Producătul japonez a anunțat că investește jumătate de miliard de dolari în programul de mașini autonome al companiei Uber. Știrea a fost dată inițial de publicația The Wall Street Journal, fiind apoi confirmată de către reprezentanții celor două companii.
Finanțarea din partea Toyota crește valoarea companiei Uber cu 15%, compania fiind evaluată acum la 72 de miliarde de dolari, potrivit unei persoane familiară cu detaliile acordului, informează cei de la Time. Anterior, Uber a primit o evaluare de 62 de miliarde de dolari în urma unei investiții de până la 600 de milioane de dolari.
În acest parteneriat urmează să fie implicate trei companii, Toyota urmând să producă dubițele Sienna echipate cu tehnologia de condus autonom dezvoltată de Uber. Încă nu a fost dezvăluit numele celui de-al treilea partener, întrucât detaliile sunt confidențiale.
Cei de la Time mai scriu că Uber a dezvoltat o strategie bazată pe 3 direcții. Una dintre ele este dotarea mașinilor cu tehnologia de condus autonom, cumpărând Volvo. Totodată, Daimler va deține și opera propria flotă de mașini autonome în rețeaua Uber, iar Toyota este a treia direcție, unde Uber va licenția tehnologia sa.
Pentru a se asigura că rămâne o companie competitivă pe piața de mașini fără șofer, Toyota a investit 2,8 miliarde de dolari pentru a-și lansa propria companie de software pentru mașini autonome. În plus, Uber nu este prima companie pe care Toyota pariază să-și scoată mașinile în stradă. De curând, Toyota a acceptat să cumpere active în valoare de 1 miliard de dolari la Grab, rivalul Uber de pe piața de ride-sharing din Asia de Sud-Est.