Startup Weekend este o inițiativă care susține lansarea de companii în cadrul unui hackathon de 54 de ore în care se înscriu, aleg și dezvoltă idei de business până în faza de MVP (produs minim viabil) și se prezintă planurile de lansare pe piață ale acestora. Cele mai multe idei se concentrează în zona de tehnologie, iar echipele câștigătoare pot primi finanțări pentru a începe o afacere reală.

Techstars Startup Weekend Bucharest va avea loc în centrul capitalei, în perioada 17-19 martie 2023 la V7 Startup Studios. Cu această ocazie, comunitatea se va reuni pentru prima oară la un eveniment fizic, după ce ultima ediție din 2020 s-a desfășurat exclusiv online.

Anul acesta, organizatorii le pregătesc câștigătorilor din orașele în care se va organiza Startup Weekend și un eveniment final cu un premiu special. Astfel, în luna decembrie, un juriu de specialitate va desemna Cel mai promițător startup dintre cele care au obținut victoriile locale în 2023.

Acest eveniment se adresează tuturor celor pasionați de tehnologie și antreprenoriat - indiferent dacă au sau nu o idee proprie de business. Startup Weekend este despre a învăța, a te conecta cu oameni cu aceleași valori și despre a pune bazele unei companii împreună. Este despre comunitate, fiind de altfel o idee inițiată de o comunitate internațională al cărei scop e să promoveze mediul de startup și să aducă împreună oameni ce reușesc în 3 zile să pună în mișcare idei viabile de business.

La eveniment sunt așteptați peste 50 de participanți, cu vârsta cuprinsă între 18 si 40 de ani, din România sau din alte țări. Se pot înscrie grupuri sau se vor forma la începutul evenimentului echipe care vor lucra împreună.

În timpul competiției, aceștia vor avea parte de sesiuni de mentorat cu profesioniști având experiență în companii de succes. Printre cei prezenți vor fi fondatori, mentori și experți precum Vlad Andrieș și Tiberiu Avramiuc (Co-Founders Wave Studio), Cristina Țoncu (Co-Founder & Managing Partner Techcelerator.Ro), Călin Spiridon (ex-CMO Elefant), Cosmin Cosma (Co-Founder & CEO Finqware), Florin Tufan (CEO Soleadify) și Ioana Anuțoiu (CEO Cruze).

Moderatorul evenimentului de la București și inițiatorul Startup Weekend România este Cosmin Pîrvu, cu o experiență de 8 ani alături de Techstars Startup Weekend. După ce a organizat 6 ediții în Danemarca, facilitând alte 6 ediții în UK, Danemarca, Germania, Macedonia de Nord și chiar Indonezia, a revenit în țară și își dorește să contribuie la creșterea comunității locale, prin organizarea acestor evenimente.

“Pentru mine e întotdeauna incredibil cât de multe poți realiza într-un singur weekend. De prima dată când am participat la un Startup Weekend, în 2014, am fost captivat de atmosfera din jurul evenimentului și a comunității, așa că 8 ani mai tarziu, încă particip activ ca organizator și facilitator global. Exista multe povești de success a Startup Weekend, de la Zapier la Clever taxi, care a pornit de la Startup Weekend Bucharest în 2010, dar cel mai important e imboldul pe care ti-l da acest eveniment și networkul pe care ți-l formezi ”, spune Cosmin.

Biletele pentru participare includ acces la eveniment, mentori, workshopuri, dar și cafea la discreție, răcoritoare și 7 mese. Acestea se pot achiziţiona de pe site-urile dedicate pentru București și Oradea, iar mai multe informații pot fi regăsite și pe pagina de Facebook Techstars Startup Weekend Bucharest.

Startup Weekend se va organiza și în Oradea după o pauză de 6 ani, ultima ediție desfășurându-se în 2016. Astfel, pe 10-12 martie, în Oradea sunt așteptați de asemena în jur de 50 de participanți, evenimentul fiind organizat local de Make IT in Oradea.