În competiția JA Company of the Year 2019 nu se pot face înscrieri directe. Calificarea în competiție se face prin participarea la JA Business Plan Challenge 2019, despre care vă povesteam în acest articol.

Competițiile cuprind două secțiuni, Elevi, respectiv Studenți, și se desfășoară în perioada noiembrie 2018-mai 2019.

Premiile JA Company of the Year 2019

  • Marele premiu Company of the Year 2018 - Elevi

Bursă pentru participarea gratuită a echipei câștigătoare (maximum trei membri și profesorul coordonator) la finala European Company of the Year 2019 – secțiunea elevi – 4-6 iulie 2019, Lille, Franța

  • Marele premiu Company of the Year 2018 - Studenți

Bursă pentru participarea gratuita a echipei câștigătoare (maximum trei membri și profesorul coordonator) la finala European Enterprise Challenge – secțiunea studenți – 24-26 iunie 2019, Oslo, Norvegia

  • Premii speciale:
  1. 10 Premii speciale (burse, internshipuri, obiecte) pentru fiecare dintre cele 10 industrii în care sunt produsele/serviciile elevilor și studentilor
  2. Premiul Investiția Anului (5.000 dolari)
  3. Seed Money Award

Descărcați REGULAMENTUL și metodologia de desfășurare a competiției de aici.

Cum participi în competiție?

Incubatorul educațional de afaceri, JA BizzFactory, este o componenta cheie a competiției. În cadrul incubatorului, echipele beneficiază de consultanță din partea consultanților voluntari JA, de acces la resurse de educație antreprenorială, inclusiv la webinarii live pe teme de business, susținute de specialiști.

În cadrul incubatorului de afaceri JA BizzFactory, echipele participante își vor pilota ideile de afaceri parcurgând următorii pași:

  • trimiterea planului de afaceri și a prezentării PowerPoint a acestuia către organizator
  • participarea la activitățile de suport și consultanță prevăzute în calendarul incubatorului
  • interacțiunea cu clienți potențiali (de la testare produs/serviciu până la cel puțin o vânzare)
  • realizarea unei versiuni de test a produsului/serviciului oferit sau a prototipului
  • realizarea unei cercetări de piață
  • atragerea resurselor necesare realizării companiei pilot
  • interacțiunea cu piața (furnizori, distribuitori, parteneri) pentru a testa fezabilitatea
  • interacțiunea cu un antreprenor/profesionist pentru feedback
  • realizarea planului de afaceri
  • participarea la cel puțin un târg local/regional JA (obligatoriu doar pentru secțiune Elevi).

Preselecția pentru finala națională a competiției, precum și jurizarea în cadrul finalei se realizează după următoarele criterii:

  • calitatea și corectitudinea documentelor financiare
  • modul de prezentare a produsului/serviciului
  • fezabilitatea și sustenabilitatea afacerii
  • calitatea produsului/serviciului atât din punctul de vedere al conceptului, cât și al realizării (produs/serviciu/prototip)
  • implementarea ideii de afacere în pilotul Compania Junior (numărul de clienți și parteneri potențiali contactați, relevanța informației obținute, expunerea produsului/serviciului/prototipului la feedback real din partea pieței)
  • competitivitatea afacerii pe piață
  • calitatea materialelor de prezentare
  • calitatea prezentării afacerii - business pitch