A fost un an generos pentru startup-urile din România sau fondate de către români. Au fost investiții numeroase și, deși rămânem aproape de coada Europei, lucrurile cresc. Față de alți ani, lista aceasta e chiar plină. Deschidem sezonul finalului de an cu un rezumat al investițiilor și startup-urilor care au fost vândute.

Așteptăm sugestiile voastre în comentarii sau la adresa [email protected], dacă am ratat un startup pe listă sau știți mai multe lucruri pe care nu le știm noi. Credem că a fost un an bun cu o evoluție constantă în lumea startup-urilor. Îmi amintesc că atunci când am deschis start-up.ro, hârtia de subiecte avea o singură coală, numerotată până la 30. Nu știam dacă dincolo de cifra 30 mai erau și alte lucruri despre care să scriu. Iată - am ajuns la peste 18 luni distanță - încă scriem.

Lista va continua toată săptămâna, așa că fiți pe frecvență.

Brainient

Startup-ul britanico-român Brainient, fondat de antreprenorul Emi Gal, a fost vândut către Teads, o companie din domeniul reclamelor video. Startup-ul Brainient se ocupă cu reclamele interactive video și a fost fondat în 2009.

Brainient strânsese din 2009 4 milioane de dolari investiții, inclusiv un Series A de 1,8 milioane de dolari în 2012. De asemenea, se pare că Brainient a refuzat oferte de 10-12 milioane de dolari pentru exit-uri.

În echipa de management a Brainient erau trei români – Andrei Bărăgan (CTO), Cristina Pop (Financiar) și Mihai Iova (Creație) – și britanicul Jonathan Lewis (Comercial).

Talentbuddy

Talentbuddy, startup fondat de trei români și dezvoltat în Canada, a fost vândut pe 18 februarie către gigantul cursurilor online Udemy.

Talentbuddy a fost fondat în 2013, cu scopul de a ajuta programatorii să se pregătească pentru interviurile tehnice. Platforma oferea cursuri online de programare în diverse limbaje și ajunsese la 45.000 de utilizatori în momentul vânzării către Udemy, unul dintre liderii pieței de cursuri.

Talentbuddy a rămas o echipă mică chiar și după ce au luat investiții. Din 2013 până astăzi, startup-ul fondat de Octav Druță, Andrei Soare și Vlad Berteanu a strâns 500.000 de dolari în investiții, dar echipa a fost tot de trei oameni.

Freshome

Site-ul Freshome.com, fondat de românul Mihai Cristian Micle, a fost vândut către Soda.com. Freshome este unul dintre cele mai influente site-uri de design, arhitectură și amenajări interioare.

Mihai Cristian Micle a fondat Freshome în 2009. După ce a studiat mediul online, a descoperit că există un public care dorește să afle mai multe despre amenajări interioare, să găsească inspirație, înainte de apariția rețelelor sociale cum ar fi Pinterest.

Ideea i-a venit în anul 2007, când, în timp ce era student la Facultatea de Telecomunicaţii în Timişoara, a început să se gândească la construirea casei de vis. Pentru că nu avea conturată o idee clară în legătură cu aspectul acesteia, şi-a petrecut câteva zile căutând case în mediul online, scria Business Magazin în 2014.

TypingDNA

TypingDNA, un startup din Oradea, a primit o investiție din partea fondului Gecad Ventures și o serie de business angels locali. Compania lucrează în domeniul securității informatice, cu scopul de a înlocui parolele pe termen lung.

În trecut, TypingDNA a câștigat hub:raum Cracovia, acceleratorul din Polonia al Deutsche Telekom.

„Am reuşit să dezvoltăm o tehnologie inovatoare cu apli­ca­bilităţi multiple în domenii precum e-learning, e-banking, corporate şi multe altele. Prin parteneriatul cu un fond de investiţii, aşa cum este Gecad Ventures, şi prin implicarea unor investitori cu experienţă antreprenorială în domeniul IT şi cyber-security putem maximiza potenţialul acestei teh­no­lo­gii“, a declarat Raul Popa, cofondator şi CEO al TypingDNA pentru zf.ro la momentul tranzacției.

Knotch

Knotch, startup fondat de antreprenoarea Anda Gânscă, a primit o investiție de tip Series A de 10 milioane de dolari. Knotch oferă date în timp real pentru branduri pentru a analiza conținutul acestora. Astfel, companiile pot să-și crească prezența online și să fie mai influente.

Knotch e un startup care a făcut mișcarea surprinzătoare, momentan, în Statele Unite, de a se muta de la San Francisco la New York. Mutarea s-a făcut în momentul când Knotch a luat-o pe drumul analizelor conținutului oferit de marketeri. Majoritatea companiilor și clienților erau la New York, așa că Knotch s-a dus după aceștia.

Knotch a început sub forma unei rețele sociale, dacă putem să-i zicem așa. Oamenii opinau și ofereau feedback pe diverse teme. Încet, încet, acea direcție s-a disipat și au rămas uneltele de business la dispoziția brandurilor mari.