• The Codex a creat un nou concept de joc, care să diferențieze afacerea de multitudinea de escape rooms ale momentului. Conceptul a prins foarte repede, atât la noi în țară cât și peste hotare, unde am reușit să îl vindem către peste 30 de operatori din Statele Unite, Grecia, Canada, Chile, Peru și Bulgaria.
  • Pe lângă acest joc, un mare ajutor a fost și intrarea pe piața de advertising prin colaborarea cu diverse agenții pentru care au dezvoltat activări custom de tip escape room. Au avut proiecte pentru Untold, Ursus, HTC, Vitamax, Sensodyne, PRO TV, Moxy, Rin Grand Hotel și au creat și o serie de jocuri mobile pentru evenimente corporate.
  • Au creat primul celebrity escape pentru TV, difuzat pe PRO TV

The Codex a început activitatea într-o vreme în care ideea de escape rooms era pe val.

”În momentul în care ne-am hotărât să deschidem The Codex Escape Rooms (octombrie 2014), concurența noastră se limita la alți 4 operatori. Din păcate, până la data la care am deschis (martie 2015), numărul operatorilor crescuse deja la 47, iar în toamnă pe piața din București erau lansate peste 200 de jocuri (in jur de 80 de operatori)”, ne spun fondatorii.

Acela a fost și momentul în care și-au dat seama că joacă pe o piață extrem de saturată și că trebuie să iasă din mulțime și să vină cu ceva nou.

”Așa s-a născut conceptul de Challenge Rooms, primul joc de escape de competiție de pe piață, destinat grupurilor mari (până la 18 persoane), care îmbina frumos probele specifice de escape cu jocurile de tip board game, necesitând strategie, deducție, risc și un gram de noroc.”

The Codex se inspiră din tot ce mișcă pentru a crea noi experiențe de joc. Până acum, în cei 8 ani de activitate, au creat 25 de jocuri sub diverse forme, o parte pentru București, o parte pentru diverși clienți din țară și de peste hotare.

”Din oferta proprie pentru publicul larg, existentă la cele două branduri pe care le deținem (The Codex Escape Rooms și Troll Escape Rooms), de departe Not Another Vampire Story, Steampunk Chronicles, Haunted Hotel și A Hollywood Murder Mystery s-au bucurat de cea mai mare apreciere și s-au clasat pe locurile 1, 2 și 3 în topurile realizate de către cei ce evaluează industria noastră.”

Pentru creațiile proprii, The Codex ajunge să sărbătorească pragul de 25.000 de clienți, în care intră și recurenții, media fiind la 4-500 jucători pe lună în locațiile proprii.

O componentă importantă în strategia The Codex este și oferta pentru corporate, în care intră teambuilding-uri și evenimente de la companii, unde au jocuri precum Ghostbusters, cel mai apreciat și solicitat joc al lor, urmat de DaVinci, NSA și Tea(r)s & Sorrow.

Aici, fiecare joc are în medie 30-50 de participanți, iar media este de 2-3 jocuri pe lună, deci numărul participanților este ceva mai mare.

Cum poți să scalezi un business care creează experiențe de joc?

Îl duci peste tot pe glob. Asta a făcut și The Codex, care și-a luat conceptul de challenge games și l-a implementat în alte țări, oferind o soluție la cheie pentru cei care voiau să deschidă o afacere în domeniu, dar nu știau de unde s-o apuce.

”Ca în orice industrie, standardele de calitate de la un operator la altul diferă enorm. Din acest motiv, cei care crează jocuri cu adevărat de calitate sunt remarcați ușor nu numai la nivel național, ci și la nivel global, fără a fi nevoie să investească prea mult timp sau resurse financiare exorbitante pentru a-și promova serviciile în toată lumea.”

Clienții The Codex au venit prin clasicul word of mouth, recomandări de la clienți mai vechi, și cei mai mulți au vrut servicii „la cheie”, servicii complete de implementare a unui joc, de la concept și proiectare până la instalare, sisteme de rulare a jocurilor, instructaj și mentenanță.

”Cel mai greu lucru este să convingi acel prim client să aibă încredere în tine că vei livra ceva de calitate și conform cu bugetul cerut. Odată obținut, dacă îți faci treaba bine și clientul este mulțumit, cererile încep să curgă de peste tot.”

În acest moment realizează cam 5-6 proiecte turnkey în afara țării pe an, și ar face cu pasiune mai multe, dacă ar găsi și oamenii potriviți pe care să-i aducă în echipă și să-i instruiască. Până acum, The Codex a reușit să vândă concepte de joc către peste 30 de operatori din Statele Unite, Grecia, Canada, Chile, Peru și Bulgaria.

Un sprint și un maraton în pas de sprint

În retrospectivă, The Codex spune că primul an a fost un sprint, unde au forțat la maxim atât linia de sosire, cât și linia de plutire în business.Acum, deși distanța de care vorbim e una de maraton, ei tot în sprint se simt. Dar un sprint care vine și cu mult momente de satisfacție: ”pe măsură ce creștem ca și companie și ne diversificăm portofoliul de servicii, apar tot mai multe momente care ne fac să tresărim de bucurie și ne întăresc convingerea că suntem pe drumul cel bun. De la momentul în care am avut primul joc situat pe locul 1 și până la prima vânzare turnkey în altă țară, primul show TV de mare amploare, primele cereri de colaborare din partea celor mai mari producători de jocuri live din lume - toate aceste momente au fost la rândul lor cireașa de pe tort și dovada că putem ajunge să facem lucruri mari, atâta timp cât continuăm să investim timp, pasiune și resurse în visul nostru.”

