Așa reiese din clasamentul Global Family Business Index 2019 realizat de EY și Universitatea din St. Gallen, Elveția.

Una dintre tendințele observate în cadrul acestui clasament este acela că numărul afacerilor de familie din sectoarele bazate pe tehnologie a crescut semnificativ.

Astfel, ponderea afacerilor de familie din zona de tehnologie a crescut de la 28% în 2017, la 38% în ediția din acest an.

Potrivit aceluiași indice al afacerilor de familie, diversitatea de gen la nivelul consiliilor de administrație încă lipsește.

Indicele global al afacerilor de familie cuprinde o analiză a celor mai mari 500 de afaceri de familie din lume în funcție de venituri, în conducerea cărora sunt implicate cel puțin două generații.

”În România, multe dintre firmele de familie au ajuns la momentul tranziției de la prima la a doua generație, iar media celor care reușesc tranziția este mai mare în România față de media la nivel global, conform estimărilor noastre. Totodată, merită observat faptul că tânăra generație adoptă cu mai multă usurință noile tehnologii, multe dintre firmele nou apărute fiind din domenii legate de tehnologie, care necesită investiții mai mici în prima fază”, arată Alexandru Lupea, Partner, Assurance, EY România.

Pentru prima dată, clasamentul detaliază componența consiliului de administrație și profilul conducerii executive ale afacerilor de familie cuprinse în acesta, oferind informații despre guvernanța corporativă, influența celor care nu sunt membri ai familiei asupra strategiei de afaceri și diversitatea consiliului de administrație.

Astfel, indicele indică o tendință de creștere a reprezentării persoanelor din afara familiei în consiliile de administrație, 78% dintre nou intrații în aceste organisme de conducere nefăcând parte din familie.

O lume a bărbaților

Cu toate acestea, diversitatea de gen la nivelul consiliilor de administrație încă lipsește. Membrii familiilor care activează în consiliile de administrație ale companiei lor sunt, într-o majoritate copleșitoare, bărbați.

Companiile mai noi au astfel tendința să atragă mai mult din expertiza și perspectiva directorilor externi, din afara familiei. În același timp, au mai puține șanse să selecteze astfel de oameni de conducere din rândul membrilor de familie față de afacerile de familie aflate la a treia sau la a patra generație.

Prin introducerea acestui nou standard de referință atât pentru guvernanța corporativă, cât și pentru diversitatea de gen, se urmărește identificarea tendințelor de creștere a participării persoanelor din afara familiei în managementul companiilor respective. În același timp, în ce măsură se înregistrează în viitor o creștere a implicării femeilor.

Potrivit indicelui, companiile nou intrate în ediția din acest an au o istorie un pic mai scurtă, sunt mai mari și cu o probabilitate mai mare de a fi listate public. Se observă astfel o scădere a vârstei medii a firmelor, de la 80,38 de ani în 2017 la 79,92 de ani în 2019 și o creștere a veniturilor medii ale companiilor de familie, la 14,96 miliarde de dolari în 2019 față de 13,62 miliarde de dolari în 2017.

Tradiția europeană

În funcție de zonele geografice, Europa se situează pe primul loc, cu 46% dintre cele mai mari afaceri de familie din lume cu sediul pe continent, urmată de America de Nord, unde își au sediul 30% dintre companiile analizate. Numărul firmelor din Europa cuprinse în indice a crescut de la 224 în 2017 la 230 în ediția din acest an a indicelui, amplificat de noile companii intrate în clasament, provenind din Germania (11 companii). În America de Nord s-a înregistrat o ușoară scădere de la 154 de firme în 2017 la 150 în acest an, cu doar 7 companii noi în clasament, față de 49 în 2017.

Față de ediția anterioară, indicele a înregistrat creșteri semnificative ale numărului afacerilor de familie din sectoarele bazate pe tehnologie. Astfel, 68 de firme activează în domeniul infrastructurii inteligente (față de 35 în 2017), iar 122 de firme operează în sectorul producției avansate și în cel al mobilității (în comparație cu 103 firme în 2017).

Pe de altă parte, numărul firmelor din domeniul serviciilor financiare a scăzut cu 34% (de la 61 de firme în 2017 la 40 de firme în ediția din acest an a indicelui). De asemenea, numărul firmelor din sectorul produselor de consum și comerț cu amănuntul a înregistrat o scădere cu 22% în acest an, deși rămâne domeniul principal de activitate al afacerilor de familie, în acest sector activând aproape una din trei (31%) companiile cuprinse în clasament.

Indicele complet poate fi accesat aici.