Între 1 și 11 aprilie, utilizatorii noi din Galați pot folosi codul HELLOGALAȚI pentru o reducere de 50% din costul primelor două curse UberX, pentru până la 7 lei reducere/ călătorie.

Uber s-a lansat în România în 2015, în București, și s-a extins rapid în Cluj, Timișoara, Brașov și Iași. În 2020 a ajuns în Constanța iar în luna martie serviciul a fost lansat în Craiova.

La fel ca în celelalte orașe din România, șoferii parteneri din Galați sunt licențiați pentru a transporta pasagerii în siguranță către destinațiile lor. În Galați, Uber se lansează cu UberX, cel mai utilizat serviciu al companiei, care oferă acces la curse convenabile și sigure, cu un timp de așteptare de doar câteva minute.

„Ne bucurăm să anunțăm că Uber este acum disponibil în Galați, al doilea oraș din regiunea Moldovei în care suntem prezenți. Suntem convinși că oamenii sunt deschiși la noi modalități de transport în toată țara, iar gălățenii nu fac excepție. Tocmai de aceea, vrem să devenim un partener de încredere al autorităților locale pentru a oferi locuitorilor din Galați o alternativă de transport convenabilă și sigură” - a declarat Ana Maria Borlovan, Country Operations Manager Uber România.

Cum funcționează

  • Descarcă aplicația Uber pe telefonul tău și creează un cont
  • Aplicația se va deschide cu o întrebare simplă: „Încotro?”
  • După ce ai setat destinația, aplicația îți va arăta prețul călătoriei
  • Poți urmări statusul cursei și trimite localizarea pe hartă și timpul estimat de sosire prietenilor sau familiei
  • Plătește numerar sau prin intermediul plății electronice
  • Oferă rating și feedback șoferului
  • După finalizarea cursei, vei primi un e-mail cu o chitanță electronică, iar din contul tău Uber vei putea descărca factura fiscală