Raportul ”Inclusive Internet Index” dezvăluie o creștere a accesului la internet, spre deosebire de anul trecut, în contextul în care se extinde acoperirea 4G și scad costurile pe mobil. Raportul din 2018 a fost realizat de The Economist Intelligence Unit, fiind sponsorizat Facebook. La studiu au participat 4.267 de utilizatori de internet, din 86 de țări.

Au fost afișate rezultatele pe 4 segmente de analiză:

  • Disponibilitate (utilizare, calitate, infrastructură și energie electrică)
  • Accesibilitate (preț și mediu competitiv)
  • Relevanță (conținut local și conținut relevant)
  • Pregătire (alfabetizare, încredere și siguranță, politică)

România ocupă locul 26 în clasamentul general, locul 14 la capitolul disponibilitate, locul 23 - accesibilitate, locul 43 - relevanță și locul 35 - pregătire.

În ceea ce privește statistica numărului de gospodării conectate la internet, acesta a crescut cu 8,3% față de anul trecut. Dintre țările analizate, cea mai mare viteză la internet se înregistrează în cele cu venituri mici, unde procentul gospodăriilor conectate a crescut cu 65,1%.

Se remarcă o expansiune rapidă și în ceea ce privește accesul la serviciile de internet mobil. Acoperirea serviciilor 4G a crescut semnificativ.

În același timp, a scăzut prețul mediu al unei opțiuni de 500MB la PrePay, în raport cu venitul lunar. Astfel, se remarcă o îmbunătățire cu 10%.

Țările cu venituri mici își extind infrastructura de acces la internet de 10 ori mai rapid decât lumea dezvoltată. Dar, în ciuda dominanței la conectivitate și costuri de acces, sunt încă multe probleme care persistă, cum ar fi diferența de gen în ceea ce privește accesul la internet.

Numărul bărbaților care accesează internetul este, în medie, cu 33.5% mai mare decât proporția femeilor. În rândul țărilor cu venituri mici, această discrepanță ajunge până la 80,2% în favoarea bărbaților.

Cu toate acestea, mai multe țări cu venituri scăzute, printre care Nepal, Malawi și Mozambic, au adoptat politici prin care promovează incluziunea femeilor și fetelor, mai ales în ceea ce privește formarea competențelor digitale și educația STEM.

Acest acces sporit la internet îi determină pe consumatorii din piețele emergente și în curs de dezvoltare să câștige mai mult, să cheltuiască mai puțin și să se simtă mai independenți. Astfel, internetul a devenit o sursă de empowerment, în special pentru cetățenii din Asia, Orientul Mijlociu și Africa.

Totuși, indexul dezvăluie faptul că preocupările ce țin de confidențialitate și securitate limitează utilizarea internetului, în special în Europa. Aici, 85% dintre respondenți spun că aceste aspecte i-au determinat să-și limiteze, într-o oarecare măsură, utilizarea internetului.