Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Lectură de 3 min
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Platforma medicală a fost instalată în cadrul laboratorul de angiografie si cateterism cardiac al spitalului,în urma unei investiții de 1 milion de euro.
Philips Azurion este cea mai recentă inovaţie dedicată intervențiilor ghidate imagistic şi oferă o calitate înaltă a imaginilor, cu doze minime de radiaţii, atât pentru pacient cât şi pentru personalul medical.
Angiograful Azurion 7 face parte din cea mai nouă şi performantă generaţie de echipamente medicale Philips, iar pentru dezvoltarea sa, compania a lucrat intens cu spitale din întreaga lume, timp de mai mulţi ani.
Până în prezent, în cadrul Spitalului Clinic Sanador au fost efectuate peste 200 de intervenţii medicale cu noul angiograf. Philips Azurion 7 permite evaluarea arterelor din întregul organism (începând cu cele cerebrale, coronare, până la arterele membrelor inferioare) si tratarea întregii game de afecţiuni arteriale, atât la nivelul cordului, cât şi in afara sferei cardiace afecţiuni la nivelul vaselor periferice şi cerebrale.
Datorită calităţii înalte a imaginii, medicii pot vizualiza întreaga hartă vasculară a zonei dorite utilizând o doză minimă de substanţă de contrast. Echipamentul este deservit de un software ultraperformant care efectuează reconstrucţia tridimensională a imaginilor, beneficiu care contribuie la evaluarea corectă a leziunilor, creşterea siguranţei procedurii şi reducerea timpului operator. Calitatea superioară a imaginii împreună cu opţiunea de reevaluare tridimensională oferă medicului posibilitatea de a vizualiza şi diagnostica inclusiv afecțiunile vaselor greu vizibile în anumite conjuncturi (cum ar fi în cazul pacienților supraponderali). Cu noua tehnologie, afectiunile vasculare pot fi tratate mult mai eficient, iar recuperarea pacienţilor are loc mult mai rapid.
"Pe măsură ce tehnologia medicală avansează, este necesar să ne actualizăm în permanenţă echipamente/e medicale, astfel încât pacienţii noştri să beneficieze de tratamente mai eficiente şi o recuperare mai uşoară. Dotarea spitalului cu angiograful Philips Azurion 7 ne permite să acordăm pacienţilor din România soluţii terapeutice la cele mai inalte standarde, pentru ca aceştia să nu mai fie nevoiţi să se adreseze spitale/or din străinătate. Practic, putem efectua la Sanador orice tip de procedură care se realizează în centrele de renume din vestul Europei. În prezent, suntem singurul spital din România dotat cu acest echipament de ultimă generaţie” a declarat dr. Doris Andronescu, Director General Sanador.
"Noi, la Philips, considerăm că există mereu un mod de aface viaţa mai bună, fie că ne referim la pacienţi, fie la medici. În acest sens, Azurion reprezintă pentru Philips transpunerea în tehnologie a abordării noastre în domeniul sănătăţii şi anume, inovaţie dezvoltată cu scopul de a îmbunătăţi viaţa oamenilor. Aşadar, suntem încântaţi de faptul că Sanador, unul dintre cele mai importante spitale clinice private din România, a văzut în Philips un partener pentru performanţă şi pentru servicii medicale de calitate. Astfel, la mai puţin de un an de la lansarea globală a Azurion, pacienţii din România au acces la cea mai nouă platformă pentru terapii minim-invazive ghidate imagistic,” a transmis Şerban lsopescu, General Manager al diviziei Health Systems pentru Philips în regiunea Sud-Estul Europei.
Angiografuleste instalat în cadrul laboratorului de angiografie si cateterism cardiac al Spitalului Clinic Sanador, dotat la cel mai ridicat nivel si având grad de asepsie înalt, ceea ce permite efectuarea intervenţiilor endovasculare în aceleaşi condiţii de sterilitate ca în blocul operator, combinând tehnicile intervenţionale cu cele chirurgicale şi reunind ambele echipe de medici, cardiologi intervenţionişti şi chirurgi cardiovasculari, pentru intervenţiile hibride.
Laboratorul de angiografie si cateterism beneficiază de un sistem de ventilaţie cu presiune pozitivă care oferă avantaje multiple: aspiră ionii generaţi în timpul procedurilor, reducând suplimentar expunerea la radiaţii a medicului şi a pacientului şi creşte siguranţa procedurii.
Printre afecţiunile care pot fi evaluate şi tratate cu ajutorul angiografului Philips Azurion 7 se numără: bolile coronariene (angină pectorală, infarct miocardic acut sau recent), valvulopatiile (stenoză aortică, regurgitare mitrală), suferinţele vasculare aortice (anevrism de aortă, disecţie de aortă), bolile vasculare severe la nivelul sistemului circulator cerebral (accidente vasculare cerebrale, malformaţii arteriovenoase, anevrisme cerebrale), aritmiile cardiace (cum ar fi fibrilaţie atrială, flutter atrial şi multe altele) şi arteriopatiile periferice.
Alte grupe de pacienţi care pot beneficia de avantajele acestei platforme medicale avansate, sunt reprezentate de pacienţii cu tumori maligne cu metastază la nivel hepatic şi cei cu angiodisplazie, care necesită embolizări arteriale digestive în vederea opririi hemoragiilor digestive.
“Este un pas înainte pentru medicina românească. Este un pas formidabil pentru pacientul român, un pas formidabil pentru integrarea europeană”, a declarat doctorul Alexandru Ciurea, Director Științific Sanador.