Prin ce se diferențiază serviciile de business coaching de consultanță ? Iată o întrebare pertinentă, la care numeroase persoane cu expertiză în domeniul antreprenoriatului, nu percep corect granița dintre cele două concepte. Voi încerca să prezint viziunea Agenției Executive pentru IMM-uri (EASME - Comisia Europeană) asupra conceptului de business coaching. În primul rând, acest concept se referă la susținerea comercializării rezultatelor inovațiilor realizate de startup-uri, printr-un proces de co-creare de cunoștințe între antreprenor și coach, bazat pe contextul afacerii (etapa din ciclul de viață, poziția pe piață) și analiza nevoilor beneficiarului serviciilor de coaching.

Principalele obiective urmărite în sesiunile de business coaching personalizate pot fi sintetizate astfel: clarificarea strategiei proiectate de antreprenor pentru scalarea afacerii; prioritizarea acțiunilor ce vizează aplicarea strategiei; provocarea antreprenorului în abordarea ipotezelor pe baza cărora și-a construit strategia, rezultate în urma unor experimente; sporirea încrederii antreprenorului în ceea ce privește șansele demersului său prin testarea ipotezelor sale cu ajutorul unor metodologii folosite cu regularitate de coach; generarea de idei cu scopul de a evita „blind spot”-urile.

Business coaching-ul constituie o oportunitate de învățare atât pentru antreprenor cât și pentru coach, întrucât schimbul de idei între aceștia, pe bază de argumente solide, construite pe concepte teoretice și exemple practice, conduce la dezvoltarea mentalității flexibile în cazul ambilor parteneri. Rolul coach-ului nu este de a facilita transferul de cunoștințe la nivelul antreprenorului, din contră, este de a-l provoca să detalieze modul în care și-a construit modelul de business, astfel încât să poată găsi soluții inovative de rezolvare a problemelor strategice reale cu care se confruntă acesta.

Business coach-ul, împreună cu antreprenorul, trebuie să identifice pașii de urmat de către startup pentru a-și îndeplini obiectivele asumate, să cadă de acord asupra acestora și să proiecteze scenarii de piață posibile, pe baza expertizei și competențelor de anticipare ale coach-ului. Un business coach veritabil nu va răspunde niciodată unor solicitări punctuale adresate de antreprenor, legate de strategia financiară sau de branding, market research sau drepturi de proprietate intelectuală; abordarea de coaching este una holistic-dinamică, în care cei doi parteneri identifică problemele startup-ului împreună și găsesc soluții pentru drumul către succes.

Participarea mea la acest training de business coaching mi-a permis să înțeleg diferențele dintre cele două concepte: coaching și consultanță și să mă echipez la nivel mental pentru noile provocări care vor urma în această lume minunată a antreprenoriatului.

Colaborarea cu Ionuț Budișteanu

Oportunitatea unică de a colabora cu Ionuț Alexandru Budișteanu pe proiectul său inovativ VisionBot, unul dintre primele proiecte românești finanțate de Comisia Europeană prin SME Instrument, mi-a dezvăluit mintea sclipitoare a tânărului inventator român, dublată de o inteligență strategică demnă de un veritabil antreprenor.

Ionuț Alexandru Budișteanu a proiectat și dezvoltat un robot semi-industrial de tipul Pick and Place machine (VisionBot) ce asamblează placile de electronică, plasând cu precize foarte mare componente electronice pe placa de electronică. Pentru a evita erorile în plasare, sistemul folosește două microscoape digitale și un software care folosește Computer Vision pentru a corecta eroarea in translație și rotație cand robotul apucă componenta electronică. Aceasta este, pe scurt, introducerea pe care mi-a făcut-o Ionuț în privința robotului său, urmată de tutoriale pe YouTube care să mă ajute în a înțelege propunerea de valoare aferentă conceptului său.

A urmat o prezentare a task-urilor mele, aferente misiunii de business coaching: evaluarea gradului de pregătire al pieței pentru VisionBot, identificarea motoarelor de creștere a startup-ului, bazată pe analiza pieței, proiectarea unei campanii de growth hacking orientată spre crearea unei comunități de influenceri și explorarea unor alternative strategice de exploatare a avantajelor competitive ale robotului.

Discuțiile s-au concentrat ulterior pe aplicabilitatea în cazul VisionBot a unor instrumente de analiză strategică agreate de comunitatea de mentori din SME Instrument: evaluarea nevoilor reale ale clienților utilizând Strategic DELTA - Opportunity Index, segmentarea pieței, estimarea potențialului pieței și a vânzărilor prin modele predictive, analiza câmpului de forțe care pot afecta vânzările viitoare de roboți VisionBot, aplicând metodologia dezvoltată de Kurt Lewin, analiza concurenților direcți și indirecți prin tehnici de Competitive Intelligence, metode de Inbound Marketing adecvate promovării robotului în mediul online etc. Am convenit împreună să proiectăm și un hackathon dedicat studenților Facultăților de Electronică din diverse țări europene, care să contribuie la consolidarea identității brandului VisionBot și în mediul academic.

Absolut toate discuțiile s-au bazat pe generarea de idei, ipoteze și propuneri de experimente, în scopul de a descoperi motoarele de creștere care să asigure o dezvoltare sustenabilă a acestui startup românesc. Urmăresc cu mult interes evoluția proiectului VisionBot și sper din tot sufletul ca anul Centenarului să fie unul cu adevărat remarcabil pentru Ionuț Alexandru Budișteanu și startup-ul său, iar pasiunea lui pentru inovații să se transforme în rezultatele așteptate.

Pe Alexandru puteți să-l contactați pe profilul lui de LinkedIn.