Oana Coșman
Astfel, în intervalul 2014 – 2018 necesarul de consum ar fi putut fi acoperit în proporție de 100% de capacitățile de procesare interne, pe când în cazul anului 2019 previziunile specialiștilor indică un grad de acoperire care se apropie de 100%. Cei mai buni ani din acest punct de vedere au fost anii 2015 și 2016 când capacitatea României a depășit cu peste 10% consumul.
“Bineînțeles că în contextul globalizării, foarte multe alimente de pe rafturi provin din import, iar la rândul său, România exportă zilnic tone de alimente. Ce este însă important în contextul economic actual este că din punct de vedere financiar, datele indică o capacitate solidă la nivel național de a ne asigura din surse proprii alimentele”, este de părere Adrian Dragomir, CEO Termene.ro.
O treime din veniturile comercianților din industria alimentară provin din bunuri non-alimentare
Deși datele oficiale ale anului 2019 nu sunt încă finalizate, toate elementele converg spre aceeași concluzie: companiile care au ca domeniu principal de activitate, comerțul preponderent cu produse alimentare, băuturi și tutun au depășit 90 de miliarde de lei venituri (conform Ministerului de Finanțe) pe când cheltuielile pe care populația le realizează pentru aceste tipuri de produse au depășit 62 de miliarde de lei (conform INS).
Discrepanța dintre veniturile companiilor care asigură populația cu produse alimentare și cheltuielile pe care aceasta din urmă le realizează pentru aceste tipuri de produse este cauzată de doi factori:
- - Toate companiile din domeniul comerțului cu alimente (inclusiv băutură și tutun) au în ofertă o serie de produse din alte categorii care sunt achiziționate frecvent, dar care nu fac parte din categoria analizată;
- - Datele provin din două surse, Ministerul Finanțelor respectiv Institutul Național de Statistică, existând așadar mici inadvertenț
În ambele cazuri, se poate observa că de la an la an, din punct de vedere valoric, atât consumul de alimente al populației precum și veniturile comercianților au crescut într-un ritm accelerat. O parte din creștere este cauzată de creșterea prețurilor de consum, dar un alt motiv relevant al acestui trend este și înclinația spre consumerism, tot mai vizibilă și la nivel național.
“În 2019 cheltuim cu 30% mai mult pentru alimente și aproape de 3 ori mai mult pentru bunurile non-alimentare. Dacă în primul caz creșterea este dată de evoluția prețurilor de consum, în cel de-al doilea caz cred că este vorba de inclinația tot mai mare spre consumerism. Poate părea paradoxal, dar prelungirea crizei din acest moment ar putea avea ca efect scăderea veniturilor inclusiv pentru companiile care activează în comerțul preponderent cu produse alimentare , prin scăderea veniturilor rezultate din vânzarea produselor non-alimentare , este de părere Adrian Dragomir.
Veniturile industriei alimentare țin pasul cu consumul populației
Veniturile obținute de capacitățile de producție ale industriei alimentare (inclusiv băuturi și țigări) au crescut anual până la aproximativ 61 miliarde lei – valoarea previzionată de către experții Termene pentru anul 2019.
Se poate observa așadar că, veniturile pe care le-au generat companiile mai sus amintite au depășit în fiecare an costurile populației pentru achiziția de produse alimentare, doar în anul 2019 anticipându-se o valoare negativă de aproximativ 1 miliard de lei. Între prețul de vânzare al producătorului și cel de achiziție de pe raft al populației mai sunt o serie de costuri cel mai important fiind cel cu transportul produselor.
Materia primă este suficientă?
Cel mai important element al industriei alimentare este existența materiei prime din care sunt produse alimentele, lucru vizibil în cazul de față prin numărul de companii care activează în sectorul producției agricole (producția vegetală și producția animalieră). La momentul de față, veniturile generate de întregul sector agricol al României s-au apropiat de 40 miliarde lei în creștere de la aproximativ 30 miliarde lei cât înregistra în anul 2015 (cel mai slab an din ultimii 5).
Valoarea comercializată de aceste companii reprezintă în medie 65% din valoarea de vânzare a produselor finite, dar spre deosebire de comerț unde existența mărfii este cel mai important element, în cazul producției, pe lângă materia primă (a cărei existență este foarte importantă), în prețul final al produsului sunt cuprinse multe alte costuri a căror pondere este de asemenea relevantă, costuri precum salariile muncitorilor din fabrici, existența unor linii de producție a căror cost este vizibil prin amortizare, energia electrică necesară funcționării acestora.
”Dacă în comerț vorbim de raportul preț de achiziție – preț de vânzare marfă, în producție discuția pleacă de la raportul materie primă- produs finit pentru care exemplificăm cu o moară de făină. Materia primă – grâul 1,5 kg asigură produsul finit- făina – 1 kg. Prețul de achiziție al grâului este de 1,2-1,5 lei (până într-un leu/kg), iar prețul făinii la ieșirea din fabrică este de 2, 5 - 3 lei. Rezultă așadar că jumătate din prețul făinii este costul grâului din care este fabricată. Luând acest exemplu extrem de simplu și aplicat la nivel macro-economic, putem deduce că materia primă vândută în România are potențialul de a asigura funcționalitatea industriei alimentare”, concluzionează antreprenorul Adrian Dragomir.
1 din 5 salariați din industria alimentară, concentrați în jurul Capitalei
Probabil că în contextul crizei cu care se confruntă în acest moment lumea, unii dintre cei mai esențiali angajați din mediul privat sunt cei care activează în industria producției alimentare. La nivelul anului 2018, ultimul pentru care datele sunt complete, în România erau angajați aproximativ 190.000 de persoane în acest domeniu. Datele previzionate pentru anul 2019 indică o valoare aproximativ similară cu o ușoară creștere însă fără a exista schimbări fundamentale.
Principalele capacități de producție alimente ale României sunt grupate în jurul Municipiului București, unde există peste 17 mii de angajați în astfel de infrastructuri, urmat de Prahova cu peste 11.000 angajați și Ilfov cu aproximativ 10.000. La polul opus, cele mai puține unități de producție sunt în județele din sudul României si din regiunea de sud-vest unde cu puține excepții există sub 3.500 de angajați / județ.
