Astfel, TechHub va mai adăuga 100 de locuri, extinzând spațiul cu încă un etaj. Din estimările noastre, investiția în amenajarea noului spațiu se apropie de 50.000 de euro. Până în acest moment, 30% dintre ele au fost ocupate.

Peste 100 de rezidenți, fondatori de startup-uri, profesioniști în tehnologie, freelanceri sau chiar executivi din companii de tech lucrează în prezent din birourile din centrul Capitalei.

TechHub Bucharest are 1800 de metri pătrați în centrul Capitalei, în zona Universitate și, începând cu luna iunie a acestui an, a extins spațiul de lucru colaborativ pe patru etaje. La parterul clădirii se organizează anual sute de evenimente în tehnologie (în 2016 TechHub Bucharest a organizat peste 170 de evenimente și a găzduit alte 180), iar restul hub-ului oferă antreprenorilor spațiu de lucru colaborativ, disponibil 24 de ore, 7 zile pe săptămână. Printre echipele care lucrează de la TechHub Bucharest se numără Gloria Food, Minutizer, Accelerole, GreenHorse Games, Froala, Woogie, Appticles, Sleekbill.

Toți rezidenții TechHub Bucharest au acces nelimitat, 24 de ore - 7 zile pe săptămână la spațiul de coworking pe baza unui abonament lunar în valoare de 150 de euro pe lună per persoană, beneficiază de săli de ședință gratuite, internet de mare viteză, spațiu de depozitare securizat și pot participa gratuit la toate evenimentele organizate de TechHub Bucharest.

Printre evenimentele organizate se numără 1 on 1 Private Sessions - sesiuni săptămânale de mentorat în cadrul cărora aceștia pot discuta cu profesioniști în tehnologie (fondatori de startup-uri de succes, executivi din companii tech și investitori) despre probleme de business sau strategii de creștere. În plus, trimestrial, spațiul de coworking organizează și evenimente de tip Demo Night în care antreprenorii pot prezenta ideile sau proiectele la care lucrează pentru a primi feedback de la comunitate.

TechHub Bucharest este singurul spațiu de coworking din România care face parte din programul Google for Entrepreneurs, un parteneriat internațional care oferă startup-urilor programe speciale și asistență Google.

”Încă de la deschidere misiunea TechHub Bucharest este aceea de deveni o destinație importantă pentru comunitatea profesioniștilor de tech din București, un spațiu care să contribuie la creșterea ecosistemului tech local. În cei patru ani de activitate am găzduit peste 1.000 de evenimente de tehnologie la care au participat zeci de mii de profesioniști tech, developeri, antreprenori. TechHub Bucharest a crescut organic și, alături de el, și comunitatea pentru care a fost creat. Extinderea spațiului de cowoking a fost una firească în contextul în care numărul de startupuri de succes din București a crescut simțitor în ultimii ani”, a declarat Daniel Dragomir, cofondator și CEO TechHub Bucharest.

Totodată, în luna iunie, TechHub Bucharest organizează patru zile deschise (12, 16, 19 și 23 iunie) în care antreprenorii pot lucra gratuit din spațiul de coworking completând formularul disponibil online pe bucharest.techhub.com.

Fondat în 2013 de către Daniel Dragomir (cofondator și CEO), Bogdan Iordache (cofondator) și Ștefan Szakal (cofondator), TechHub Bucharest este parte din rețeaua internațională TechHub care a pornit din Londra la inițiativa antreprenoarei Elisabeth Varley și a jurnalistului Mike Butcher.

TechHub Bucharest este primul spaţiu de co-working din România adresat exclusiv profesioniştilor în tehnologie.