Iar momentele lor marcate în succesul business-ului numără și:

  • Primul celebrity escape, difuzat la Pro TV în noaptea de Halloween. ”Ideea primului celebrity escape show aparține celor de la Magic Maker Media House, casă de producție independentă și parte a grupului UNTOLD. Echipa lor se afla în căutarea unui producător de jocuri de evadare cu care să creeze și să implementeze show-ul pentru PRO TV, de Halloween. Am fost aleși în urma unui pitch, pe baza ideilor propuse dar și în urma unei analize a capacității de producție și a calității implementării proiectelor anterioare.”
  • Solicitarea unui interviu pentru The Smithsonian, centru de educație și research din USA. Aceasta a venit în urma jocului Prohibition, creat și implementat în 2017, și unul din cele mai vândute jocuri din oferta The Codex pe piața din SUA. Se regăsește în prezent în Arizona, Texas, Missouri și Indiana la diverși operatori. ”Aceștia au fost contactați de către Smithsonian, care realiza un articol despre perioada Prohibiției cu ocazia aniversării a 75 de ani de la moartea lui Al Capone și voiau să știe cum privesc jucătorii acea perioadă, cât cunosc din ce s-a întâmplat atunci și cât de popular este gangsterul în rândul tinerei generații. Fiind un joc pe care operatorii l-au cumpărat de la noi cu tot cu concept, au redirecționat redactorii către “sursă”, și așa ne-am trezit cu un telefon la 2 a.m. de la o persoană care ne-a spus că o chemă Katya și vrea să ne ia un interviu pentru Smithsonian.”

”Oamenii vor să se simtă ca-n filme”

Crearea experiențelor de joc e o industrie foarte specifică, și foarte universală în același timp, iar asta o confirmă și jocurile care se aplică global, cu popularitate pusă la dospit în România, dar împărtășită universal. Am vrut totuși să știm și ce presupune să ai un escape room, sau challenge room în cazul The Codex.

”Un designer bun de jocuri trebuie să știe de toate: electronică și programare/ coding, proiectare și bricolaj, design, scenotehnică, editare audio-video, scriptwriting, puzzle design. La acestea se adaugă abilitățile necesare managementului unei astfel de afaceri, de la marketing la customer service, vânzări, contabilitate, HR, bugetare etc.”

Competiția înseamnă și evoluție, astfel au crescut și standardele fiecui joc nou lansat. ”Nivelul de automatizări, decorurile impresionante, scenariile logice cu povești în spate (nu doar o serie de puzzle-uri), props-urile impunătoare, efectele speciale au ajuns la nivelul de „must have” și fiecare detaliu este observat de clienți si taxat acolo unde este cazul. Fiecare dintre aceste aspecte adaugă săptămâni/luni în plus la timpul de implementare și bineînțeles la nivelul de investiție. Oamenii vor să se simtă ca în filme, și Escape Room-ul este cea mai bună fereastră către lumile imaginare. Decorurile de film trebuie completate de probe solicitante atât fizic cât și psihic și încununate cu efecte speciale de ultimă generație.

”Dacă ne-ar fi spus cineva la început ce presupune succesul în această industrie și ce ne așteaptă în primii 4-5 ani de activitate, cel mai probabil nu am fi deschis niciodată.”

Când afacerea devine parte din oameni, apar și confuziile de genul: ”cumva ne-am pierdut abilitatea de a urmări pur și simplu un serial de dragul acțiunii, pentru că de cele mai multe ori dacă vedem ceva care ne inspiră, punem serialul pe pauză și începem să discutăm cum ar fi să integrăm cutare piesă de mobilier în nu știu ce decor sau cum ar fi dacă actorul ar avea un device sci-fi pe care să apese și să afle cum să salveze lumea. E și amuzant dar și frustrant, pentru că trăim și respirăm escape rooms și ni s-a întâmplat de multe ori să vedem puzzle-uri acolo unde nu-s, să confundăm vreo reclamă outdoor mai criptică cu un indiciu sau să contemplăm logica vreunei scheme de culori a unei clădiri nevinovate, căutând sensuri ascunse.”

Iar asta e dovada finală că povestea The Codex mai are câteva capitole de parcurs.Când creezi ferestre către alte lumi, și planurile par deprinse din călătorii cu mașina timpului. Astfel că 2023 pentru The Codex înseamnă lansarea unui joc nou pentru un client din sofia, un al doilea joc pentru un client din Ploiești și apoi încă două camere de escape pentru un operator de laser tag, precum și un nou joc mobil pentru o agenție de teambuilding-uri.

Apoi vor să se concentreze pe cele 2 locații de escape proprii – The Codex Escape Rooms și Troll Escape Rooms. Și mergând pe firul evoluției, au în plan un proiect mai ambițios, motiv pentru care s-au mutat într-un sediu nou, mult mai încăpător, și se apucă de lucru la experiențe, urmând să aibă primele lansări la final de 2023/ început de 2024.


Proiectul „Antreprenori” este sustinul de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.