloc nevoia de vase, ustensile, cuptor, aragaz, apă, energie consumată sau spații special amenajate pentru depozitare. ODA înseamnă un stil alimentar inovativ, care sigur va fi impus de viitorul societății moderne”, a mai spus Mădălina Ilie, Fondator Manna Foods Solutions.

Conceptul de mâncare gătită tabletată vine în contextul în care schimbările mondiale dinamice, sociale, economice, geopolitice sunt factorii majori care solicită ca alimentația viitorului să răspundă circular la nutriție, inovație, climă și minimalizarea deșeurilor și poluării.

Manna Foods Solutions este un startup orientat spre cercetare și inovare în domeniul foodtech, al cărui obiectiv este să dezvolte proiecte care vizează viitorul alimentar al omenirii.