Regista, soluția pentru digitalizarea spitalelor și a școlilor

La finele anului 2023, Regista a ajuns la 1200 de clienți instituționali de pe teritoriul țării, în creștere cu 30% față de anul 2022. Evoluția numărului de utilizatori s-a tradus și într-o mărire a cifrei de afaceri cu 51% față de 2022.

Cu toate că rata creșterii a încetinit ușor pe parcursul anului trecut, Regista își păstrează locul 1 în România în cadrul SICAP, în ceea ce privește numărul de instituții publice digitalizate.

Regista înregistrează creșteri notabile în rândul noilor arii instituționale care caută să își digitalizeze procesele prin intermediul soluției. Pe parcursul anului 2023, compania a demarat parteneriate cu peste 200 școli, licee și instituții de învățământ superior din România.

Procentual, este vorba de o creștere cu 73% față de 2022 a portofoliului în zona educațională. Și instituțiile din domeniul medical apelează tot mai des la Regista pentru a-și digitaliza procesele interne. În 2023, numărul unităților medicale din România din portofoliul Regista a ajuns la 22.

Regista a îmbunătățit portofoliul de module disponibile clienților

Cel mai folosit modul din suita Regista rămâne, în continuare, cel de registratură electronică, aflat în pachetele de colaborare pentru toți clienții soluției. În topul folosirii modulelor, urmează cele de e-Guvernare (folosit de 68% dintre clienți) și de Plăți online (folosit de 9% dintre clienți). Cea mai semnificativă creștere în privința unui modul a înregistrat-o în 2023 noul modul de identificare a identității la sediul instituției , folosit acum de peste 48% dintre clienți.

Anul 2023 a adus noutăți pentru Regista și în privința modulelor disponibile pentru instituții și clienții finali.

”După o creștere spectaculoasă în 2022, pe care am reușit să o menținem și pe parcursul anului precedent, ne-am extins atenția și către alte categorii de instituții publice: școli, licee, universități sau spitale, care au nevoie de digitalizare pentru a-și îmbunătăți eficiența operațională. Astfel, în 2023 ne-am concentrat pe aceste noi parteneriate și le-am facilitat accesul pentru a deveni instituții moderne, digitalizate, cu ajutorul soluției Regista și a expertizei echipei noastre de consultanță digitală. În ceea ce privește dezvoltarea de noi funcționalități, ne-am propus să rămânem o soluție competitivă, complexă, accesibilă și dezvoltată și în acord cu reglementările juridice în vigoare; astfel, ne-am concentrat eforturile pentru a dezvolta noi module necesare în special UAT-urilor”, a declarat Edward Crețescu, Manager General Regista.

Clienții Regista provin din toate județele țării. Între acestea, însă, cel mai digitalizat județ pentru platforma Regista este Ialomița, unde 59% dintre instituțiile publice de pe aria județului au ales digitalizarea prin intermediul suitei Regista, urmat îndeaproape de Teleorman și Brăila.