”Prin lansarea serviciilor de închiriere a trotinetelor electrice, Sibiul ne consolidează poziția de lider de piață în serviciile de mobilitate și sperăm că și aici, soluția noastră de micromobilitate va avea același succes ca acela înregistrat în alte mari orașe din țară. Trotinetele se adresează unui public larg, sunt o soluție complementară de transport public, individual și au tarife foarte competitive. Utilizatorii se vor familiariza rapid cu ele, însă ca în cazul oricărui alt mijloc de transport public, trebuie să respecte și în cazul trotinetelor măsurile de siguranță, regulile de folosire și cele de parcare. Toate acestea sunt clar expuse chiar în aplicația noastră, vizibile chiar de la descărcar”, spune Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România.

Acționate electric și atingând o viteză maximă de 25 km / h, trotinetele electrice Bolt pot parcurge până la 40 km cu un singur ciclu de încărcare, autonomia reală depinzând de modul în care sunt folosite.

Trotinetele sunt o soluție pentru distanțele scurte, evitând mijloacele de transport în comun și aglomerația, fapt care le face ideale pentru orașele mari.

Deblocarea trotinetelor Bolt este gratuită, iar prețul curselor este de 0,5 lei pe minut, taxa făcând din trotinete un mijloc de transport extrem de convenabil.

Bolt recomandă utilizatorilor să acceseze ”Modul începător” atunci când folosesc o trotinetă electrică pentru prima dată și să parcurgă cu atenție setul de recomandări și măsuri de siguranță din aplicație. În plus, ei trebuie să se asigure că țin cont de limita de vârstă minimă necesară (16 ani) pentru utilizarea trotinetelor electrice și că acestea vor fi întotdeauna folosite de un singur pasager per cursă, fiind interzis accesul a doi sau mai mulți utilizatori pe o trotinetă.

Pentru a folosi trotinetele, sibienii trebuie să instaleze aplicația de ride-hailing Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau Apple Store. După configurarea contului, vor vedea o pictogramă – trotinetă - în aplicație (colțul dreapta sus), iar atingerea acesteia îi va duce în interfața de închiriere. Trotinetele pot fi deblocate prin scanarea codului QR. La prima utilizare, aplicația arată instrucțiunile de folosire a acestora și modul în care ele trebuie să fie parcate în siguranță la final.

Bolt le recomandă tuturor utilizatorilor să folosească dezinfectant de mâini și / sau mănuși, precum și cască de protecție atunci când se deplasează cu trotineta.

Trotinetele Bolt vor fi amplasate în locuri frecventate, precum piețe sau parcuri. La finalul cursei, utilizatorii trebuie să parcheze trotineta într-un loc sigur, în afara carosabilului, sau lângă un loc dedicat parcării pentru biciclete, în zona marcată pe hartă, în aplicație. Parcarea trotinetelor în afara zonelor desemnate este penalizată cu suma de 150 de lei.